🏔️ Povestea drumului Grossglockner High Alpine Road (Hochalpenstraße)Cel mai frumos drum montan panoramic pe care l-am străbătut vreodată este Hohenalpenstrasse. L-am urcat și l-am coborât de nenumărate ori, și totuși de fiecare dată l-am simțit altfel, ca și cum muntele mi s-ar fi dezvăluit mereu într-o altă lumină. M-am lăsat cuprins de frumusețea priveliștilor, de extraordinara floră alpină, de ochiurile de smarald ascunse în căușurile munților. Am privit joaca marmotelor și le-am urmărit zambind, minute în șir, mersul comic.
Port în suflet o mulțime de amintiri minunate trăite acolo, sus, în creierul munților, alături de oameni dragi și frumoși. Mi-am amintit cu nostalgie de excursiile făcute în acea zonă, de zilele acelea limpezi și senine, în care timpul părea că se oprește doar ca să ne lase să simțim mai adânc frumusețea locului. Și asa, încet-încet să depăn amintiri, pe care le-am insirat pe întregul drum, ca pe o poveste, rămasă vie în mine.
Drumul începe aproape blând, cu acea frumusețe calmă a ținuturilor alpine în care casele par așezate cu grijă într-o ordine firească, iar pajiștile, incredibil de verzi, se întind sub cer ca niște covoare vii. Totul are la început o liniște familiară. Simți că te afli încă în lumea oamenilor, în spațiul acela domestic în care muntele, deși prezent, păstrează încă o anumită bunătate. Aerul este curat într-un fel care te face să respiri mai adânc fără să-ți dai seama, iar lumina are o claritate aproape ireală. Dar, pe măsură ce drumul începe să urce, ceva se schimbă. Simți că lași în urmă lumea obișnuită și că pășești, încet, într-un tărâm mai vechi, mai aspru și mai pur.
Serpentinele încep să se încolăcească pe coastele muntelui atât de strâns câteodată încât ți se taie răsuflarea. Fiecare curbă deschide o altă perspectivă, fiecare urcuș adaugă peisajului mai multă amploare, mai multă lumină, mai multă grandoare. Pădurile de conifere te însoțesc o bună parte din drum, înalte, întunecate, răspândind acel miros rășinos și rece care pare să curețe gândurile. Sunt porțiuni în care pădurea te cuprinde aproape complet, iar drumul pare o panglică trasată cu grijă printre trunchiurile drepte și tăcute. În acele locuri, călătoria capătă ceva intim, ca și cum muntele te-ar primi mai întâi în umbra lui, înainte de a-ți arăta imensitatea.
Apoi, aproape pe nesimțite, pădurea începe să se rărească. Copacii rămân tot mai jos, iar în fața ochilor se deschide lumea înaltă a Alpilor. Acolo, pajiștile alpine au o frumusețe pe care cu greu o poți cuprinde în cuvinte. Vara, florile izbucnesc pretutindeni într-o risipă de culoare care pare cu atât mai miraculoasă cu cât se petrece într-un ținut atât de aspru. Flori mici, delicate și încăpățânate, cresc printre pietre, pe coastele bătute de vânt, ca niște dovezi tăcute că frumusețea nu are nevoie de confort ca să existe. Îmi amintesc și acum cum mă opream uneori doar pentru a privi îndeaproape această extraordinară floră alpină, minunându-mă de felul în care viața, fragilă și curajoasă, înflorește chiar și la asemenea altitudini.
Și apoi sunt ochiurile de apă, acele lacuri alpine mici, de un verde-smarald aproape neverosimil, prinse în căușurile munților ca niște bijuterii uitate de zei. Culoarea lor are ceva hipnotic. Nu este doar verde, ci un amestec de lumină, adâncime și tăcere, o nuanță care pare să adune în ea cerul, iarba, piatra și zăpezile din jur. Când le privești, ai impresia că timpul stă pe loc. Totul se liniștește în jurul lor. Chiar și gândurile par să se așeze, ca și cum acea culoare imposibilă ar avea puterea de a ordona lăuntric tot ce este tulbure.
Pe acest drum, frumusețea nu stă doar în priveliști, ci și în viața discretă care se desfășoară pretutindeni. Marmotele au fost întotdeauna pentru mine o parte din farmecul acestui loc. Le-am privit de atâtea ori joaca, le-am urmărit minute în șir mersul lor grăbit, opririle bruște, felul comic în care se ridică în două lăbuțe și rămân nemișcate, ca niște mici santinele ale muntelui. Există în ele ceva adorabil și solemn în același timp. Te fac să zâmbești, dar îți și amintesc faptul că acolo, sus, între stânci și ierburi scurte, există o lume care nu are nevoie de noi ca să fie întreagă. Noi suntem doar trecători, martori privilegiați pentru câteva clipe.
Pe măsură ce urci, peisajul devine tot mai amplu, mai gol, mai dramatic. Muntele renunță la podoabe și rămâne doar esența lui: stâncă, lumină, zăpadă, vânt. Există un moment aparte, greu de explicat, când simți că ai ajuns într-un spațiu aflat dincolo de cotidian. Nu mai contează graba, nici lucrurile mărunte care acasă păreau importante. În fața acestor înălțimi, omul își amintește de măsura lui adevărată. Nu într-un fel apăsător, ci dimpotrivă, eliberator. Muntele nu te umilește, ci te curăță. Îți ia zgomotul dinăuntru și îți lasă, pentru o vreme, doar uimirea.
Am iubit întotdeauna felul în care lumina se schimbă pe acest drum. Dimineața, culmile par spălate într-o limpezime rece, aproape severă. La prânz, totul strălucește cu o intensitate copleșitoare: iarba, pietrele, zăpezile îndepărtate, apele tăcute. Iar spre seară, când soarele începe să coboare, munții capătă o blândețe neașteptată. Umbrele se lungesc, contururile se înmoaie, iar întreg peisajul pare să respire altfel. Uneori am avut impresia că muntele devine atunci nostalgic, ca și cum și-ar retrăi propria zi înainte de a se cufunda în liniștea nopții.
Dar poate ceea ce face acest drum atât de drag inimii mele nu este doar frumusețea lui sălbatică, ci și felul în care s-a amestecat cu propria mea viață. Port în mine o mulțime de amintiri petrecute acolo, sus, în creierul munților, alături de oameni faini, de oameni care au știut să tacă împreună cu mine în fața unei priveliști și să se bucure sincer de lucrurile simple: de un popas, de o lumină frumoasă, de apariția unei marmote, de aerul rece care îți înroșește obrajii, de senzația aceea minunată că ești viu și că lumea este încă plină de locuri care pot să te uimească.
Îmi amintesc drumurile acelea nu ca pe niște simple excursii, ci ca pe niște felii de timp așezate cu grijă într-un colț luminos al sufletului. Îmi amintesc zilele limpezi, în care cerul părea nesfârșit și totul avea o claritate dureroasă de frumoasă. Îmi amintesc clipele în care stăteam și priveam fără să mai simt nevoia să spun nimic, pentru că anumite frumuseți nu cer cuvinte, ci doar prezență. Îmi amintesc și drumul înapoi, când coborârea aducea mereu o ușoară melancolie, ca la despărțirea de ceva drag. Pentru că asta este, poate, taina marilor locuri: nu le părăsești niciodată cu totul; iei cu tine din ele ceva ce nu mai poți restitui.
Am început să depăn amintiri și să rememorez pe îndelete întregul drum. Curbele lui, luminile lui, tăcerile lui, lacurile lui de smarald, florile fragile, marmotele jucăușe, oamenii dragi care mi-au fost alături. Le-am regăsit pe toate în mine cu o emoție blândă, ca și cum aș fi deschis o carte veche și iubită, din care fiecare pagină păstrează încă parfumul unei fericiri trecute. Și am înțeles, încă o dată, că unele călătorii nu se termină atunci când ajungi acasă. Ele continuă să trăiască în tine, crescând în amintire, devenind tot mai limpezi, tot mai prețioase.
Hohenalpenstrasse a rămas pentru mine mai mult decât un drum. A rămas o stare de suflet, o întâlnire repetată cu frumusețea, cu liniștea și cu acea parte din mine care știe încă să se mire. De fiecare dată când mă gândesc la el, simt că se deschide din nou în fața mea, șerpuind printre coastele muntelui, urcând spre lumină, spre tăcere, spre cer. Și poate tocmai de aceea îl iubesc atât de mult: pentru că nu m-a purtat doar prin munți, ci și prin cele mai senine și mai vii locuri ale propriei mele inimi.
Pentru cei care se gândesc la o vacanta in care sa-și facă loc acest drum uite, las mai jos o descriere tehnica, ce poate ajuta.
De fiecare data cand am urcat pe Hohenalpenstrasse am facut-o venind din Kaprun, pentru ca acolo am ales sa-mi petrec vacantele. Venind de aici, șoseaua alpina incepe teoretic din Bruck an der Großglocknerstraße.
Drumul începe blând, aproape înșelător de calm. Ai in jur case alpine cu balcoane pline de flori, pajiști verzi, iar râul Fusch curge în paralel cu tine. Inca nu simți încă dramatismul muntelui, pare doar un drum frumos de vacanță. Dar încet… începe urcarea.
Pe măsură ce urci drumul devine sinuos cu serpentine. Esti inconjurat complet de o pădurea de conifere, aerul devine mai rece și mai dens
Apar apoi si primele curbe strânse apar. E nevoie sa te concentrezi mai mult la condus, trebuie atenție.
Urcând ajungi la zona alpină joasăsi ai prima întâlnire cu natura sălbatică. Pădurea dispare treptat, copacii devin mai rari, apar pajiști alpine largi. Oricând poți întâlni marmote sau capre ibex pe versanți
Ajungi la primul prag al înălțimii: Fuscher Törl (~2.428 m). Aici priveliștea este aproape 360 grade. Văile par miniaturale, iar aerul devine rarefiat și rece
Un mic drum pietruit te duce la Edelweissspitze (~2.571 m). Drumul devine îngust și spectaculos, iar piatra cubică îți amintește de vremuri vechi. Panorama este acum totala de 360°
Traversezi Hochtor Pass (~2.504 m), cel mai înalt punct al drumului. Deseori sunt pete sau chiar pereți de zăpadă chiar și vara. Treci printr-un tunel scurt care marchează granița între Salzburg și Carinthia
Este o trecere simbolică. Dincolo de tunel, peisajul se schimbă complet.
Acum începe partea cea mai dramatică. În fața ta apare Großglockner (3.798 m) – uriașul Alpilor austrieci si ghețarul Pasterze Glacier. Drumul coboară în serpentine largi, ca o spirală monumentală. Este momentul culminant al întregii experiențe.
Ajungi la Kaiser Franz Josef Höhe, unde sunt amenajate terase panoramice către ghețar. Aerul este rece, aproape polar
De acolo incepe drumul inapoi. Coborârea nu este doar o întoarcere. Lumina se schimbă, munții par diferiți.
Trebuie sa stii ca pe sosea sunt amenajate multe parcări gratuite, răspândite de-a lungul drumului, la puncte panoramice. Din parcari se pot vizita expoziții, se poate porni pe trasee scurte, iar daca vreo o cafea sau sa mananci ceva, gasesti si restaurante.
Cele mai utile opriri de pe traseu, dinspre partea Bruck/Fusch/:
Ferleiten este practic poarta de intrare nordică, unde ai punctul de taxare. Aici începe accesul oficial pe șosea.
Piffkar este una dintre primele opriri importante după ce urci dinspre Salzburg. Aici găsești parcare, o expoziție numită „Salzburg’s Tallest – the Fascination of Mountains”, un mic spațiu pentru copii și traseul circular naturalistic.
Hochmais / Trauneralm area este o zonă bună pentru oprire dacă vrei o pauză mai liniștită și o plimbare scurtă spre Trauneralm.
Hexenküche / Hexenzahn are parcare chiar jos, lângă formațiunile stâncoase. Este una dintre opririle simpatice pentru fotografii și o scurtă plimbare printre stânci.
Fuscher Lacke are una dintre cele mai frumoase zone de popas: parcare, alee circulară în jurul lacului, mese și bănci pentru pauză, plus expoziția despre construcția drumului, în baraca muncitorilor.
Fuschertörl / Edelweissspitze este una dintre cele mai spectaculoase zone. Din zona restaurantului Fuschertörl pornește traseul spre Edelweissspitze, iar sus există și parcare la punctul panoramic de pe vârf, de unde începe și o drumeție spre Baumgartlkopf.
Hochtor este un alt punct major de oprire, cu parcare și traseul tematic „Celts, Muleskinners and Romans”, legat de vechile treceri alpine.
Pe partea sudică, Pockhorner Wiesen merită pentru flora alpină. Aici ai o zonă-expoziție dedicată lumii florilor și un mic traseu circular cu panouri despre plante, ierburi și insecte.
La capătul clasic al excursiei, Kaiser-Franz-Josefs-Höhe este cel mai important centru de vizitare. Aici ai parcare mare, punct panoramic spre Grossglockner și ghețarul Pasterze, stații de încărcare pentru mașini electrice și restaurante. Site-ul oficial menționează aici Gletscherrestaurant Freiwandeck și Kaiser-Franz-Josef-Haus.
Din Kaprun până la Ferleiten (intrarea nordică) sunt cam 23 km pe sens, deci aproximativ 46 km dus-întors până la poartă.
Din Kaprun până la Kaiser-Franz-Josefs-Höhe sunt cam 56 km pe sens, deci aproximativ 112 km dus-întors dacă mergi până la capătul panoramic și te întorci pe același drum.
Soseaua panoramică în sine are 48 km lungime. Eu mi-am planificat de fiecare data o jumatate de zi pentru aceasta experienta.
