Autor Subiect: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022  (Citit de 8286 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
« Răspuns #45 : Marți, 12 Iulie 2022, 14:21 »
Am transmis tuturor voucher-ul de imbarcare pe MSC. Am solicitat confirmarea primirii, sa stiu ca aceste documente au ajuns la toti participantii. Daca nu ati primit, scrieti-mi pe office@singlescamp.ro si va retransmit.

Nu uitati ca trebuie sa aveti card la voi, sau cash pentru a alimenta cardul de MSC cu 200 de euro. Daca nu ati mai fost niciodata pe un vas de croaziera, am sa va indrum la bord, pentru a va putea alimenta cardul MSC cu bani. De aici urmeaza sa platiti pe toata perioada excursiei, de aici o sa vi se traga la sfarsit bauturile, tips-ul etc.

Mai este ceva de transmis, dar asta se va face din agentie: asigurarile in limba engleza, necesare pentru imbarcare.

Mai jos gasiti tot programul de excursie, simplificat si completat cu amanuntele adunate pe parcurs. Ar fi indicat sa-l salvati in telefon. Asa puteti urmari in fiecare zi ce facem.

Ziua 1. Sambata 16 iulie 2022.  Ora de intalnire: 10:00 am 16 iulie OS784 13:25 BUCHAREST OTP - VIENNA VIE 14:05  si conexiune: 16 iulie OS305 17:35 VIENNA VIE  - COPENHAGEN CPH 19:15. Regrupare la linia de bagaje si transfer aeroport - hotel. Check in si apoi timp liber.

Ziua 2. Duminica 17 iulie 2022 Imbarcarea pe vasul de croaziera
Mic dejun, check out hotel la ora 10:00
Transfer cu taxi, in grupaj pana in port pentru imbarcare (se face intre ora 11:00 si 12:00).
De la hotel pana la terminalul de plecari (poate sa fie Oceankaj Cruise Terminal, København sau Langelinie) facem cu masina cam 20 minute. Se poate merge si cu metroul, dar este un pic in plus de dus bagajele

Ziua 3. Luni 18 iulie 2022. Pe mare

Ziua 4. Marti 19 iulie. Hellesylt-Geiranger. Intram in port si debarcam incepand cu ora 09:00 iar la ora 21:00 o sa se plece din port. Asigurati-va ca cel putin cu o ora inainte de plecare sunteti inapoi pe vas.
O mare parte din grup participa la: GER03 - Herdal Mountain Farm & Spectacular Views – 3 ore si jumatate. Panorama frumoase si vizita la o ferma e un plus. In prezentare nu se dau detalii, dar intuiesc pe unde se merge, ori acolo sus este o panorama minunata asupra fiordului. Se numeste Ørnesvingen, am fost de multe ori acolo cu microbuzul.
Cei care au optat pt alte excursii organizate de croaziera sau prefera sa ramana pe vas sau in zona portuara, va fi nevoie sa se organizeze singuri si sa-si urmareasca debarcarea pt plecarea in excursii.

Ziua 5. Miercuri 20 iulie. Alesund Intram in port si incepem debarcarea incepand cu ora 07:00. Maxim la ora 16:00 trebuie sa fiti pe vas, pentru ca la 17:00 vasul va parasi portul.

O mare parte a grupului merge in excursia ASD08. Hjørundfjord cruise. 3 ore. Se face transfer pe jos sau cu bus-ul (functie de locul in care acosteaza nava). Sunt mai multe plecari in ziua respectiva si o sa stim in care suntem programati doar cu o zi inainte.
Este o calatorie pe unul dintre cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei.
Ålesund este amplasat pe mai multe insule risipite în ocean. O mare parte a orașului a fost distrusă de un incendiu în 1904, apoi reconstruită în stilul Art Nouveau popular în primul deceniu al secolului al XX-lea. O scurtă plimbare ne va duce la ambarcatiunea cu care vom naviga si vom parcurge obiectivele turistice. Hjørundfjord are o lungime de 33 km. Fiordul este considerat unul dintre cele mai magnifice din Norvegia. Are aproximativ 440 de metri adâncime și este înconjurat pe ambele părți de numeroase vârfuri muntoase, unele ridicându-se până la aproximativ 1.700 de metri deasupra nivelului mării. Întorcându-se de la Hjørundfjord, barca va continua prin Vegsundet și Borgundfjord înapoi la Ålesund, unde o scurtă plimbare ne va duce înapoi la navă.
Cei care au optat pt alte excursii organizate de croaziera sau prefera sa ramana pe vas sau in zona portuara, va fi nevoie sa se organizeze singuri si sa-si urmareasca debarcarea pt plecarea in excursii.

