Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Croaziera Fiorduri cu MSC Grandiosa 16 - 26 iulie 2022
admin:
Pana acum am primit inscrieri la excursiile optionale recomandate de la:
Rodica S
Delia C
Alexandra S
Gabriela P
Tiberiu C
Daniela V
Daniela Du
Anuta P
Erna M
Cecilia C
Elena A
Maria M*
Gina S
Daniela Di
Adriana T
Viorica C C
Venetia T
Maria C D
Adriana D
Ana D I
Nu am primit de la:
Dalila P
Mihaela I
Marius D
Brindusa R
Maine la ora 10:00 inchid definitiv lista si o transmit catre MSC. Urmeaza sa primesc raspunsul la felul in care se face plata si functie de aceasta maine dupa amiaza am sa comunic aici.
Sambata eu plec spre Bucuresti, urmand ca duminica sa decolez impreuna cu grupul de Sorrento, cu destinatia Napoli. La intoarcere stau putin acasa si plec spre Irlanda, iar dupa excursia in "tara verde" am sa plec imediat in Faroe. Pana la plecarea in croaziera am sa fiu practic mereu plecat, ceea ce imi va face aproape imposibila interactiunea cu voi. De aceea maine am sa recapitulez cele necesare plecarii, ramanand sa mai apar aici pe forum doar cu cateva zile inainte de plecare.
Ramane ca cei care nu au raspuns sa-si aleaga individual, atunci cand urca pe vas, din excursiile dorite, cele la care mai sunt locuri disponibile sau sa aleaga una dintre celelalte variante: sa ramana pe punte, sau sa-si organizeze singuri debarcarea si programul in porturi. Cu parere de rau, nu o sa mai pot ajuta pe cineva legat de acest subiect decat atunci pe vas, cu indrumare si indicarea locului in care se fac rezervarile.
admin:
Inchid lista, cu cei care s-au inscris pana la acest termen pe care-l puteam da ca limita. Asa cum am explicat, eu voi fi plecat in perioada urmatoare, pana la plecarea in croaziera si nu mai acum sa ajut extra de ceea ce am facut acum.
Cei mai multi dintre voi au optat pentru optionalele recomandate de mine si pentru plecarea impreuna. Pentru cei care nu s-au inscris la optionale: aveti posibilitatea ca inca sa o faceti in momentul in care sunteti pe vas. Daca doriti la aceleasi la care ne-am inscris noi va fi nevoie sa verificati daca mai exista disponibilitatea de locuri la ora la care am fost planificati noi. Daca doriti la altele din oferta, atunci trebuie la fel sa se verifice disponibilitatea. Cu exceptia Flaam, exista si posibilitatea sa coborati singuri si sa va faceti un program de plimbare in zona portuara.
Plata excursiilor optionale la care v-ati inscris se face dupa ce avem confirmarea MSC de rezervare, in contul agentiei BON VOYAGE. Samiza va plati apoi colectat, contravaloarea optionaleor SOL, din banii incasati de la fiecare. Va anunta acest moment.
Asa cum am promis facem o recapitulare a ceea ce urmeaza sa aveti pregatit pentru excursie la care adaug cateva detalii care o sa va ajute sa intelegeti cum se desfasoara totul pe punte, asta in situatia in care nu ati mai fost vreodata cu un vas de croaziera.
Pentru imbarcarea pe avion si pe vasul de croaziera aveti nevoie de pasaport valabil
Trebuie ca la imbarcarea pe vas sa prezentati:
- dovada vaccinarii, in conditiile pe care le-am mentionat pe forum
- un test RT-PCR sau antigen efectuat cu 48 de ore inainte de plecarea navei. Plecarea navei este comunicata pentru 17 iulie ora 18:00. Deci pentru siguranta, testul pe care-l faceti este nevoie sa aiba cel mai devreme data de 15 iulie, ora 19:00. Va recomand testul antigen, rezultatul este mult mai rapid
- un formular pe care am sa vi-l aduc eu pt completare.
