Arhiva > Arhiva
Prieteniile ne pot prelungi viata?
almi_gabi:
Prietenii aduc multe, multe beneficii în viaţa unei persoane. "Trebuie să-ţi faci prieteni pentru a avea o zi lungă" - este versul unui cântec celebru şi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni, veridicitatea acestuia poate fi pe deplin demonstrată ştiinţific.
Specialiştii de la Centrul pentru studierea gerontologiei din cadrul Universităţii Flinders au realizat o serie de teste timp de 10 ani pe un lot de 1.500 de voluntari. Potrivit rezultatelor studiului, persoanele care au o reţea vastă de prieteni îşi cresc speranţa de viaţă cu 22 de procente.
Autorii studiului pun acest rezultat pe seama faptului că prietenii au un rol foarte important în descurajarea comportamentului nesănătos, cum ar fi fumatul şi consumul de alcool. De asemenea, compania prietenilor ţine departe depresia, creşte nivelul autostimei şi este un real suport în soluţionarea multor probleme casnice şi profesionale. Se ştie că odată cu inaintatea în vârstă, mulţi oameni devin mai selectivi în alegerea persoanelor compatibile pentru o relaţie de prietenie de lungă durată.
Continuarea articolul o gasiti aici.
anamama13:
silviu:
--- Citat ---Autorii studiului pun acest rezultat pe seama faptului că prietenii au un rol foarte important în descurajarea comportamentului nesănătos, cum ar fi fumatul şi consumul de alcool.
--- Terminare citat ---
eu vad ca e tocmai invers.
luciamanta:
--- Citat din: awana din Miercuri, 12 Mai 2010, 08:42 ---Prietenii aduc multe, multe beneficii în viaţa unei persoane. "Trebuie să-ţi faci prieteni pentru a avea o zi lungă" - este versul unui cântec celebru şi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni, veridicitatea acestuia poate fi pe deplin demonstrată ştiinţific.
Specialiştii de la Centrul pentru studierea gerontologiei din cadrul Universităţii Flinders au realizat o serie de teste timp de 10 ani pe un lot de 1.500 de voluntari. Potrivit rezultatelor studiului, persoanele care au o reţea vastă de prieteni îşi cresc speranţa de viaţă cu 22 de procente.
Autorii studiului pun acest rezultat pe seama faptului că prietenii au un rol foarte important în descurajarea comportamentului nesănătos, cum ar fi fumatul şi consumul de alcool. De asemenea, compania prietenilor ţine departe depresia, creşte nivelul autostimei şi este un real suport în soluţionarea multor probleme casnice şi profesionale. Se ştie că odată cu inaintatea în vârstă, mulţi oameni devin mai selectivi în alegerea persoanelor compatibile pentru o relaţie de prietenie de lungă durată.
Continuarea articolul o gasiti aici.
--- Terminare citat ---
Draga mea, mai spune-ne cate ceva, te rugam
carmentoma:
--- Citat din: silviu din Miercuri, 12 Mai 2010, 11:00 ---
--- Citat ---Autorii studiului pun acest rezultat pe seama faptului că prietenii au un rol foarte important în descurajarea comportamentului nesănătos, cum ar fi fumatul şi consumul de alcool.
--- Terminare citat ---
eu vad ca e tocmai invers.
--- Terminare citat ---
Corect! Ca de obicei asazisii prieteni din anturaj te determina sa te apuci de aceste vicii, pentru a nu face nota discordanta in grup!
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă