Doua lumi extraordinareAm ajuns acum doi ani în Galápagos cu acea curiozitate pe care o ai atunci când pășești într-un loc despre care ai citit ani întregi. Știam povestea lui Darwin, știam despre țestoasele gigantice, despre iguanele marine, despre cintezele (Darwin's finches) care au devenit simboluri ale evoluției. Dar una este să citești despre toate acestea și alta este să le vezi.
În Galápagos, natura pare că nu a învățat încă să se teamă de om. Păsările stau aproape de tine. Iguanele marine zac pe stâncile negre de lavă ca niște creaturi preistorice. Leii de mare dorm pe plaje sau ocupă, cu o nonșalanță absolută, locurile pe care oamenii le-ar considera ale lor. Iar țestoasele gigantice se mișcă prin peisaj cu acea lentoare aproape solemnă care te face să uiți pentru câteva clipe de timpul nostru grăbit.
Dintre toate viețuitoarele pe care le-am văzut acolo, mi-au rămas în minte niște păsări marine foarte neobișnuite: boobies cu picioarele lor incredibil de albastre, fregatele plutind deasupra coastelor, masculii cu sacii lor gulari roșii, umflați spectaculos în perioada de împerechere. Experienta extraodinara am avut-o pe "Insulele Nelocuite", acolo unde aceste pasari cuibareau.
Credeam că aceasta este o lume aproape exclusiv a Galápagosului. Apoi am ajuns în Seychelles. Nu am fost în Aldabra. Atolul se află departe de insulele locuite ale arhipelagului și este unul dintre cele mai izolate și protejate locuri ale planetei. Dar am început să citesc despre el, să privesc fotografii, să-i descopăr fauna. Și atunci am avut o senzație ciudată, parcă mă uitam din nou la Galápagos.
Din fotografiile Aldabrei mă priveau din nou țestoase gigantice. Deasupra atolului zburau fregate. Pe insule cuibăreau boobies. În lagună apăreau țestoase marine, rechini și pisici de mare. Cum era posibil?
Galápagos se află în Pacific, la aproape o mie de kilometri de coasta Americii de Sud. Aldabra se află în Oceanul Indian, între Africa și Madagascar. Între ele sunt mii și mii de kilometri, continente și oceane.
Și totuși, natura pare să fi scris în cele două locuri capitole surprinzător de asemănătoare.
Există o explicație, iar ea este una dintre cele mai fascinante povești ale naturii. Galápagos și Aldabra sunt ceea ce biologii ar putea numi adevărate laboratoare naturale ale evoluției. Sunt lumi izolate, înconjurate de imensitatea oceanului, în care animalele ajunse cândva accidental au evoluat aproape rupte de restul planetei. Oceanul este o barieră extraordinară. Pentru o pasăre marină, câteva sute sau chiar mii de kilometri pot fi parcurși. Pentru un mamifer terestru, însă, oceanul este aproape imposibil de traversat.
De aceea, asemenea insule au fost colonizate într-un mod foarte selectiv. Păsările au venit zburând, unele reptile au ajuns probabil purtate de curenți, pe trunchiuri, plute naturale de vegetație sau chiar plutind, semințele au fost transportate de vânt, apă sau păsări. Dar marile mamifere prădătoare nu au ajuns si absența lor a schimbat totul.
Animalele care au reușit să cucerească aceste lumi au descoperit ceva extrem de rar pe continente: un univers aproape fără dușmani. Nu mai trebuia să fii foarte rapid, nu mai era nevoie să te ascunzi permanent, uneori nici măcar nu mai trebuia să zbori. Iar în această lume fără prădători, evoluția a început să experimenteze.
Probabil cea mai spectaculoasă asemănare dintre Galápagos și Aldabra este prezența țestoaselor gigantice. Privind imaginile din Aldabra după ce ai văzut țestoasele din Galápagos, tentația este să presupui că există o legătură directă între ele. Dar tocmai aici povestea devine extraordinară. Țestoasele gigantice din Galápagos și cele din Aldabra nu sunt aceeași specie și provin din linii evolutive diferite. Strămoșii celor din Galápagos au legături cu America de Sud. Cei ai țestoaselor din Aldabra aparțin unei istorii evolutive legate de zona Madagascarului și a Oceanului Indian.
Natura a pornit, așadar, cu două istorii diferite și a ajuns la rezultate uimitor de asemănătoare. Este ceea ce biologii numesc evoluție convergentă. Într-un mediu insular cu puțini prădători, competiție redusă și suficientă vegetație, dimensiunile mari puteau deveni un avantaj. Generație după generație, aceste animale au ajuns adevărații coloși ai insulelor.
În Galápagos există mai multe forme de țestoase gigantice, adaptate diferitelor insule și habitate. În Aldabra există însă ceva ce nici măcar Galápagos nu mai are: o populație uriașă de țestoase gigantice care trăiește într-un ecosistem aproape intact. Peste 100.000 de exemplare. În anumite zone ale atolului, ele sunt atât de numeroase încât au modelat chiar vegetația. Există acolo un covor vegetal foarte scund, cunoscut drept „tortoise turf”, adaptat la pășunatul permanent al țestoaselor. Într-un fel, țestoasele din Aldabra nu sunt doar locuitorii atolului, ci unul dintre arhitecții lui.
Apoi sunt simpaticele boobies. În Galápagos, probabil cele mai cunoscute sunt acele păsări aproape comice, cu picioare de un albastru-turcoaz neverosimil: blue-footed boobies. Dar Galápagos are și red-footed boobies, cu picioare intens roșii. Iar când privești fauna din Aldabra îi găsești din nou. Red-footed booby cuibărește și aici. De data aceasta însă explicația nu mai este în primul rând evoluția convergentă. Păsările marine sunt mari călătoare. Pentru ele, oceanele nu sunt ziduri, ci "autostrăzi".
La fel se întâmplă cu fregatele. Le-am văzut în Galápagos plutind aproape fără efort deasupra coastelor. Sunt niște aparate de zbor extraordinare, capabile să petreacă perioade foarte lungi în aer și să străbată distanțe enorme. Le regăsim și în Aldabra. De fapt, atolul găzduiește una dintre cele mai importante populații de fregate de pe planetă. Și atunci începi să înțelegi că ceea ce pare la început o coincidență este de fapt rezultatul acelorași reguli naturale.
O insulă izolată în mijlocul unui ocean tropical oferă locuri excelente pentru reproducerea păsărilor marine. Dacă lipsesc prădătorii tereștri, cu atât mai bine. Astfel, la mii de kilometri distanță, aceleași siluete ajung să domine cerul.
Dar poate cea mai frumoasă demonstrație a modului în care evoluția repetă uneori aceeași idee se găsește la păsările care au renunțat să mai zboare. Galápagos are celebrul cormoran nezburător. Strămoșii lui zburau. Dar pe insule, în lipsa prădătorilor tereștri și cu hrana aflată în mare, zborul a devenit treptat mai puțin important. Aripile s-au redus, iar pasărea s-a transformat într-un înotător excelent.
Aldabra are propria sa poveste. Aici trăiește Aldabra white-throated rail, una dintre marile rarități ale atolului și ultima pasăre nezburătoare de acest tip din vestul Oceanului Indian. Din nou, evoluția a ajuns la aceeași concluzie: dacă nu trebuie să fugi de nimeni și hrana se află lângă tine, de ce să mai cheltuiești enorm de multă energie pentru a zbura?
Există chiar o poveste și mai incredibilă legată de această pasăre. Aldabra a fost acoperită complet de ape în urmă cu aproximativ 136.000 de ani, iar fauna terestră a dispărut. Mai târziu, după reapariția atolului, strămoșii zburători ai acestei păsări au colonizat din nou insula și au evoluat din nou către o formă incapabilă de zbor. Natura a repetat experimentul. Aproape aceeași pasăre, pe aceeași insulă, prin același proces evolutiv.
Totuși, Galápagos și Aldabra sunt lumi foarte diferite. Privite de departe, asemănările sunt izbitoare. Geologic însă, cele două locuri sunt aproape opuse. Galápagos s-a născut din foc, este un arhipelag vulcanic, cu conuri, cratere și câmpuri întunecate de lavă. Insulele au vârste diferite, altitudini diferite și microclimate diferite. Unele regiuni sunt aproape deșertice, în timp ce în zonele înalte apare o vegetație luxuriantă. Această diversitate a creat nenumărate nișe ecologice. De aici extraordinara diversificare a vieții: iguane marine, iguane terestre, cintezele lui Darwin, țestoase adaptate diferit, cormorani nezburători și chiar un pinguin care trăiește aproape de Ecuator.
Aldabra s-a născut din mare, este un atol coralier, foarte jos, construit în jurul unei lagune uriașe. Nu are munții și contrastele climatice ale Galápagosului. Este o lume mai uniformă, dominată de coral, mangrove, lagune, plaje și vegetație tropicală joasă. Poate tocmai de aceea Galápagos impresionează prin diversitatea incredibilă a experimentelor evolutive, iar Aldabra prin altceva: senzația unui ecosistem insular păstrat aproape întreg.
Mai există însă ceva care le apropie: omul, sau, mai exact, faptul că omul a ajuns târziu. Timp de milioane de ani, animalele acestor insule au evoluat fără să știe că există oameni. De aceea, multe dintre ele nu au dezvoltat frica instinctivă pe care o întâlnim la animalele continentale.
Am simțit asta foarte puternic în Galápagos. Poți sta aproape de animale și ele își continuă viața. Nu te percep automat ca pe un prădător. Este una dintre cele mai stranii și frumoase senzații pe care le poate avea un călător: pentru câteva momente, omul nu mai pare centrul lumii. Este doar încă o specie care trece pe acolo. Din păcate, tocmai această lipsă de frică a făcut fauna insulelor extrem de vulnerabilă atunci când oamenii au început să ajungă în număr mare, aducând cu ei șobolani, pisici, capre și alte animale străine ecosistemelor.
Galápagos a cunoscut această presiune într-o măsură mult mai mare, Aldabra a avut mai mult noroc. Izolarea sa extremă a devenit cea mai bună protecție.
După ce am văzut Galápagos și după ce am călătorit prin Seychelles, citind despre Aldabra am început să privesc altfel aceste două lumi. Nu aș spune că Aldabra este „Galápagosul Oceanului Indian”. Ar fi prea simplu și, într-un fel, nedrept față de amândouă. Dar comparația este fascinantă.
Pentru că ne arată ceva mult mai important. Dacă separi două lumi prin mii de kilometri de ocean, dacă le izolezi pentru perioade enorme de timp și dacă le oferi condiții ecologice asemănătoare, evoluția poate găsi uneori răspunsuri surprinzător de asemănătoare: țestoase gigantice, păsări care nu mai zboară, colonii uriașe de păsări marine, animale care aproape că nu cunosc frica de om, ecosisteme în care reptilele pot deveni giganți și pot modela vegetația.
Galápagos și Aldabra nu sunt două copii ale aceleiași lumi, sunt ceva mult mai interesant, două experimente ale naturii desfășurate independent, în două oceane diferite, care ne permit să vedem cum evoluția, pornind uneori de la personaje diferite, poate ajunge la povești uimitor de asemănătoare.
Eu am avut privilegiul să văd una dintre aceste lumi cu ochii mei. Pe cealaltă, Aldabra, deocamdată doar am descoperit-o prin lecturi și imagini. Dar poate tocmai experiența din Galápagos m-a făcut să o privesc cu alți ochi. Pentru că atunci când vezi fotografiile cu țestoasele uriașe mergând printre tufele Aldabrei, fregatele planând deasupra lagunei și boobies cuibărind pe insulele atolului, apare inevitabil sentimentul acela: "parcă am mai văzut cândva lumea aceasta". Doar că era în celălalt capăt al planetei.
In 2028 am de gand sa ma intorc in Galapagos, de data asta insa intr-o combinatie mai simpla: plaja (probabil in Costa Rica) + 4-5 zile petrecute in arhipelag.