Ziua 6. Joi 21 iulie FLAAM. Intram in port si incepem debarcarea incepand cu ora 07:00. Maxim la ora 16:00 trebuie sa fiti pe vas, pentru ca la 17:00 vasul va parasi portul.

O mare parte din grup va participa la excursia FLA02 The Snow Road to Lærdal. 5 ore. Turul începe la debarcaderul Flåm și vom trece apoi cu autocarul de-a lungul fiordului până în satul Aurland. De aici, prin cel mai lung tunel din lume, 36 km ne vom continua călătoria către Lærdal. Inima istorică a satului Lærdal este formată din clădiri de patrimoniu datând din secolul al XVIII-lea. Lærdal este renumit pentru pescuitul la somon, râul Lærdal fiind cunoscut drept „Regina râurilor somonului”. Vom avea timp liber în sat înainte de a ne intoarce la Flåm, de data asta  de-a lungulSnow Road. Nu stiu cata zapada va mai fi, eu l-am trecut de cateva ori in iunie si peretii laterali de zapada erau inalti de 3 metri. Drumul acesta ne duce sus, în munți, la 1.309 metri deasupra nivelului mării. Va fi o scurtă pauză pe parcurs înainte de a ne întoarce în port. În timpul turului, vom vizita și biserica istorică din lemn Borgund Stave. Sper ca la intoarcere sa trecem pe la Stegastein viewpoint. Este un loc superb!
Cei care au optat pt alte excursii organizate de croaziera sau prefera sa ramana pe vas sau in zona portuara, va fi nevoie sa se organizeze singuri si sa-si urmareasca debarcarea pt plecarea in excursii

Ziua 7. Vineri 22 iulie. Pe mare

Ziua 8. Sambata 23 iulie. KIEL. Intram in port si incepem sa debarcam incepand cu ora 09:00, iar la 20:00 parasim portul. Pana maxim la ora 19:00 va fi nevoie sa fim la bord.

Majoritatea grupului este inscrisa la excursia KIE15T – Hamburg Transit. 6.5 ore. Descoperiți orașul Hamburg, a doua metropolă ca mărime a Germaniei. Mergem cu autocarul cca 90 km, 1,5 ore. Vom avea un tur panoramic de explorare a orașului afland mai multe despre trecutul său.  Vedem primăria, vizitam impresionanta Biserica Sf. Mihail și ne plimbam pe strada îngustă Krameramtsgasse din secolul al XVII-lea, o adevărată călătorie înapoi în timp. Turul Hamburgului ne va duce și lângă lacurile artificiale Alster și „Speicherstadt”, vechiul cartier de depozite, cu canalele sale pitorești. Câteva timp liber pentru a lua prânzul (nu este inclus în prețul turului) si apoi ne întoarcem la Kiel pe nava.
Cei care au optat pt alte excursii organizate de croaziera sau prefera sa ramana pe vas sau in zona portuara, va fi nevoie sa se organizeze singuri si sa-si urmareasca debarcarea pt plecarea in excursii

Ziua 9. Duminica 24 iulie.COPENHAGA
La 09:00 incepe debarcarea. Cel mai probabil ca in jur de 10:00 o sa debarcam. Luam taxi in grupaj, mergem la hotel, facem check in. Tur ghidat?

Ziua 10. Luni 25 iulie, COPENHAGA si plecam spre casa.
Mic dejun, iar la ora 09:30 dupa check out, plecam intr-un tur pietonal, din receptia hotelului. La ora 12:00 suntem inapoi. Free time in continuare, ne reintalnim mai tarziu pt a merge impreuna pe aeroport
Zboruri:
25 iulie LH2443 19:30 COPENHAGEN CPH - MUNICH MUC 21:05 si conexiune:     
25 iulie LH1654 21:50 MUNICH MUC - BUCHAREST OTP  00:50+ (se ajunge in 26 iulie)





Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
« Răspuns #46 : Joi, 14 Iulie 2022, 15:43 »
Am transmis alte noi bilete de avion pt Bucuresti - Copenhaga. Orarul de zbor este acelasi, doar la coduri compania aeriana a operat cateva mici modificari. Daca vreti sa va afceti astazi seara check in-ul, va fi nevoie sa folositi aceste noi bilete.

Pe primul segment de zbor, check in-ul este deschis, la cel de-al doilea inca nu. Am verificat status-ul si arata: Decolare planificată

17:35
Terminal
3
Poartă
-
Copenhaga · sâm., 16 iul.
Aterizare planificată
19:15
Terminal
2
Poartă
-

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
« Răspuns #47 : Vineri, 15 Iulie 2022, 07:30 »
In dimineata aceasta a fost posibil sa se faca intreg check in-ul, pentru ambele segmente de zbor, Bucuresti - Viena si Viena - Copenhaga. Asa cum am recomandat, este indicat sa aveti facute check in-urile online.

Verificati inca o data inainte de plecare ca aveti documentele necesare imbarcarii pe vasul de croaziera:

   -  tichet de imbarcare (voucher)
   -  pasapoarte valabile minim 6 luni de la data intoarcerii din croaziera
   -  formularele de sanatate, completate si semnate (le gasiti in fisierul atasat voucher-ului)
   - certificatul complet de vaccinare impotriva COVID-19 cu o valabilitate de 9 luni de la a doua doza. Pentru doza booster nu exista un termen de valabilitate. Este recomandat sa il aveti atat in format electronic, cat si tiparit. Vaccinul trebuie sa fie valabil pe perioada calatoriei!
   -  test RT-PCR sau antigen, cu rezultat negativ, efectuat cu max 48 de ore inainte de plecarea navei (document emis in limba engleza)
   -  asigurare de calatorie cu acoperire COVID-19

Deci inca o data, pentru a nu exista nici o confuzie: testul poate fi facut CEL MAI DEVREME astazi seara (15.07.2022), la ora 19:00.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
« Răspuns #48 : Miercuri, 27 Iulie 2022, 17:51 »
Ce pot sa spun dupa o astfel de calatorie, decat MI-NU-NAT! Un vas de croaziera superb, mancare de toate felurile si pt toate gusturile, programe de seara si peisaje...vai ce peisaje! Pornita dintr-un oras curat si plin de culoare si incheiata in acelasi loc cu ghidajul discret si atat de elegant al Susannei! Am avut noroc de vreme buna, ne-am strecurat si cu zborurile, totul a fost super-fain. Va fi una dintre excursiile pe care am sa le repet anul viitor, in special pentru a-i da posibilitatea si Samizei sa vada acele locuri de care ne-am bucurat atat de mult! Si evident si celor care nu au avut norocul anul acesta sa prinda un loc in aceasta excursie.

Am sa va povestesc mai multe, acum ma grabesc spre alte doua destinatii: Elvetia si apoi din nou Norvegia, de data aceasta terestra...Pe curand!


PS Nu as vrea sa plec insa de aici fara sa va spun cateva cuvinte si despre grup. Unul foarte foarte fain, oameni care s-au cunoscut acolo, s-au imprietenit si sunt convins ca o sa pastreze legaturile facure acolo in fiordurile Norvegiei, poate pentru toata viata! Bravo gasca faina!  :flori:

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
« Răspuns #49 : Vineri, 29 Iulie 2022, 17:05 »
Am transmis tuturor link-ul wetransfer cu fotografiile facute in aceasta excursie. Descarcarea se poate face in termen de 7 zile, atata tin cei de la wetransfer activ link-ul. Sper sa va placa! Daca inca nu l-ati primit, trimiteti-mi un Email si retransmit.