Insulele PitcairnVa aduceți aminte de filmul "Revolta de pe Bounty"? Apărut in 1984, in regia lui Roger Donaldson și cu o distribuție excepționala, printre care Mel Gibson și Anthony Hopkins. Astăzi, o poveste adevărata, despre locul in care s-au refugiat cei care s-au revoltat și au preluat vasul.
Insula Pitcairn este cea mai mică comunitate britanică din lume și se afla taman in mijlocul imensității Oceanului Pacific de Sud. Aici trăiește una dintre cele mai izolate comunități umane de pe planetă. Insula principală, Pitcairn Island, este locuită de doar câteva zeci de oameni și are o istorie atât de dramatică încât pare mai degrabă un roman de aventuri decât realitate. Totul începe cu un celebru episod din secolul al XVIII-lea: revolta de pe vasul HMS Bounty.
Revolta de pe Bounty. În 1787, nava britanică HMS Bounty a plecat din Anglia spre Pacific sub comanda căpitanului William Bligh. Misiunea era relativ simplă: transportarea unor arbori de fructul-pâinii din Tahiti către coloniile britanice din Caraibe, unde planta urma să devină hrană ieftină pentru sclavi.
Călătoria spre Pacific a fost lungă, iar echipajul a petrecut aproape cinci luni în Tahiti, un paradis tropical unde viața era incomparabil mai relaxată decât disciplina navală britanică. Când nava a plecat din nou pe mare în 1789, mulți dintre marinari nu mai voiau să revină la regulile dure impuse de căpitan.
La 28 aprilie 1789, locotenentul Fletcher Christian a condus o revoltă. Căpitanul Bligh și câțiva membri loiali ai echipajului au fost abandonați într-o barcă mică în mijlocul oceanului. În mod incredibil, Bligh a reușit să navigheze peste 6.000 km până în Timor, una dintre cele mai impresionante performanțe de navigație din istorie.
Între timp, rebelii trebuiau să găsească un loc unde să se ascundă de marina britanică. După o perioadă petrecută din nou în Tahiti, Fletcher Christian și un grup de rebeli au plecat în căutarea unei insule suficient de izolate încât să nu fie găsiți. Au descoperit Pitcairn Island, o insulă mică și stâncoasă care fusese cartografiată greșit pe hărțile vremii. Această eroare geografică a fost perfectă pentru planul lor.
În 1790, rebelii au ajuns pe insulă împreună cu câțiva bărbați tahitieni și mai multe femei tahitiene. Pentru a nu fi descoperiți, au ars HMS Bounty în golful care astăzi poartă numele de Bounty Bay.
La început, comunitatea a fost marcată de tensiuni și conflicte. Diferențele culturale, rivalitățile și lipsa resurselor au dus la violențe între europeni și tahitieni. În decurs de câțiva ani, o mare parte din rebelii inițiali au murit. Se pare ca in final singurul supraviețuitor dintre ei a fost marinarul John Adams, care a devenit liderul comunității. Sub conducerea sa, coloniștii au construit o societate mică bazată pe creștinism și reguli comunitare.
Astăzi, populația insulei este extrem de mică — în jur de 40–50 de persoane. Aproape toți locuitorii sunt descendenți direcți ai rebelilor de pe Bounty și ai femeilor tahitiene. Această origine comună face ca multe dintre familiile de pe insulă să aibă aceleași nume de familie, precum Christian, Young, Brown sau Adams.
Singura așezare de pe insulă este **Adamstown**, numită după John Adams. Practic, întreaga populație a insulei trăiește aici.
Comunitatea este mică, iar viața socială seamănă cu cea a unui sat foarte izolat: toată lumea se cunoaște, iar deciziile importante sunt luate împreună.
Cu siguranța ca întrebați cum se ajunge pe Pitcairn. Va răspund: greu, foarte greu. Dar tocmai acesta este farmecul locurilor de felul acesta, ca sunt aproape inaccesibile, conservându-se in felul acesta natura, iar comunitățile putând sa rămână intimizate. De aceea iubesc Faroe, micile insulițe nordic - norvegiene și Azore.
Singura modalitate de acces este pe mare. Călătoria începe cu un zbor până în Tahiti, capitala Polineziei Franceze. De acolo se zboară spre Mangareva, în arhipelagul Gambier. Ultima etapă este o călătorie de aproximativ 32 de ore cu o navă de aprovizionare până la Pitcairn.
Pentru că insula nu are port adevărat, pasagerii sunt transferați de pe navă pe insulă cu bărci operate de localnici. Numărul turiștilor este foarte mic, câteva zeci pe an.
Viața pe Pitcairn este simplă și liniștită. Electricitatea este produsă în mare parte cu panouri solare, iar aprovizionarea cu bunuri se face doar de câteva ori pe an cu nave cargo. Din cauza izolării, locuitorii sunt obișnuiți să se limiteze ca nevoi.
Principalele ocupații sunt: pescuitul, agricultura de subzistență, producerea de miere, artizanatul și suvenirurile. Mierea de Pitcairn este considerată una dintre cele mai pure din lume, deoarece insula nu a fost niciodată afectată de multe dintre bolile care afectează albinele.
Unii locuitori câștigă bani și din vânzarea timbrelor poștale și monedelor comemorative, care sunt populare printre colecționari.
Pitcairn nu este o destinație turistică clasică. Nu există hoteluri, restaurante sau plaje amenajate. În schimb, vizitatorii descoperă peisaje dramatice cu stânci vulcanice, păduri tropicale și plante exotice, epava arsă a navei HMS Bounty, vizibilă sub apă în Bounty Bay, un cer nocturn incredibil de clar
Insula este cunoscută și pentru biodiversitatea sa. În apropiere se află unul dintre cele mai mari sanctuare marine din lume, Pitcairn Islands Marine Reserve.
Limba locală este un amestec de engleză și tahitiană numit Pitkern. Majoritatea oamenilor de pe insulă sunt rude și in felul acesta exista o problema majora. Pe o insulă mică precum Pitcairn Island, unde trăiesc doar câteva zeci de oameni și aproape toți au aceiași strămoși (rebelii de pe HMS Bounty și femeile tahitiene), problema consangvinității a fost și este foarte reală. Comunitatea a găsit însă mai multe modalități de a o evita sau de a o limita: căsătorii cu persoane din afara insulei. Acest lucru introduce gene noi în populația foarte mică.
De-a lungul timpului unii locuitori s-au căsătorit cu persoane din New Zealand, Australia sau French Polynesia. Acești parteneri se mută pe insulă și devin membri ai comunității.
Pitcairn Islands este de fapt un arhipelag, care include patru insule: Pitcairn – singura locuită, Henderson Island – insulă coralieră nelocuită, sit UNESCO, Ducie Island – atol nelocuit si Oeno Island – atol nelocuit.
Insula Pitcairn Island are o suprafață de doar 4,6 km² (3,2 km lungime și 2 km lățime maximă). Relieful este vulcanic, cu stânci înalte care cad direct în ocean. Din cauza acestui relief, doar o parte mică din insulă este potrivită pentru locuire și agricultură. Punctul cel mai înalt: 330 m (Pawala Valley Ridge).
Cateva fotografii:
