Dragilor, nici nu credeam ca va mai amintiti de mine. Da, am trecut cu bine. Mama a murit tocmai inainte de a ma interna. M-am operat miercurea trecuta, operatia a durat 5 ore, primele 2 nopti au trecut f greu, am zis ca dau coltul. Nu ma puteam misca si aveam dureri groaznice, calmantul care ar fi trebuit sa tina 5 ore tinea 40 minute si apoi numaram minutele si plangeam, intre o realitate gri si lesin. Toate colegele din camera se plimbau si se miscau si eu nu ma puteam da jos din pat. Vorbeati despre optimism... In 3-a nopate, vineri spre sambata, s-a intamplat ceva ce nu pot descrie, ca o forta care m-a tras si m-am trezit, spalat, fardat si parfumat in camera aceea oribila de wc. Sambata am mers toata ziua, am avut vizitatori, am urcat si coborat 5 etaje. Duminica m-am externat, lasand cu gura cascata toata lumea si pe cele care era operate cu mult inaintea mea. De 3 zile ma plimb, merg 2-3 ore pe afara. Azi am calcat si ma duc la cosmetica si pedichiura in scurt timp. In spatele acestor cuvinte optimiste e insa si multa amaraciune, dar acum nu e loc de ea. Saptamana viitoare scot firele si spre 15 astept biopsia, stiu sigur ca o sa fie bine.
Tot saptamana viitoare ma duc la o sedinta de bioenergie si vreau sa incep niste cursuri Reiki in cadrul grupului Paracelsus a lui Oreste.
Ma gandesc sa ma trec si eu pe lista de Revelion, mai vedem. Pana la urmatoare intalnire din Bucuresti, la care vreau sa vin, va doresc tuturor sa va bucurati de fiecare zi de acum inainte, ca si cum ar fi ultima.