Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Locuri pline de farmec: Matera, Alberobello, Polignano a Mare 20 -25 septembrie
krondia:
Matera a fost urmatoarea destinatie a excursiei noastre la Bari. O asezare fascinanta, misterioasa, ale carei taine le-am descifrat impreuna cu ghida locala, recomandata de Pasquale, prietenul nostru din Bari.
Probabil cea mai veche asezare din Italia si fosta capitala culturala europeana, in trecut una dintre cele mai sarace zone, Matera este in prezent patrimoniu Unesco si un obiectiv de neratat in regiunea Puglia.
Am inceput vizita pietonala cu o oprire ad-hoc in piata de legume si fructe din zona centrala. Tanjeam cu totii dupa legumele si fructele proaspete pe care le vazuseram doar de pe fereastra microbuzului sau din tren...
Cele 2 ore parca au zburat impreuna cu Teresa, foarte interesante povestile si legendele locului. Eram doar noi pe stradutele intortocheate de piatra, un adevarat labirint unde ai toate sansele sa te ratacesti sau sa ratezi obiective importante daca esti pe cont propriu.
Noi am avut sansa sa traim o experienta autentica, ghida fiind chiar din Matera, locul unde s-a nascut si unde traieste in continuare. Asa am aflat lucruri interesante din culisele celebrelor filme turnate la Matera, respectiv "Patimile lui Isus" in regia lui Mel Gibson sau "No Time to Die", ultima capodopera cu James Bond.
Foarte interesant si muzeul din interiorul unei vechi bisericute rupestre, devenit acum expozitie pentru mai multe sculpturi ale lui Dali. Da, italienii stiu sa faca turism si sa atraga vizitatori..
Am terminat vizita pietonala in timpul renumitei sieste de pranz, ora la care majoritatea restaurantelor si magazinelor se inchid. Dar, in piata centrala era agitatie, pregatiri pentru un important congres euharistic, duminica urma sa vina Papa Francisc la Matera.
Am avut noroc si am gasit un local cu mese libere chiar in apropierea scenei, cu preparate locale gustoase si o atmosfera linistita.
Nu am rezistat insa tentatiei de a mai colinda apoi pe stradutele pitoresti, nu toate magazinele erau inchise asa ca a fost timp si pentru cumparaturi.
A fost frumos la Matera, este o destinatie intr-adevar speciala, pe care cei interesati de cultura si istorie o vor aprecia.
Ma bucur ca am ajuns la Matera, o poveste tulburatoare care impresioneaza prin atasamentul localnicilor fata de orasul lor.
krondia:
O noua zi, o noua aventura: Polignano a Mare! *|* Era forfota mare in gara, multi tineri pe peron, semn ca este, intr-adevar, o destinatie foarte populara. Trenul a fost arhiplin, s-a stat si in picioare, dar nimeni nu parea deranjat. Calatoria a fost scurta, doar jumatate de ora, vremea era numai buna pentru plaja si chiar o baie in mare.
Noi am mers pe jos pâna in locul unde aveau loc plimbarile pe mare, circa 4 km pe care i-am parcurs intr-o ora, o plimbare placuta, de-a lungul coastei. Am avut inchiriate 2 ambarcatiuni, doar pentru noi, foarte profesionisti baietii. Marea era inca puțin agitata, cu o zi inainte nu s-a putut iesi pe apa, dar a fost foarte placut. Muzica italiana buna, peisaje care te lasau cu gura cascata, un pahar rece de prosecco, ingredientele ideale pentru o iesire perfecta pe mare.
Cel mai mult ne-a placut ca am putut intra in pesteri, sa admiram coralii si diversele formatiuni stancoase create de mare. In apa nu am intrat dar, vrand- nevand, tot ne-am udat, unii mai mult, altii mai putin, in functie de noroc... ;D dar a fost fain. Acesta este farmecul unei excursii la Polignano..
La intoarcere cei mai multi din grup au preferat sa revina in centru cu taxi tuk-tukurile, o alta experienta inedita. Cativa am preferat sa revenim pe jos, dupa o masa delicioasa de pește in port, cel mai bun loc pentru a manca specialitati locale proaspete.
Am mai avut timp de o inghetata in centru, o scurta vizita in piata volanta din centru unde puteai gasi de la paste si mirodenii pâna la diverse obiecte din ceramica.
Frumos la Polignano, a fost o experienta grozava pe care sigur o vom repeta si la anul pentru ca vom reveni la Bari, prea a fost frumos *|*
krondia:
In ziua libera, in grup restrans, am preferat sa luam din nou la pas orasul vechi, de data aceasta la lumina zilei. Am vizitat intai Muzeul orasului, foarte interesant, dupa care am admirat spectacolul strazii, la propriu. Am vazut cum gospodinele pregateau in strada celebrele orechiete, am ascultat cantaretii ambulanti si, bineinteles, ne-am tras sufletul la una din terase pentru a savura un Peroni local.
Incepuse siesta, localurile incepeau sa se inchida astfel ca ne-am indreptat spre castelul din Bari, un alt obiectiv interesant, marturie a istoriei zbuciumate din aceste locuri. Foarte frumos, ne-a parut doar rau ca terasa superioara nu era deschisa pentru a admira imprejurimile.
Am ajuns apoi si in port, unde sosesc ferryboaturile, dar le-am putut admira doar de la distanta, accesul pietonal este dificil si chiar imposibil in mare parte, mai ales ca nu se poate trece din zona portuara spre orasul vechi, exista un zid, porti cu cifru..
Dupa-masa am participat impreuna cu ghidul local la o mini degustare de produse specifice zonei: branza, mezeluri, masline, rosii uscate, dulciuri, vin si limoncello, o experienta inedita de care au profitat si alti turisti care au crezut ca este vorba de o degustare publica...
A urmat apoi turul privat tematic dedicat sfantului Nicolae, intai la muzeul de arheologie si apoi in interiorul bisericii, unde sunt depuse osemintele sfantului. Frumoase povesti si legende, este un obiectiv care nu trebuie ratat in Bari.
Cina am luat-o la un local necoventional din centrul vechi, unde o doamna gateste specialitati de casa, pe care nu le gasesti in restaurantele clasice, preparate simple dar care ne-au surprins prin gust: cartofi cu orez si scoici, diverse paste, ardei copti, mamaliga prajita si multe alte bunatati. O experienta inedita, pe care o vom repeta si anul viitor.
A fost frumos la Bari, o excursie activa, s-a mers mult pe jos, am fost cam cu toate mijloacele de transport, in afara de bicicleta dar si aceasta a fost prezenta datorita lui Pasquale :).
O destinatie pentru toate gusturile, inclusiv pentru cei interesati de shopping, sunt magazine frumoase pe principala artera comerciala, doar preturile nu sunt la indemana..
Ciao, Bari, vom reveni si la anul, ne-au ramas inca multe locuri de explorat *|*
oli:
Cu intarziere, tot vreau sa spun si eu cateva cuvinte despre aceasta excursie, care a fost f frumoasa. Diana a descris in amanunt cum a fost, exact asa a fost!
Diana ne-a facut cunostinta cu niste ghizi locali care au colorat locurile cu entuziasmul lor. Pasquale, ghidul nostru din Bari , ne-a dezvaluit in noapte biserici medievale, sfinti, moaste, artefacte de mii de ani, viata simpla si autentica, in mijlocul orasului Bari, locurile unde se mananca ca la mama italianca acasa. A fost un fel de Socrate din liceenii initiandu-ne in istoria medievala , antica, facandu-ne sa vedem ce omul modern grabit nu vede.
Cu Giuseppe am descoperit o frantura din Italia de sud rurala autentica, mixul de culturi mediteraneene,greci, cartaginezi, au fost asimilati in Italia mama , cu forta, si exploatata, agricultura a devenit intensiva, fara a lasa un loc parlog sau in voia lui, maslini la linie, uz intens de pesticide si ierbicide.
Tereza este nativa chiar din Mathera, cetate intr-o zona de relief cu calcar moale in care de mii de ani s-au succedat civizatii sapandu-si case in stanci. Senzatia ca atatea culturi au trait pe acelasi loc, da orasului o incarcatura emotionala f puternica. Tereza povesteste din interior istoria orasului, cum chiar stramutarea localnicilor din cauza conditiilor insalubre a dus la salvarea si conservarea artefactelor istorice. Tot ea este f mandra de orasul ei care a a aparut in filme celebre Patimile lui Isus, Ben Hur, James Bond si a fost capitala culturalaeuropeana in 2019
La Polignano a mare am fost niste printi si printese ce ne-am plimbat pe barcile cu motor intr-o mare de turcoaz, parca numai aici, la capatul Italiei, avand aveasta culoare.
Merita vazut!
oli:
Navigare
Du-te la versiunea completă