- dovada asigurarii medicale in limba engleza. Cea facuta din agentie este suficienta pt imbarcare, dar in situatia in care va este rau pe vas si intrati in carantina intr-un port, costurile nu sunt acoperite de Generali. Pentru aceste posibile costuri, este nevoie de o asigurare suplimentara, care se face cu pana la maxim 14 zile inainte de plecarea vasului.
Daca doriti aceasta asigurare suplimentara, de risc in situatia in care pe parcursul calatoriei va simtiti rau, sunteti testati pozitiv si debarcati in port, este nevoie sa anuntati BON VOYAGE office@bonvoyagesibiu.ro pana cel tarziu 21 de zile inainte de plecare si sa achitati 25 euro.
Trebuie de asemenea ca neaparat sa aveti la voi un card bancar care sa fie incarcat cu minim 200 euro, o garantie care de regula se blocheaza la urcarea pe vas.
Bagajul de cala trebuie sa fie in dimensiuni cat mai mici, pentru ca o cabina de vas de croaziera nu este camera de hotel, are dimensiuni reduse si trebuie sa va ganditi ca veti fi 2 persoane, astfel ca trebuie sa va puteti aranja cat mai comod si eficient spatiul. Daca trolerul are dimensiuni normale, o sa incapa sub pat, daca nu - va bloca anumite zone de acces. Greutatea poate sa fie pana la 23 kg atat cat este permis de compania aeriana.
Va recomand sa aveti un bagaj de mana, IN NICI UN CAZ sub forma unui troler mic de cabina, ci a unui rucsac pe care sa-l aveti cu voi in excursiile SOL si in care sa va incapa: o haina suplimentara, pelerina, apa, sapca sau caciulita. Recomandarea mea este sa avetu cu voi in bagajul de mana UN SCHIMB DE HAINE, pt situatia neplacuta in care nu va ajunge bagajul pana la imbarcarea pe vas.
Imbracaminte - incaltaminte
Trebuie sa va ganditi ca o sa aveti 2 tipuri de activitati:
- unele pe vas, care inseamna comoditate si prezentabilitate, deci tip casual, iar pt seara festiva chiar un pic mai mult decat atat
- in aer liber, intr-o zona in care chiar si vara este destul de rece, asa ca recomandarea mea este sa aveti trekeri care sa nu se ude, un pantalon tip drumetie de primvara, tricouri din material tehnic, bluza cu gluga, sapca si chiar o caciulita usoara. NEAPARAT pelerina.
Impartirea pe cabine
Impartirea pe cabine este deja facuta in functie de doua criterii: unul este tipul de cabina ales, iar al doilea ceea ce ati transmis in agentie ca optiune. Cei care nu au comunicat au fost repartizati aleator pe cabine. In urma acestei repartizari si a rezervarii croazierei, ati primit din partea MSC nu numar de rezervare pe care am sa-l anunt la Copenhaga pentru fiecare dintre voi.
Cu acest numar de rezervare si un formular pe care am sa-l inman fiecaruia veti face imbarcarea pe vas. In prima faza veti preda bagajul de cala, urmand sa-l gasiti la cabina care va este repartizata. Evident ca va fi nevoie sa prezentati si ceea ce v-am spus in prima parte.
Se pot face modificari pe cabine, dar tevatura va fi maxima, pt ca excursiile optionale vor fi incarcate pe cabina pe care sunteti repartizati.
La urcarea pe vas veti fi fotografiati iar poza o sa va apara pe un card pe care-l primiti imediat. Acest card este extrem de important pentru ca o sa-l folositi pentru:
- acces in camere
- acces in anumite zone ale vasului
- acces in restaurantele a la carte
- debarcari (nu o sa aveti nevoie de pasaport decat daca se anunta cu o zi inainte)
- excursii optionale
- confirmarea efectuarii instructajului pentru alarmare
- plati in magazinele vasului de croaziera
- plati bauturi alcoolice in barurile si cluburile vasului de croaziera
TREBUIE SA-L AVETI IN PERMANENTA LA VOI!!!
