Autor Subiect: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022  (Citit de 3869 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« : Joi, 07 Octombrie 2021, 10:09 »
Tarif: 1570 euro/ persoana

Discount GOLD MEMBER:: 50 euro

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/circuit-irlanda

Perioada de desfasurare: 17/06/2022 - 27/06/2022

Cazari:
•   Dublin 17/18 iunie           Riu Plaza The Gresham Dublin 4*
•   Sligo 18/19 iunie            Riverside Hotel 3*
•   Westport  19/20 iunie   Castlecourt Hotel, Spa & Leisure 4*
•   Galway 20/21 iunie   Imperial Hotel 3*
•   Limerick 21/22 iunie   George Limerick Hotel 4*
•   Tralee 22/23 iunie     Manor West Hotel & Leisure Club 4*
•   Waterford 23/24 iunie    Waterford Marina Hotel 3*
•   Dublin 24/26 iunie         Maldron Hotel Kevin Street 4*

Grup de: 19 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   zbor dus si intors Bucuresti - Dublin  - taxe aeroport incluse, bagaj de cala inclus in limita a 23 kg
•   cazare 9 nopti la hoteluri de 3* si 4*
•   mic dejunuri x 9
•   transport cu microbuz circuit incepand din a 2-a zi (total 7 zile)
•   ghid local prezentare in engleza in Dublin
•   insotitor de grup din partea Singles Camp, pe toata perioada excursiei

Nu sunt incluse:
x     asigurare medicala/STORNO
x     mesele de pranz si cina
x     taxele hoteliere de oras (unele orase solicita 2-3 EUR/persoana/ziuade sedere)
x     transport aeroport - hotel Dublin si hotel Dublin - aeroport
x     intrari obiective turistice*
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale
x     informare asupra conditiilor medicale de calatorie, programari teste medicale, completare formulare de calatorie sau medicale necesare intrarii in tarile de destinatie

*Obiective optionale:

20 iunie ora 10:00 Kylemore Abey&Gardens - Abatia Kylemore. https://kylemore.retailint-tickets.com/Slot/KYTOURS  Tarif: 15 euro
21 iunie. ora 09:30 Dunguaire Castle - https://www.dunguairecastle.com/book-tickets/dunguaire-castle-day-visits-online/?year=2022&month=6  Tarif: 7.50 euro
21 iunie ora 16:00 Cliffs of Moher https://bookings.cliffsofmoher.ie/  Tarif: 7 euro
23 iunie Killarney National Park&Muckross House&Traditional Farms: Tel: +353 64 6630804 or Email: traditionalfarms@muckross-house.ie 10 - 12 euro.
24 iunie ora 10:30 National Stud&Gardens -  https://irishnationalstud.digitickets.ie/event-tickets/29702?catID=29224& Herghelia nationala irlandeza si gradinile japoneze: Tarif: 13 euro
24 iunie ora 13:00  Newbridge Silverware museum&visitors centre - este foarte posibil sa fie free, pentru ca suntem un grup. Am sa le transmit un Email si o sa stiu mai precis.
25 iunie ora 16:00  Guinness Storehouse Tour https://www.guinness-storehouse.com/en/tickets  Tarif: 22 euro
26 iunie - ora 12:00. Jameson Whiskey Distillery https://www.jamesonwhiskey.com/en/visit-our-distilleries/jameson-bow-street-distillery-tour/ Tarif: 25 euro/persoana

Pentru ajutor in ceea ce priveste rezervarea obiectivelor (care trebuie facuta inainte de plecarea in excursie pentru a ne asigura de disponibilitate), este nevoie ca inscrierile sa fie transmise pe Email office@singlescamp.ro pana la data de 20 mai 2022, iar plata sa se faca pana la data de 17 mai. Cei care nu au achitat pana la data comunicata isi pot rezerva pana la data plecarii, in mod individual, obiectivele. Acolo sansele pentru a gasi loc in acelasi timp cu grupul, sunt destul de mici, deci se poate pierde obiectivul.

Zboruri

17 iunie Bucuresti OTP - Dublin. 0B 155 OTP 18:00 - 4 h - DUB 20:00

26 iunie Dublin - Bucuresti. 0B 156 DUB 19:10 - 3 h 40 min - OTP 00:50 (se ajunge in 27 iunie


Insotitor de grup din partea Singles Camp: Gigi Cindea

Ce vedem in aceasta calatorie: Dublin, Wild Atlantic Way, Connemara, Mayo, Burren, Ring of Kerry, Dingle Peninsula, Cork

Profilul si tipul excursiei: este o vacanta in tur, calatorim si avem program in fiecare zi, asta inseamna ca nu exista posibilitatea de program individual, decat cel indicat ca free time. Este o excursie de vizitare pe distante scurte, nu vom face decat putini kilometri cu autocarul, dar ceea ce trebuie sa stiti si pentru acest lucru pregatiti, ca o sa avem de parcurs pe jos aproape in fiecare zi distante de 6-8 km, unele in natura, sub forma de drumetie. Programul este foarte dens, o sa vedeti o multime de lucruri minunate si nu doar obiective propriu-zise. Fiind o actiune de socializare, in care ne dorim sa va cunoasteti, sa puteti interactiona, programul excursiei va cuprinde, la propunerea insotitorului de grup, seri la pub-uri, plimbari etc.

Cui se adreseaza ca profil de participant: Fiind o actiune activa, cu schimbari zilnice de hotel, cu plimbari lungi, se adreseaza persoanelor disponibile la efort fizic, care-si doresc sa viziteze obiective, locuri, nu din autocar, nu din sightseeing tours, ci cu ragaz, la pas.

Trebuie sa aveti la voi:

•   Document de identitate: carte de identitate sau pasaport
•   Documente medicale - cele solicitate de autoritatatile locale din zona de calatorie: mae Irlanda  Persoanele inscrise se vor informa personal si din vreme despre documentele solicitate la intrarea in Irlanda. Se vor asigura ca pot respecta conditiile de intrare si de asemenea ca la data plecarii au pregatite documetele pentru prezentare si control, la imbarcarea din Bucuresti si la intrarea in Irlanda. Facem precizarea ca organizatorii si agentia Bon Voyage srl Sibiu nu au nici un fel de responsabilitate in ceea ce priveste pregatirea si prezentarea corecta a documentelor de identitate si sanitar-medicale, necesare intrarii in Irlanda.. Agentia turistica nu poate fi considerata vinovata, nu i se poate imputa nimic si de asemenea nu i se pot solicita rambursari in situatia imposibilitatii unui participant de a pleca in excursie din motive ce tin de neincadrarea/nerespectare conditiilor de intrare sau refuzul de a fi imbarcati pentru ca documentele solicitate nu au fost minutios pregatite de catre o persoana ce a rezervat la aceasta excursie.  Nu limitam inscrierile la persoane vaccinate, nu conditionam in nici un fel inscrierea, o poate face oricine, vaccinat sau nu. Responsabilitatea noastra este doar de a va directiona spre locul de unde va puteti lua informatiile necesare pentru plecarea in excursie si anume de aici: mae Irlanda

Despre bagaje:
Va recomandam un bagaj de cala, in limita  impusa de compania aviatica si de posibilitatile fiecaruia de a-si transporta bagajul de la autocar pana in camera. Va informam ca o sa existe doar serviciul de incarcare si descarcare a bagajelor din autocar, dar transportul lor pana in camera nu este inclus. Uneori hotelurile pe care le alegem sunt in zone pietonale, in care accesul autocarului nu este permis, existand astfel posibilitatea ca pe anumite distante sa fie nevoie sa transportati pe role, bagajul. Exista multe hoteluri in Irlanda care NU au lift! Va fi nevoie deci sa urcati trolerul un etaj sau doua, pana la camera. De aceea recomandarea noastra sa aveti bagaje in limita a cat puteti deplasa cu usurinta.
Va recomandam sa veniti pregatiti cu incaltaminte si imbracaminte potrivite acestui gen de excursie, pantofi sport sau chiar trekking cu talpa aderenta, flexibila si impermeabili. Nu uitati de pelerina.

Alte informatii si recomandari care va pot ajuta

Imbracaminte, incaltaminte: va recomandam sa aveti la d-voastra incaltaminte si imbracaminte potrivite pentru aceasta perioada a anului in Irlanda si sa tineti cont ca avem zilnic traseu pietonal plus uneori drumetii scurte in natura. In Irlanda clima este umeda si de accea este foarte indicat sa aveti o incaltaminte adecvata, impermeabila si cu talpa cu care sa nu se alunece. Alegeti tinute sport, tricouri din material tehnic (care sa nu absoarba transpiratia), bluze de vant (chiar daca e vara, pe falezele de la ocean o sa fie o briza puternica), pelerina (neaparat sa aveti asa ceva la voi si nu una de unica folosinta cum am mai intalnit pe la participanti, ci una minim semiprofesionala), un mic rucsacel in care sa va luati zilnic apa, fructe, ceva de omorat foamea

Bani. In Irlanda moneda este EURO. Daca aveti un card cu care puteti retrage bani in strainatate, atunci bazati-va mai mult pe el. Nu luati multi cash la voi, pt ca o sa aveti permanenta lor grija. Sa-i puneti in seif la hotel, apoi sa nu-i uitati acolo, sa aveti teama sa nu vi fure in zonele aglomerate. Luati cu voi un tampon de 200 - 300 de euro si completati cand aveti nevoie. Cam cati sa luati la voi? Greu de spus, pentru ca fiecare are un anumit stil de cheltuit banii. Unii sunt mai largi la punga, altii sunt mai grijulii. Eu am sa va dau acum o idee de cat cheltui eu intr-o astfel de excursie.

In primul rand trebuie sa achitati, in prima zi de excursie obiectivele la care v-ati inscris + mesele de grup.

Apoi in lista cheltuielilor pe primul loc este masa. Un pranz sau o cina, insotite de un pint de bere este minim 20 EURO. Socotiti pe zi, cca 40 EURO, deci in jur de 280 EURO. Apoi daca iesim seara undeva un minim 10 euro (in jur de 5 euro este o bere). Mai ganditi-va la cheltuieli de impuls, la cumparaturi, amintiri.

Sistemul de prize este cel britanic (cel cu 3 pini); pentru a va incarca device-urile aveti nevoie de un adaptor. Il gasiti mai ieftin acasa, mai scump pe aeroport si cu vreo 3 euro, dar dupa ceva umblatura, in Irlanda...
 
Programul excursiei

Ziua 1 17 iunie 2022. Plecam in vacanta! Intalnire cu insotitorul de grup: ora 15:00. Cititi: Intalnirea pe aeroport, cum se face imbarcarea, zbor si regrupare

Zbor Bucuresti OTP - Dublin. 0B 155 OTP 18:00 - 4 h - DUB 20:00

Regrupare: linia de ridicare a bagajelor din aeroportul Dublin. Transferul la aeroport se face in grupaje de cate 4 persoane, fiecare urmand sa achite cota parte din costul drumului pana la hotel.

Apreciez ca o sa ajungem la hotel in jur de ora 21:00. Facem check in, apoi timp liber pentru refresh, cina, plimbare. Hotelul este ultracentral, iesiti direct in zona cea mai circulata. A fost o zi lunga, un pic de odihna si relaxare este binevenita pentru toata lumea. :)

Ziua 2 18 iunie 2022 Dublin - Sligo - (N16) -Bundoran - (N15) - Cliffony – Drumcliff . Check out hotel si la ora 8.00 plecarea din Dublin. Mergem pana la Sligo (acolo unde o sa si innoptam) dar nu ramanem ci ne continuam drumul pana la Bundoran. Bundoran este o statiune la Oceanul Atlantic de Nord, un orasel foarte pitoresc.



Mergem acolo intr-o plimbare mai lunga pe faleza, pana ajungem la Fairy Bridge:



Ne intoarcem la Sligo, free time pentru a explora acest orasel de 20.000 de locuitori. Se afla intr-o zona naturala foarte frumoasa:



Orasul prezentat de un ghid local:



Este o zi in care vom strabate Irlanda dinspre est la vest, de la un tarm la altul. Traseul are 285 km, cca 4 ore de mers cu masina. Cu intreruperi bineinteles.

Ziua 3 19 iunie 2022 Sligo  – Ballycastle - Céide Fields - Ballycroy Visitor Centre - Wild Nephin National Park - Westport

Calatorim pe Wild Atlantic Way





si trecem prin o multime de locuri naturale superbe si foarte interesante:

Céide Fields:



Peste noapte o sa poposim in Leenaun, pe malul unui fiord. Trecem prin Westport:



Peste noapte o sa poposim in Wesport, am ales un hotel cu o asezare epica. Iar oraselul in sine este dragut. Asa spune si o fata care l-a vizitat:



O zi cu multe opriri, lunga - in jur de 200 km, cca 3 ore total de mers cu masina.

Ziua 4 20 iunie 2022 CONNEMARA! Westport - Kylemore Abey - Clifden - SKY ROAD (o bucla pe peninsula pana la Errislannon, pe care sper sa nu mai existe restrictii de gabarit si deci sa putem intra) - WILD ATLANTIC WAY (Ballyconneely - Errisbeg) - Derryclare Lough - Recess - Rossaveel - Spidall - Claddagh (Galway)

Plecam la 9.00 iar la 10.00 (atunci cand se deschide) intram sa vizitam Kylemore Abey. Avem 50 km pana acolo, cca 50 minute de mers cu masina. Abatia Kylemore a fost construita in interiorul castelului Kylemore pentru maicutele refugiate din Belgia in timpul primului razboi mondial.



Castelul a fost resedinta privata a lui  Mitchell Henry, oferit drept cadou pentru sotia sa. Din pacate aceasta nu s-a putut bucura de dar, pt ca a decedat la putin timp dupa ce l-a primit. Era foarte tanara - Henry nu s-a recasatorit niciodata si a construit o mica catedrala pe terenul arondat castelului, in memoria sotiei sale si a dragostei ce i-a purtat-o. Abatia este de o frumusete aparte. Vizita si plimbare in jur de 2 ore, astfel incat la 12.00 plecam.

Continuam pana la Clifden, unul dintre cele mai pitoresti orasele din Irlanda. Spre deosebire de multe orașe irlandeze, a apărut destul de târziu în istoria țării în secolul al XIX-lea. Motivul contruirii acestei asezari a fost castelul Clifden, acum o ruină.

Intram apoi pe o bucla panoramica, situata pe o mica peninsula si care poarta numele de SKY ROAD. De acolo intram pe alt drum de poveste WILD ATLANTIC WAY.  Iesim pana la lacul Derryclare Lough, cel atat de fotografiat si filmat...



Urmatorul popas Rossaveal  ruines of village (30 minute de plimbare)  - Spiddal (1.5 ore - plimbare, Spiddal Craft & Design Studios - acolo se poate bea o cafea, servi ceva de mancare) - Galway hotel. Lasam bagajele la hotel si iesim intr-o plimbare in zona foarte pitoreasca a centrului vechi si in Claddach. Sunt doar cativa pasi de la hotel.



Total de mers cu masina – 4 ore, 200 km, o sa avem insa mai multe opriri pt ca traversam cea mai frumoasa zona a Irlandei: Connemara!

Connemara este o regiune putin populata din vestul Irlandei, camin al vorbitorilor de limba irlandeza "irish gaelic" cu peisaje fantastice, cu munti de altitudine redusa (Twelve Bens si Maumturks, avand un maxim de 729 metri altitudine), totul garnisit cu lough-uri mici, cristaline, sau cu Lough Corrib - intins pe 176 km˛ - al doilea mare lac din Irlanda. Sunt locuri cu panorame dramatice, salbatice, cu simpaticele oite si vacute irlandeze...

Cazare in Galway, la un pod distanta de Claddagh, un loc extrem de pitoresc.

Ziua 5 21 iunie 2022 BURREN! Galway - Dunguire Castle - Burren - Ballyvaughan - Gleninagh Quay - Fanore Beach - Doolin - Cliffs of Moher - Limerick

Plecam la 9.00 Galway - 9.30 Dunguaire Castle (45 minute de vizitare, pana la 10.15).



Doolin:





Cliffs of Moher:



In drum vom admira Coasta de Vest, in zona cea mai salbatica. Plaje minunate cu nisip fin auriu, apoi peisajul fascinant si uluitor  al Burren-ului. Numele deriva din cuvantul irlandez boireann si inseamna "tinut al stancilor". Tinutul Burren se intinde la sud de orasul Galway, pe coasta de vest a Irlandei, acolo unde Atlanticul intalneste pentru prima oara tarmul batranului nostru continent, si acopera o arie de aproximativ 250 km2. Zona este renumita pentru peisajul deosebit pe care il infatiseaza calatorului, unde calcarul, limestone in english, este nelipsit. Gardurile caselor sunt construite din aceasta piatra, florile cresc printre pietre de acest gen, chiar si casele sunt ridicate din acest material. In irlandeza veche "burren" inseamna "piatra mareata", in engleza "great rock". E o adevarata imparatie a stancilor, pavaje uriase de calcar cenusiu, presarate din loc in loc cu bolovani gigantici se intind cat vezi cu ochii. Este de fapt un depozit vast de calcar, ce se intinde pe circa 1300 kmp. Intinderile vaste de calcar, adanci de peste 900 m in unele locuri, se comporta asemenea "unui urias rezervor termic, stocand caldura in timpul verii si eliberand-o treptat in timpul iernii. Aceasta caracteristica a regiunii, precum si climatul oceanic bland favorizeaza agricultura, ceea ce i-a incantat pe colonistii timpurii. Universul subteran al Burren-ului este si el fascinant. Apa a patruns adanc in depozitele poroase de calcar creand una dintre cele mai impresionante lumi subterane. Roca de calcar adaposteste numeroase pesteri. Multe dintre acestea sunt strabatute de izvoare, rauri, cascade care le dau viata. In una dintre ele, Poll an Ionain, exista cea mai lunga stalactita din Europa: are peste 9 m lungime!
Cum multe pesteri sunt periculoase, turistii prudenti isi restrang vizitele la Pestera Aillwee, singura deschisa publicului larg si pe care o s-o vizitam si noi. Aici se pot observa urme lasate de un animal disparut de mai bine de o mie de ani din Irlanda: ursul brun. Se presupune ca ursii hibernau in aceasta pestera unde tot timpul anului se mentine temperatura constanta de 10°C. In inima muntelui de calcar, ramai uimit privind stalactitele si stalagmitele de forme bizare, precum si alte formatiuni de roca neobisnuite. Pestera Aillwee, care este una dintre cele mai vechi pesteri din Irlanda. Se plateste intrare. Vizitarea pesterii se face pe un traseu bine stabilit si este insotita de ghid. Turul dureaza aproximativ o jumatate de ora. Cea mai frumoasa parte este cea cu cascada subterana.
Poulnabrone Dolmen. Se ridica in mijlocul peisajului selenar din Burren, acolo, deasupra rocilor de calcar. Poulnabrone este un monument funerar datat undeva prin 2500 i. Hr. Desi totul este foarte simplu de jur imprejurul lui, desi era asaltat de turisti, place in mod deosebit. Recunosc. Codul Burren este afisat acolo...si suna tare bine in engleza. O sa-l cititi...

Daca suntem in timp, putem devia 5 minute de la traseu, pentru a intra pe Wild Atlantic, pentru a vedea un satuc foarte pitoresc: Doolin. Intre Doolin si Cliffs of Moher, o sa vedem Doonagore Castle, o proprietate privata superba, care insa nu se poate vizita. Ne multumim cu imaginea siluetei turnului...

Urmatoarea oprire va fi la Cliffs of Moher, o atractie naturala impresionanta, o faleza stancoasa lunga de aproximativ 8 km, ajungand in punctul sau cel mai inalt la o inaltime de 214 metri. Imaginea de panorama este absolut incantatoare. Acolo isi fac cuiburile simpaticii puffins, care are arata ca niste pinguini zburatori miniaturali. Total de mers cu masina 3.5 ore.

Noaptea o sa ne-o petrecem la Limerick, pe malul raului Shannon.



Ziua 6 22 iunie 2022 Limerick - Adare - Inch Beach - Dingle - Slea Head - Tralee

Adare unul dintre cele mai frumoase sate pe care le-ati vazut vreodata:



Peninsula Dingle, patria celui mai cunoscut delfin din Europa: Fungie.





Ziua 7 23 iunie Tralee - Killarney National Park - Cork - Waterford

Killarney National Park





Cork





Waterford





O zi cu 250 km cca 4 ore de mers cu masina.

Ziua 8 24 iunie 2022 Waterford - Irish National Stud - Newbridge Silver - Dublin

National Stud and Japanese Gardens



Ferma de la Tully a fost achizitionata de la familia Fay in 1900 de colonelul William Hall Walker. Hall Walker a devenit cel mai de succes ameliorator al epocii, bucurandu-se de un respect deosebit de cand regele Edward al VII-lea l-a condus pe Minoru, nascut si crescut la Tully, dupa o victorie faimoasa in derby-ul din 1909.
In 1915, ferma si toate grajdurile sale au fost decorate cu coroana regala si au devenit Herghelia Nationala sub conducerea lui Sir Henry Greer. Succesul a continuat cu ferma care producea castigatorii celor cinci clasice. In 1942, Sun Chariot, nascut si crescut la Tully, si-a castigat un loc de nesters in istoria cursei, cand a aterizat triplele Crown-uri - 1000 de Guinee, Oaks si St. Leger - pentru regele George VI.
In 1942, Sun Chariot, nascut si crescut la Tully, si-a castigat un loc de nesters in istoria cursei, castigand 5 probe, fiind admirat si premiat de insusi regele George VI.
In 1943, noul guvern irlandez a preluat terenul si cladirile la o evaluare convenita. In 1945 s-a format Irish National Stud Company Ltd. si a preluat oficial functionarea Hergheliei la data de 31 august 1946.
Aproape sapte decenii mai tarziu, in mai 2011, Majestatea sa, Regina Elisabeta a II-a, a venit la Herghelia Nationala Irlandeza pentru a se vedea unde s-au produs castigatorii a cinci clasici pentru familia ei.
O sa avem o plimbare prin gradinile japoneze, anexa a acestei uriase ferme, sunt de o inegalabila frumusete.

Newbridge Silver



Newbridge Silverware, cunoscuta inainte sub denumirea de The Newbridge Cutlery Company, a fost infiintata in 1934 ca producator de tacamuri. Compania s-a confruntat cu o criza majora in 1940 ce a dus la o reducere drastica a numarului de angajati. Dar cum orice rau aduce si un bine, asta a dus la diversificarea produselor. Incepand cu 1990 a devenit unul dintre cei mai cunoscuti producatori de bijuterii placate cu argint. Astazi acolo se fabrica tacamuri, bijuterii si alte cadouri.

O zi cu 200 km, cca 2 ore si jumatate de mers cu masina.
Cazare Dublin.

Ziua 9 25 iunie 2022 Dublin day&night
O zi pe care o dedicata capitalei Republicii Irlanda, Dublin.. Mic dejun lejer, relaxant, iar la ora 10:30 ne intalnim in holul hotelului. Ne intalnim cu o ghida locala, prezentare in engleza, pentru un tur pietonal al zonei centrale a Dublin-ului. Timp de cca 3 ore vom vizita pe exterior mai multe locuri iconice ale Dublinului, apoi la alegere: cine doreste sa mearga sa viziteze Guinness, o poate face in grup, incepand cu ora 16:00. Ceilalti au timp liber, pentru plimbare, cumparaturi etc. Ultima seara va propun sa ne bucuram de atmosfera de noapte din zona Temple Bar, cunoscuta in toata lumea pentru pub-urile sale. Un excelent prilej de distractie, dar si de incheiere a excursiei.

Ziua 10 26 iunie 2022 Dublin si la revedere Irlanda!
Mic dejun in tihna, urmeaza o jumatate de zi de program lejer, de explorare individuala a Dublin-ului. La 11:00 facem check out si predam bagajele. Cu cei care au optat pentru vizita si testing la Jameson Distillery, ne deplasam in grup pana acolo, apoi pranz si free time. Cei care nu aleg sa mearga la Guinness, au timp liber pt plimbare individuala, shopping etc
Ne intoarcem apoi la hotel si plecam spre aeroport. La ora 15:00 ne intoarcem cu totii la hotel, luam bagajele si ne deplasam la aeroport pentru zborul: Dublin - Bucuresti. 26 iunie OB156 DUB 19:10 - 3 h 40 min - OTP 00:50



Ziua 11 27 iunie 2022 Ajungem la Bucuresti.

Programul excursiei poate suferi modificari datorita vremii, traficului, anumitor conditii si situatii. Organizatorii si insotitorul de grup decide schimbarile si modificarile, adaptand totul la situatia creata.

 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Conditii de participare in perioada COVID19
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #1 : Joi, 04 Noiembrie 2021, 19:04 »
S-au deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://www.singlescamp.ro/eveniment/circuit-irlanda-17-iunie-26-iunie-2022/

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #2 : Vineri, 11 Februarie 2022, 07:43 »
Irlanda a ridicat aproape toate restrictiile, inclusiv cele indoor, asa ca foarte curand in pub-uri va rasuna din nou muzica live si va fi din nou distractie! Tara se deschide complet turistilor, asa ca noi o s-o gasim deja bine "incalzita". Milioane de oameni au asteptat momentul in care se va putea calatori fara grijii si vremea asta este aproape, "imediat dupa colt". Ma bucur enorm si abia astept sa calatorim impreuna in aceasta tara minunata, iar serile sa ni le petrecem ascultand muzica, la un shot de Jameson si un pint de Guinness.

Si daca tot vin vesti bune, una dupa alta, hai sa ne inveselim un pic ziua cu muzica irlandeza. Iata ce se petrecea intr-un pub din Doolin (un sat absolut fermecator de pe Wild Atlantic Way, pe care urmeaza sa-l vizitam):



Doamne' cat de dor imi este de vremurile alea bune! Abia astept sa le retraiesc. Am sa o fac la maxim, pentru ca am vazut cat de important este sa te distrezi...atunci cand se poate, sa profiti de orice moment!

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #3 : Duminică, 03 Aprilie 2022, 07:49 »
Astept cu nerabdare sa ajung din nou in Irlanda. In avanpremiera ma uit la fotografii, la filmulete…Unul nou gasit l-am postat aici, pt a va bucura si voi de imaginile minunate.


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #4 : Marți, 10 Mai 2022, 17:41 »
Lista este incepand de astazi inchisa, nu mai sunt locuri disponibile. Chiar si unei cereri ferme de extindere nu se poate raspunde pozitiv. Tarifele hotelurilor sunt DUBLE fata de perioada in care am facut noi rezervarea, daca ar fi sa orgabizam ad-hoc acest circuit ar costa cu cel putin 700 euro mai mult...

