Autor Subiect: Vietnamul exotic. Saigon, Mekong si sejur pe Insula Paradisului. 9-20 ian. 2026  (Citit de 2503 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 14022
Ati primit cu totii un Email cu informatii si recomandari. Gasiti acolo tot ce aveti nevoie pentru pregatirea excursiei. Inclusiv despre masuri generale profilactice contra tantarilor. Despre ce tip de spray asta tine de alegerea fiecaruia. Am explicat ca este sezon uscat, deci sansele de a fi muscati de tantari sunt destul de mici. Eu inca nu am venit intepat de acolo. De regula eu nu-mi iau nimic, dar am grija ca seara si in zonele mai umede sa port pantalon lung. Daca sunt probleme cu tantarii in zona, merg la un magazin local si imi iau ceva de acolo. Eu imi fac responsabilitatea de a va informa, de acolo fiecare decide.

Raspund in general: daca ati ales o calatorie in Asia, in zona de sud, de Mekong, inseamna ca ati facut-o in cunostinta de cauza. Ca intelegeti si stiti la ce sa va asteptati acolo, ca si clima, ca lucruri mai putin obisnuite, oricum diferite de Europa. De la cultura, mancare, stil de viata a localnicilor pana la clima. Am avut de-a lungul anilor persoane ( e drept foarte putine) care sau nu au inteles unde merg, sau se faceau acolo ca nu pricep. In Zanzibar am avut pe cineva care zilnic avea de comentat ca "de ce se serveste numai peste si fructe de mare", alta in Ecuador "ca ea friptura de vita, ca de aceea a venit acolo", alteia ii era frica de apa dar si-a luat o vacanta de 7 zile pe o ambarcatiune si lista este lunga, o s-o gasiti in cartea la care am sa lucrez mai mult odata cu ultima mea excursie in Singles Camp.

Pai daca iti este frica de apa, daca nu sti sa inoti, ce naiba cauti pe mare? Daca nu-ti place pestele si fructele de mare, ce cauti in Zanzibar, o insula din Oceanul Indian in care 80% din aportul proteic vine prin alimentatia cu peste si fructe de mare? Ai posibilitatea sa te informezi, sa cunosti diferenta dintre tarile din America de Sud, sa cunosti ca in Argentina si Uruguay poti manca friptura de vita ieftina si savuroasa, ca in Brazilia se mananca cel mai bun porc dar si o exceptionala carne de vita, ca in Chile mergi sa te bucuri de cele mai bune fructe de mare, ca in Ecuador se serveste in marea majoritate pui si peste (la fel ca in Peru), atunci cum poti sa-ti creezi asteptari culinare, altele decat cele reale? Cum sa crezi ca poti sta in mijlocul junglei Amazonului si sa mananci fripturi de vita sau porc?

Intotdeauna indic oamenilor sa citeasca despre locul in care vor sa mearga, daca nu carti atunci macar blog-uri de calatorie, sau acum au ocazia sa consulte ChatGPT. Fiecare zona a lumii este diferita si gradul de disconfort poate sa ne afecteze in masura in care sa avem o vacanta ratata. Din acest simplu motiv, desi imi place enorm de mult sa calatoresc, sa vad si sa inteleg, nu merg de exemplu in India, Pakistan, Bangladesh.