Va recomand sa aveti un port ecuson transparent care se atarna la gat si in care sa intre cardul. In acest fel este foarte putin probabil ca o sa-l pierdeti sau sa-l uitati undeva. De regula se poate cumpara si de pe vas, este un magazin cu marca MSC care comercializeaza asa ceva.
Odata urcati pe vas o sa puteti servi masa la restaurantele indicate. Eu am sa fiu cu voi si va explic la fata locului. Mancare o sa fie din abundenta si permanent, nu trebuie sa va faceti griji. Bautura nu este inclusa, va fi nevoie sa o achitati separat. Preturile nu sunt deloc mici si trebuie sa tineti cont ca la sfarsit se mai adauga si o taxa de 15%. Va recomand sa aveti in bagajul de cala o sticla de bautura, pe care sa o tineti nu chiar la vedere in cabina. Este interzis sa se urce cu bauturi alcoolice la bord, dar maxim ce se poate intampla este sa fie confiscata si returnata la debarcare. Nu puteti consuma ceea ce cumparati de la free shop-ul de bauturi de pe vas. Ceea ce achitati este ambalat si sigiliat si il primiti la coborare.
Informare
Sunt doua feluri de informari, unele a MSC si unele care tin de noi, de grup.
MSC foloseste un sistem de informare printat dar si sonor, prin difuzoarele din cabine, TV cabina si spot-uri punte, lift etc. In fiecare seara primiti revista informativa a celei de a doua zi. Ce ora de dabarcare este, la cat intram in port, ce show-uri si evenimente sunt, ce promotii la bauturi, la parfumuri, la haine.
Pentru noi ca grup, am ales un loc in care sa ne intalnim in fiecare zi. Este pe puntea 19, ultima de sus, acolo unde este piscina. In jurul piscinei este o zona de mese si scaune, in dreapta si stanga mega-ecranului. Acolo ne vedem in fiecare zi, la ora 19:00 inainte de a intra la masa. Minim 15 minute, sa va pot comunica programul de debarcare a grupului la excursia optionala si ce sa aveti la voi. Este singura posibilitate de a va anunta, imi este imposibil in alt fel. Asa ca este nevoie sa fiti acolo in fiecare zi la ora 19:00.
WiFi
Se poate cumpara banda de internet, puteti sa va cumplati cate doi pt a fi mai ieftin. In felul acesta era in jur de 70 euro/pers/sejur. Evident limitat.
Ore de debarcare, ce sa aveti cu voi.
Nu raspund nici eu nici agentia, aveti intreaga responsabilitate pentru informarea corecta si pentru prezentarea la ora corecta pentru debarcare in porturi si intoarcerea pe vas. Atentie, daca pierdeti debarcarea la grupul de excursie optionala, pierdeti banii pt ca sansele de reprogramare cu alt grup sunt minime. Intoarcerea pe vas este responsabilitate individuala, atentie ca vasele de croaziera nu asteapta intarziati si pleaca. Ramasi in porturi fara acte, fara haine, poate chiar fara bani va va fi foarte greu sa va rezolvati intoarcerea in tara, asa ca tineti cont foarte strict si atent la re-imbarcari. Cei care merg in excursiile organizate de MSC au toata acoperirea, daca ceva se intampla pe traseul autocarelor, ei se ocupa sa va readuca intr-un fel pe vas.
In fiecare seara eu am sa va spun ce aveti nevoie pt a doua zi, ma refer aici la cei care merg impreuna cu mine. Celorlalti le dau tot suportul, le explic ceea ce o sa vada, dar pregatirea pt plecare, informarea va fi individuala.
Alarmare
In prima zi de excursie veti fi OBLIGATI sa participati la o operatiune de instruire in caz de alarmare. Instructiunile se primesc prin difuzoare, iar locul de prezentare este trecut pe cardul de bord. Acolo este o litera si un numar care indica barca de salvare la care sunteti repartizati. Trebuie sa veti vestele din cabine, pe care le purtati in mana pana pe punte si cardul. Cardul o sa fie scanat de personalul de alarmare si aceasta va fi dovada ca ati participat. Fara aceasta dovada, nu puteti debarca in nici unul dintre porturi. Accentuez asta pt ca in experientele mele anterioare am avut chiar in grup persoane care au luat in gluma toata partea asta si nu s-au prezentat, iar cand a fost vorba sa coboare, nu au fost lasate. Au pierdut excursia optionala si s-au si facut de ras in fata oamenilor de pe vas, fiind prezente la o instruire restransa a celor care considera lucrurile astea ca pe ceva facultativ.
BLOCHEZ ACEST SUBIECT, pentru ca toata lumea sa vada (sa nu treaca de) aceste informatii importante.
Adaug DOAR ca am reusit sa gasesc un ghid la Copenhaga cu care sa facem in dimineata zilei de 17 iulie (inainte de imbarcare) un tur al zonei centrale a orasului. Se pleaca si se revine la hotelul la care avem rezervare, dureaza 2 ore si jumatate (de la 10:30 pana la 13:00) si costa 1775 DKK, adica in jur de 240 euro. Suma se imparte la numarul de persoane care vor dori sa faca acest tur pietonal. Daca o sa fie 20 pax, atunci suma este 12 euro/persoana. Nu e mult deloc cat au cerut, daca va uitati pe vas cat costa un tur pietonal, o sa vedeti ca ajunge la 35 euro.
Am discutat cu agentia de ghizi si despre masa de pranz, ne-a indicat un loc chiar langa hotel. Daca turul se finalizeaza la 13:00 la hotel, putem merge acolo o ora sa mancam, apoi plecam spre port, pentru imbarcare.
La intoarcerea din croaziera, exista posibilitatea sa luam o excursie cu ambarcatiunea pe canale, dar daca este frumos merita pe deplin o excursie pe apa pana la o insula pe care se afla un palat regal. Am fost o data cu ani in urma acolo si mi-a placut tare mult. Despre asta povestim acolo.
Si completez ulterior, pentru a fi in acelasi mesaj.
Ieri am transmis lista de inscrieri, urmeaza sa fie incarcata in sistem si verificata disponibilitatea. Pana la ora de terminare a programului nu era finalizat, o sa primesc probabil luni 30 mai confirmarea.
admin:
Deblochez subiectul, voi fi cateva zile la birou. Daca aveti intrebari acum e momentul sa mi le puneti.
admin:
:oops:
Pana duminica, 12 iunie sunt in tara si va pot ajuta cu inca un element pe care l-am primit acum de la MSC: booking number.
Ce puteti face cu el? Intrati pe site-ul: https://www.msccruises.com/en-gl/Discover-MSC/Cruise-Ships.aspx si in partea de sus completati numarul pe care o sa-l primiti de la mine, de asemenea numele si prenumele. In felul acesta va puteti identifica deja cabina in care o sa stati si de asemenea veti vedea excursiile optionale la care v-ati inscris.
Pentru a vizualiza cabina, gasiti in contul vostru tipul pe care l-ati rezervat. Cautati-l apoi aici: https://www.msccruises.com/en-gl/Discover-MSC/Cruise-Ships/MSC-Grandiosa/Cabin-And-Suites.aspx
Este util sa faceti asta, dar in nici un caz obligatoriu. Pentru booking number, scrieti-mi solicitarea pe office@singlescamp.ro si pana duminica va pot transmite.
Celor care mi-au transmis solicitarea de inscriere la excursii SOL (optionale) le confirm REZERVAREA. MSC a introdus deja in sistem tabelul trimis de mine.
Veti primi din agentie o factura cu contravaloarea acestor excursii, pe care este nevoie ca atunci cand o primiti sa o si achitati, pt ca la randul ei, Bon Voyage sa poata face plata colectiv.
Dana Hd:
Oare stie cineva unde as putea face testul PCR in Bucuresti in 15 dupa amiaza, sau in 16 la prima ora ? Acasa pot face testul doar in 15 dimineata, cel mai tarziu, si nu cred ca ma incadrez in cele 48 de ore pana la imbarcare :-[
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă