Arhiva > Arhiva
Nostalgie
Caroline:
--- Citat din: janeta din Luni, 02 Ianuarie 2012, 16:32 ---dupa aceea "noul " incepe sa-si scoata la iveala mladita . iar primul lucru care anunta asta este revenirea in memorie a unor momente in care ai fost fericit , ai ras , te-ai bucurat ...
vestea buna este ca poti accelera procesul , scotocind in memorie dupa astfel de momente , dar nu cu durerea ca nu le mai traiesti in prezent ci cu bucuria ca ai avut parte de ele intro perioada ce a insemnat "prezentul " la vremea ei .
--- Terminare citat ---
Multumesc, Janeta, tocmai ai definit cat se poate de exact si sensibil stadiul in care am ajuns eu acum... e de bine, deci! ::)
janeta:
e de bine , caroline , e de bine... si daca ai descoperit ceva scociorand prin amintiri , ar fi placut sa citim si noi ;)
--- Citat ---Imi amintesc pe vremuri cind primeam sapunuri "d-alea bune" din strainatate ce fericire ere.... Alea colorate si frumos mirositoare, pareau ceva de pe alta lume, cind la noi gaseai numai deseuri. Mama le punea in pungute printre rufe sa miroasa frumos. Sau puneam coji de portocale pe calorifer sa improspateze aerul in camera.
--- Terminare citat ---
spusele tale mi-au amintit , jul , de un parfum pe care aproape ca-l uitasem : parfum de mere ionatane , de gutui si de lemn ars in soba . asa mirosea la noi in casa , iarna .
steliana:
Cand nostalgia ma cuprinde, fug acolo unde ii sunt radacinile. Am fugit la indemnul nostalgiei acolo unde trebuia. Am facut focul, am pus mere, gutui si covrigi pe plita; am fiert tuica.; am pasit pe potecile vechilor nostalgii...
Bunica si parintii au aparut doar in visul noptilor ...
Am multumit celor care mai sunt si au avut puterea sa-mi aline o alta parte a nostalgiei.
Ce ne sta in putere sa nu devenim nostalgie?
Caroline:
--- Citat din: janeta din Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012, 03:06 ---si daca ai descoperit ceva scociorand prin amintiri , ar fi placut sa citim si noi ;)
--- Terminare citat ---
Si eu, care incercam sa ma abtin sa scriu mai mult decat vorbesc! ;D
Ia sa mai cautam cate ceva printre amintiri... ::)
Montréal, noiembrie 1999
Eram singură. Pierdusem ultimul autobuz… ploua.
Mă trezisem că trebuia să mărşăluiesc două ore pe jos până acasă, la miezul nopţii… Trebuia să trec o pasarelă destinată exclusiv autoturismelor, fără trotuar, să traversez un cartier rău famat şi, după, eventual - dacă mai circulă - să iau un metrou aproape gol, populat din loc în loc de "întârziaţi" ai nopţii, fără scrupule şi fără ocupaţie...
Ce era să fac ? Trebuia să ajung acasă, să dorm ! Altfel, n-aş fi putut face faţă mâine, din nou, la lucru, de 7 luni deja, câte 7 zile pe săptămână, 8 ore pe zi sau uneori 16, când făceam double shift…
Am urcat pasarela, cu curaj, udă leoarcă, şi… m-a oprit o maşină de poliţie. Le-a fost atât de milă de mine, că m-au luat cu ei şi m-au depus în faţa blocului unde locuiam, asigurându-se că se aprinde şi lumina la fereastră, că nu mi se întâmplă nimic rău. Poate că sunt eu mai norocoasă decât alţii...
Altădată, circula în ziare o ştire despre un psihopat, un asiatic, care viola femei în spălătoria de la subsolul blocurilor, în cartierul meu. Avea poza în ziar. Şi l-am întâlnit… urcam amândoi pe aceeaşi scara rulantă, la miezul nopţii (lucram întotdeauna în tura de seară), el sus, eu jos. Cât era scara de lungă (şi în Montreal există staţii de metrou extrem de sub pământ…), a stat în poziţie inversă, adică cu faţa spre mine, fixându-mă. Doar că atunci când am ajuns sus, tocmai intrase un grup mare de tineri, cheflii şi gălăgioşi, în gura de metrou… Îmi amintesc că erau în sandale (fetele), nici măcar cu dresuri, doar în picioarele goale, în aprilie… Căliţi !
Chinezul s-a pierdut în mulţime... Ce mă făceam eu dacă nu ar fi fost nimeni în staţie?
Mai aveam un vecin de bloc care în ziua de salariu se îmbăta şi se izbea cu toată greutatea corpului de uşile vecinilor. Probabil ăsta era felul lui de a se băga în seamă... dormeam cu cuţitul sub pernă din cauza lui. În rest, săracul, era demn de milă... A doua zi după beţia cu pricina, prietena lui îl dădea afară… Era de găsit vegetând pe treptele de la intrare. Odată am dat să ies şi el blocase interfonul, ca sa nu rămână afară....
A urlat după mine să las uşa aşa! Aşa cum e! What? - am făcut eu pe curajoasa. You heard me… - a mormăit, ameninţător... Într-o zi, cobora pe scara de serviciu. Era cu cătuşe la mâini şi însoţit de doi poliţişti: fusese reclamat la poliţie de prietena lui... şi în Canada legile pro-feminine sunt mai tari decât cele anti-crimă.
Cea mai ciudată întâmplare a fost însă aceea cu artistul anonim. Urca în fiecare zi în autobuz din staţia mea, când plecam la serviciu. Un tip la 45 – 50 de ani, cu o faţă bonomă, care, după ce îşi găsea un loc, începea să cânte. Cânta frumos ! Un concert ad-hoc de şansonete franţuzeşti vechi în autobuz... Oamenii se uitau unii la alţii, râdeau, ba chiar fredonau împreună cu el sau aplaudau la sfârşitul melodiei...
Acolo autobuzele şi traficul nu sunt niciodată aglomerate ca în Bucureşti, deşi mii de imigranţi noi îngroaşă rândurile în fiecare an. Aşa îmi explic cum de oamenii pot fi atât de calmi, de senini, în transportul în comun.
Într-o zi, autobuzul a staţionat aproape o jumătate de oră într-una din staţii. Şoferul nu mai revenea… Era Thanksgiving Day. Barele de inox cu mânere pentru pasageri erau împodobite cu beteală şi bolul pentru monede din dreapta şoferului fusese umplut cu bomboane. Şi ce să vezi, boemul cântăreţ s-a urcat la volan şi a condus autobuzul până la capăt de linie ! În tot acest timp, a continuat să cânte la volan, îmbiind în acelaşi timp pasagerii, cu gesturi largi, să se servească cu bomboane...
Asta îmi aminteşte acum de una din întrebările idioate, pe care le puneam, ca proaspăt imigrant :
Aici, când întrebi pe cineva „Ce mai faci?”, ţi se răspunde invariabil „Bine, mulţumesc.”
Pentru că ar fi pierdere de vreme să explici altcuiva de ce nu faci bine. - mi s-a răspuns.
Şi nu-i aşa ?!... ;)
Insa daca mai postez aici, ies off-topic... ca nu sunt deloc "nostalgica" dupa ele. ;D
Cred ca amintirile devin confortabile doar atunci cand sunt mutate de la "Nostalgie" la "Povesti cu talc si morala". :)
Mari_a:
Ma seaca, ma seaca, ma seaca >:( doua versuri pe care le caut de-azi dimineata. Nu le gasesc si pace! Dar am gasit altceva... o poezie a lui Arghezi ... (e din anul nasterii mele...)
Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi Ţie, eu te numisem Tine.
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stăm unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă