Orasul Albastru, ChefchaouenÎn nordul Marocului, ascuns între culmile Munților Rif, există un oraș care pare desprins dintr-un vis pictat cu pensula. Când pășești pentru prima dată în Chefchaouen, ai impresia că cineva a decis, la un moment dat, să transforme întregul oraș într-o singură nuanță de cer. Străzile, pereții, scările, ușile și chiar ghivecele – toate sunt albastre. Nu doar albastre, ci în zeci de variații: albastru deschis, cobalt, azur sau turcoaz.
Dar povestea acestui loc începe cu mult înainte ca orașul să devină celebru turistic. Chefchaouen a fost fondat în anul 1471 de către Mulay Ali Ben Rashid, un lider musulman care a construit aici o mică fortăreață pentru a rezista incursiunilor portugheze pe coasta Marocului. La început, orașul era mai degrabă o cetate militară, o așezare defensivă în mijlocul munților.
În scurt timp însă, locul a devenit un refugiu pentru oameni alungați din alte părți ale lumii. După Reconquista, când regatele creștine au recucerit Peninsula Iberică, mii de musulmani și evrei au fost forțați să părăsească Spania. Mulți dintre ei au ajuns aici, în acest oraș ascuns în munți, unde au reconstruit o parte din cultura și viața pe care o pierduseră. Chefchaouen a devenit astfel un oraș al exilului, dar și al speranței.
De ce este orașul albastru? Există mai multe explicații pentru culoarea care a făcut orașul faimos în lume.
Cea mai răspândită poveste spune că evreii sefarzi, refugiați din Spania în secolul al XV-lea, au început să vopsească pereții în albastru. În tradiția lor, culoarea simbolizează cerul și prezența divină, amintind oamenilor de Dumnezeu și de spiritualitate.
O altă explicație este mult mai practică. Localnicii spun că albastrul ține insectele la distanță, mai ales țânțarii. În climatul cald al Marocului, aceasta nu este deloc o teorie absurdă.
Mai există și o variantă estetică: albastrul creează o senzație de răcoare în zilele toride și reflectă lumina într-un mod care face străzile înguste mai plăcute.
Adevărul? Probabil că toate trei, in aceiași măsura.
Ceea ce impresionează la Chefchaouen nu este doar culoarea. Este atmosfera.
Străzile sunt înguste, pavate cu piatră, iar scările par să urce la nesfârșit printre casele albastre. De multe ori, pe marginea drumului stau pisici tolănite la soare – orașul este faimos pentru numărul lor surprinzător de mare.
În piețele mici, bătrâni cu turbane beau ceai de mentă și discută ore întregi, iar din magazinele mici vin mirosuri de piele, mirodenii și săpunuri artizanale.
Există un moment special al zilei: dimineața devreme. Atunci când primele raze ale soarelui ating zidurile albastre, orașul capătă o lumină aproape ireală, ca și cum ar fi scufundat într-o mare de culoare.
Mult timp, Chefchaouen a fost interzis străinilor. Până în prima jumătate a secolului XX, aproape nimeni din afara Marocului nu avea voie să intre în oraș. Se spune că doar câțiva exploratori europeni au reușit să-l viziteze deghizați.
O altă curiozitate este că localnicii reîmprospătează constant culoarea albastră. Pereții sunt revopsiți periodic, uneori chiar înainte de sezonul turistic, pentru a păstra aspectul intens care a făcut orașul celebru.
Și mai există un detaliu surprinzător: deși pare un decor de film, Chefchaouen este un oraș autentic, locuit. Copiii merg la școală pe aceleași scări albastre pe care turiștii le fotografiază, iar femeile spală rufe în curțile ascunse din spatele zidurilor colorate.
Orașul pare pictat. Chefchaouen nu impresionează prin monumente uriașe sau palate grandioase. Farmecul lui stă în altceva: în liniștea străzilor, în culorile care par ireale și în senzația că ai intrat într-un loc care nu aparține complet lumii moderne. Poate tocmai de aceea, când pleci din Chefchaouen, rămâne sentimentul că ai vizitat un oraș care nu a fost construit doar din piatră și var. Ci din culoare. Și din povești.