Am sa transmit maine un Email cu optionalele acestei excursii. In situatia in care doriti sa ma ocup eu de rezervare si plata, va fi nevoie sa-mi dati raspunsul in maxim 3 zile si sa efectuati plata catre agentie pana maxim marti 17 mai. Veti primi o factura de la agentie cu suma de plata, functie de optiunile transmise. Dupa data comunicata, veti putea face rezervari singuri, din pacate nu am cum sa va mai ajut pentru ca voi fi plecat din tara. Rezervari puteti face prin link-urile pe care le afisez mai jos:

20 iunie ora 10:00 Kylemore Abey&Gardens - Abatia Kylemore: https://kylemore.retailint-tickets.com/Slot/KYTOURS Tarif: 15 euro

21 iunie. ora 09:30 Dunguaire Castle - https://www.dunguairecastle.com/book-tickets/dunguaire-castle-day-visits-online/?year=2022&month=6 Tarif: 7.50 euro

21 iunie ora 16:00 Cliffs of Moher https://bookings.cliffsofmoher.ie/ Tarif: 7 euro

23 iunie Killarney National Park&Muckross Traditional Farms:
Tel: +353 64 6630804 or Email: traditionalfarms@muckross-house.ieVehicle access is from the N71, approximately 5km south of Killarney town. - tariful o sa-l aflu doar dupa ce transmit cererea de rezervare pt vizitarea casei ferma.

24 iunie ora 10:30 National Stud&Gardens - Herghelia nationala irlandeza: https://irishnationalstud.digitickets.ie/event-tickets/29702?catID=29224& Tarif: 13 euro

24 iunie ora 13:00  Newbridge Silverware museum&visitors centre - nu stiu tariful pana cand se raspunde cererii de rezervare.

25 iunie ora 16:00  Guinness Storehouse Tour https://www.guinness-storehouse.com/en/tickets Tarif: 22 euro

Pentru primele 6 optionale, nu am alternativa de program pentru cei care nu doresc sa viziteze obiectivele propuse. Suntem in circuit, obiectivele sunt de traseu, nu am cum sa organizez sau sa ofer si altceva. Pt Guinness nici o problema, este intr-o perioada de free time, sunteti in centrul Dublinului, aveti o multime de optiuni alternative.

Deci maine trimit Email fiecaruia dintre cei inscrisi.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #5 : Miercuri, 11 Mai 2022, 11:39 »
Am transmis un Email tuturor participantilor cu informarea schimbarii programului de zbor si cu lista de excursii optionale. Daca nu ati primit Email-ul meu, scrieti-mi pe office@singlescamp.ro si va retransmit. O sa am nevoie de raspuns in termen de 3 zile, iar pt a face rezervarile de grup, de plata pana marti 17 mai.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #6 : Joi, 12 Mai 2022, 09:02 »
IMPORTANT

Confirm mutarea de zbor, am operat deja si pe forum si pe site modificarea.

Hotelul in care o sa innoptam suplimentar, 25/26 iunie este acelasi, am gasit disponibilitate, dar mai ales intelegere in ceea ce priveste tariful/noapte. De la 340 euro camera cat este in online, am obtinut 240 euro, ceea ce inseamna ca va fi nevoie sa achitati suplimentar doar 120 euro, nu 170 cat anticipam ieri. Nu este deci nevoie sa ne mutam. Aceasta suma se va adauga in factura emisa de agentie, sumei aferente optionalelor la care ati ales sa participati.

11 persoane au comunicat deja, cel mai probabil ca si ceilalti 8 o sa-mi transmita pana sambata raspunsurile.

Pentru ca vom sta o zi in plus la Dublin, am modificat programul excursiei, apare acum cu schimbarile facute si pe forum si pe site.

Pentru a nu aparea confuzii, am modificat de asemenea si tariful general de excursie, adaugand cei 120 de euro aferenti noptii suplimentare, iar la servicii incluse am adaugat noaptea suplimentara si micul dejun aferent.

Programul de zbor comunicat pe site si forum este cel actualizat.

Am transmis astazi dimineata un Email cu informarea referitoare la programul de zbor si tariful actual de excursie.

Offline simo arad

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 103
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #7 : Joi, 12 Mai 2022, 10:57 »
Ma bucur ca mai stam o zi in Dublin, bonus la acelasi hotel 2 nopti  :laugh:. Abia astept sa ne vedem. Vine cineva din vest, Arad, Timisoara?

Offline Roman Adina

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 7
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #8 : Vineri, 13 Mai 2022, 06:49 »
Bună, tuturor! Eu sunt din Baia Mare și as vrea să știu dacă e cineva care ar dori să împărțim o cameră la intoarcerea din Irlanda. Am făcută o rezervare la Pensiunea Aeroport Otopeni.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #9 : Luni, 16 Mai 2022, 19:59 »
 :oops: Atentie! Ora de plecare s-a schimbat, am fost anuntati chiar acum. Noua ora (modificata deja pe site si forum) este ora 18:00. Deci ne vedem pe aeroport mai tarziu, la ora 15:00 in loc de 14:00.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #10 : Marți, 17 Mai 2022, 10:15 »
Astazi este ultima zi de incasare pentru optionale. Sper ca toata lumea care ne-a transmis ca doreste sa participe a achitat optionalele si noaptea diferenta. Maine am sa ma ocup sa fac platile la optionale, pentru cei care au achitat.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #11 : Joi, 19 Mai 2022, 06:32 »
Am lucrat zilele acestea la partea de timing si detalii pentru excursia noastra si dupa ce totul se va confirma si concretiza (mai astept 3 raspunsuri) o sa va transmit programul pe ore si obiective. Este foarte bine ca in timpul excursiei sa aveti un astfel de reper care sa va ajute atunci cand nu ati urmarit cu atentie ceea ce v-am comunicat in legatura cu programul si orele de plecare si intalnire.

Ieri am achitat o mare parte din optionale, urmand ca la celelalate sa o fac dupa ce primesc confirmarile. Va prezint mai jos lista de optionale, urmand ca in prima zi de excursie sa reglam financiar totalul cu ceea ce ati achitat in agentie. Fat de ceea ce v-am transmis ca propunere, au aparut cateva modificari. Am scos vizitarea pe interior a Castelului Dunguaire (este sarac in exponate si nici nu mai are tur ghidat, iar farmecul lui sta in asezare si exterior, nu in interior)  si am adaugat 3 locuri toate foarte interesante, care sunt convins ca o sa placa tuturor.

Abatia - Kylemore Abey. Tarif 15 euro REZERVAT

Connemara Heritage & History Centre - 10 euro REZERVAT

Cliffs of Moher -   9 euro REZERVAT

Bunratty Castle & Folk Park   - 15.25 euro REZERVAT

Killarney National Park&Muckross House&Traditional Farms -10 euro REZERVAT

National Stud&Gardens - 13 euro REZERVAT

Newbridge Silverware museum&visitors centre - free REZERVAT

Guinness Storehouse Tour - 26 euro REZERVAT

Jameson Whiskey Distillery   - 25 euro REZERVAT

In cateva filmulete obiectivele adaugate:

Connemara Heritage & History Centre:



Bunratty Castle & Folk Park:



Killarney National Park&Muckross House&Traditional Farms



Tot ceea ce am adaugat, la fel cu ceea ce v-am propus inainte sunt lucruri care va introduc in atmosfera irish, in care puteti intelege cu adevarat viata oamenilor de acolo asa cum s-a desfasurat in timp. Sunt locuri inedite, interesante si care plac oricarei persoane care-si doreste sa ramana cu ceva in minte si suflet dupa ce pleaca din Irlanda.

Acum va scriu in legatura cu ceea ce sa aveti cu voi. Ganditi imbracamintea si incaltamintea cat mai simplu si rational, pentru a nu avea cu voi bagaje grele si voluminoase. Suntem intr-un circuit, avem multe check in-uri si check out- uri si ganditi-va ca nu are cine sa va ajute la carat bagaje in camere, din camere pana la microbuz.

Pentru excursiile zilnice, care mare parte sunt in natura, va recomand in mod deosebit:
- pantofi treking, din material prin care nu intra apa si cu talpa care sa nu alunece
- pantalon lung de drumetie de primavara cat mai elastic pt a va fi comod
- tricouri din materiale tehnice (asa numitele termice) in care nu transpirati si va mentine corpul la o temperatura placuta
- bluze peste tricou, la fel tip drumetie. Cu gluga, bine ar fi si impermeabile. Mai cade un strop si mai ales sunt bune pt vant.
- in fiecare zi sa aveti in rucsacel pelerina; una buna nu din cele de unica folosinta. Acolo avem sanse mari sa dam de ploaie, asa ca va puteti uda si umbla toata ziua in felul asta.

Pentru oras si seara cand o sa iesim in restaurant sau pub-uri.
- pantof inchis (in nici un caz sandale)
- pantalon gen blug
- tricouri polo sau camasi
- bluze textile
- haina de ploaie si vant, pt oras.

Avem intr-un loc sau doua SPA. Daca aveti de gand sa va relaxati un pic (desi va spun de acum ca timpul va fi foarte limitat pt asa ceva) puneti in bagaj si costum de baie.

O sapca sau o bandana pt situatia in care va fi soare.

Va recomand in mod deosebit sa aveti un bagaj de cala gen troler foarte usor de transportat si un rucsac de cca 15 - 20 litri pe care sa-l aveti zilnic cu voi. Unul de timp montan, drumetie, pt ca cele urbane nu sunt pregatite pt ploaie.

Eu am sa plec peste cateva zile din tara cu grupul de Sorrento si ma intorc doar in preajma plecarii. De aceea am tinut sa rezolv totul inca de acum, iar voua sa va dau posibilitatea de a va pregati din timp.
 

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #12 : Sâmbătă, 11 Iunie 2022, 09:33 »
Mai este putin pana ne intalnim pe aeroport pentru a ne incepe calatoria spre "Tara Verde". Am postat anterior recomandarile mele, nu stiu, poate mai aveti intrebari, doriti unele precizari mai detaliate. Va invit sa-mi scrieti aici, eu sunt 12 ore pe calculator, asa ca vad in scurt timp daca apare ceva pe topic.

M-am uitat un pic la prognoza meteo si chiar am discutat cu cineva care locuieste in Dublin. Mi-a spus ca pana acum vremea a fost tare inchisa, rar a aparut soarele pe cer, a fost umezeala multa, dar in ultimele zile a inceput sa se incalzeasca si sa fie chiar insorit.

Vad la Dublin in ziua in care aterizam, ca este destul de bine, cca 21 grade ziua, 11 grade noaptea. Dimineata insa cand plecam spre vest se anunta ploi scurte.

Pe coasta vestica, pe care noi o sa coboram pana la Dingle, in partea nordica o sa fie zile cu maxim 15 grade ziua, 10 grade noaptea si prognoza de ploaie 40%, dar pe masura ce coboram spre Dingle Peninsula si Cork, vremea arata a se imbunatati considerabil, in sensul ca aparea soarele, iar sansele de ploaie se reduc pana la 2-5%.

Ca o sa dam de ploaie este aproape o certitudine, doar un noroc cu totul si cu totul special ne-ar putea feri fara sa fim stropiti sau chiar udati. In conditiile acestea tineti cont de recomandarile si explicatiile mele:

- indiferent de vreme, obiectivele vor fi parcurse. Chiar si cele care necesita un soi de drumetie, asa cum este Cliffs of Moher. Nu se pot amana pe alta zi, reprograma etc, pt ca suntem intr-un circuit. Asta pe de o parte, pe de alta, daca sunteti pregatiti cu incaltaminte si imbracaminte potrivita, asa cum v-am recomandat, o sa simtiti in mica masura disconfortul dat de ploaie. Irlanda este frumoasa chiar si ploaie. Scriu asta pt ca am avut cu ani in urma 2 persoane in grup, care spuneau: "Ahh ploua, gata, mergem mai departe!". Asta pt ca nu erau echipate ca ceilalti, pentru ca nu erau dispuse la nici un efort, pentru a savura frumusetea naurala Irlandei. Evident ca cine doreste sa ramana in microbuz o poate face, nu este obligatoriu sa faceti traseul, daca acolo conisderati ca e mai important confortul decat panoramale. Este decizia fiecaruia, nu e nici o suparare. Doar ca evident nu se pot solicita banii inapoi pe biletele de intrare. Rezervarile sunt facute ferm, sunt achitate, fara posibilitatea de anulare. 

- pentru ca veti fi destul de mult in natura, nu in spatiul urban, tineti cont de recomandarile mele referitoare la incaltaminte si imbracaminte. Neaparat sa aveti cel putin 2 perechi de trekeri impermeabili, sa va protejeze piciorul de umezeala, sa nu alunecati, sa nu simtiti vreun disconfort. Bluze de diverse grosimi din material tehnic (nu bluzite, nu tricouri de bumbac - pt ca o sa transpirati sub haina de ploaie si o sa fie foarte neplacut). Neaparat pelerina si nu din aceea de unica folosinta ci una cel putin semiprofesionala. Este extrem de importanta. Foarte potrivit ar fi sa acopere rucsacul, sa nu va ude ceea ce aveti in el. Ganditi-va ca si celelalte haine pe care le luati sa fie pe cat posibil impermeabile (cele de oras nu ofera aceasta calitate, ele sunt gandite mai mult pentru estetic decat pt protectie si va protejeaza maxim 15-30 minute, dupa care se imbiba cu apa si nu le mai puteti purta). Se gasesc acum la magazinele sport o multime de produse de protectie care sunt si estetice si care odata luate va vor proteja multi ani de acum incolo, nu sunt investitii doar pt excursia din Irlanda.

- nu veniti cu pantofi deschisi, efectiv nu veti avea ce face cu ei. Nici in oras nu sunt buni, nu mai discutam in natura. Va scriu toate aceste recomandari din experienta multor calatorii in Irlanda si zone similare si a catorva exemple negative. Persoane care le stiu pe toate, care nu se informeaza nici macar minim, care confunda tarile nordice cu Italia sau Spania si vin imbracate si incaltate total nepotrivit. Tot ca exemplu va dau o persoana care a venit in excursia din Irlanda intr-o rochita, e drept foarte frumoasa (in stilul Marilyn Monroe) si cu pantofiori la fel, in out-fit. Dupa turul de Dublin, in care s-a chinuit pe pavaj, in care a inghetat si s-a plans continuu, s-a decis sa mearga sa-si cumpere ceva care sa semene cu ce aveau ceilalti. Dar din nou a ales esteticul si ceea ce a cumparat nu a ajutat-o cu nimic. A facut niste rani urate la picioare, a racit, nu a putut sa iasa in natura, cu un cuvant nu s-a bucurat deloc de excursie. Este pacat sa ajungeti pana acolo si sa vi se intample asa ceva, de aceea insist, tineti cont de recomandarile mele.

Biletele de avion o sa fie la mine, la fel si asigurarile, voi va fi nevoie sa aveti doar documentul de identitate. Daca nu mai sunt intrebari, ne vedem la ora 15:00 pe aeroport, in locul indicat. Daca intarziati dupa aceasta ora, anuntati-ma la 0040 745 106501 si parcurgeti singuri traseul check in - security - politie frontiera - boarding.

Pt taxi din aeroport pregatiti euro mai marunti, pentru a putea achita impreuna cu cei cu care urcati, tariful taxat.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #13 : Luni, 13 Iunie 2022, 10:42 »
M-am uitat un pic la tarifele actuale ale taxi-urilor in Dublin.

O cursa aeroport - hotel costa cca 30 - 35 euro, pentru 3-4 persoane. Deci sa aveti pregatiti in jur de 10 euro marunti.

Diferenta dintre ce ati achitat (unii 75, altii 100 euro) pt optionale si totalul final al optionalelor este de 23 de euro (cu exceptia Alinei care are doar 19 euro). Va rog sa aveti pregatita si aceasta suma in bancnote si monezi pt a o incasa in prima zi.

Vad ca nu am mai primit intrebari. Inseamna ca toata lumea stie ce are de facut si ne vedem pe aeroport. Spor la bagaje! 

Offline simo arad

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 103
Re: Circuit Irlanda 17 iunie - 27 iunie 2022
« Răspuns #14 : Marți, 14 Iunie 2022, 10:13 »
Servus Gigi, am citit pe mae Irlanda ca au fost ridicate toate restrictiile de calatorie. Poate ca suna cam aiurea dar, eu nu am mai calatorit cu avionul de mult, asa ca doar intreb daca in aeroport si avion mai este necesara masca?