Autor Subiect: Paradisul ascuns al Europei: insulele Azore  (Citit de 1830 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Paradisul ascuns al Europei: insulele Azore
« : Duminică, 03 Ianuarie 2021, 11:50 »
Aflate departe de tumultul asfixiant al vietii continentale, al iuresului economic, al canibalismului comercial de aici, insulele Azore au ramas o oaza a naturii nealterate.

Aflat hat-departe, in afara drumurilor obisnuite, acest adevarat eden si-a putut conserva o floră exotică fascinanta, nu doar datorita izolarii ci si in mare parte datorita grijii oamenilor de acolo, a felului in care au stiut sa armonizeze cu natura.



În mijlocul Oceanului Atlantic, departe de coasta iberica, se află un grup de nouă insule desprinse parca din mitologie. Ramase Portugaliei, ca amintire a unor vremiuri cand aceasta domina lumea cu imperiul sau maritim, Azore este un arhipelag despre care toti care ajung acolo spun ca are unele dintre cele mai frumoase peisaje, flore și vieți marine de pe glob. 



Cascade dramatice, panorame uluitoare, dealuri si vai acoperite de o vegetatie luxurianta, lacrimi de clestar adapostite in cratere vulcanice, drumuri ce serpuiesc insotite de alaiuri de hortensii uriase.



Azore este alcătuit din nouă insule care sunt împărțite în trei grupuri. Flores și Corvo, fac parte din grupul occidental; Graciosa, Terceira, São Jorge, Pico și Faial, din cel central; iar São Miguel și Santa Maria se află în grupul estic. Împreună, se extind pe mai mult de 600 km. Sunt foarte putin populate, ceea ce ii sporeste farmecul robinsonian. Pe toate cele 9 insule impreuna, nu traiesc mai mult de 270.000 de locuitori. Fericiti ai sortii, oameni care respira cel mai curat aer din lume, care se bucura de o clima foarte placuta, care pot trai linistiti si fara griji din ceea ce ofera pamantul si oceanul.





Eu am vazut trei dintre insule: Sao Miguel, Terceira si Pico, acolo unde se afla cel mai inalt varf montan din intreaga Portugalie si tot acolo unde se afla cea mai interesanta cultura de vita de vie pe care am intalnit-o vreodata. Multi incearca similitudini cu Islanda, un al paradis natural, dar eu, desi le-am vizitat pe ambele de mai multe ori si le cunosc foarte bine, nu am prea gasit asemanari. Decat ca sunt surprinzatoare, minunate si magice si da, ambele sunt izolate, practic neatinse și peisajul dominant este cel vulcanic.


Insula Pico

Leit-motivul insulelor Azore sunt hortensiile albastre, oriunde mergi, chiar si in creierul muntilor gasesti buchete gigantice din aceasta minunata floare. Orasele sunt linistite si pitoresti, majoritatea sunt zugravite in alb, conturate si decorate cu bucati din tuf vulcanic negru. In jurul lor sunt pajisti intinse, neobisnuit de verzi, cu vacute ce pasc nederanjate de nimic.



Copaci si ferigi uriasi, izvoare geotermale, lacuri de cristal, lagune pline de farmec si tarmuri scaldate de un ocean de azur.



Asa cum descriu, stiu, multora li se pare o exagerare, nu are cum sa existe un asemenea paradis. Si totusi...exista, este la doar doua ore de zbor fata de Lisabona.

Va mai povestesc ce ma incanta acolo...In afara de peisaje, iubesc bucataria si vinul de Azore, cel de Pico.  Bucătăria este destul de bogată în arome, orice mananci are un gust foarte placut. Incepand de la ciorba care este o specialitate pe insulele São Miguel, Pico și Terceira, de la tocanita savuroasa de caracatita de pe Terceira, de la fructe de mare si pesti ce traiesc din abundenta in apele din jur, pana la cel mai faimos fel de mâncare: tocana Furnas. Prepararea amestecului de carne, de chorizo, varza, nap dulce si alte ingrediente, de face intr-o oală îngropată în fumarole unde este gătită încet la caldura vulcanica, timp de 6-7 ore.





Au mai multe feluri de paine, mie insa imi place bolos lêvedo, un tip de brioșă dulce. De departe cel mai important produs alimentar de pe insule este branza. Sunt multe varietati si toate...delicioase. De cate ori merg in Portugalia, caut in magazine branza de Azore, la care imi place sa adaug gemuri tot de acolo. Dintre fructe, fara indoiala ananasul dulce azorean este pentru mine pe primul loc. Cultivat in sere, are un gust unic, ce nu are nimic in comun cu ceea ce gasim noi in magazine. Este atat de aromat, de fraged, de insiropat, incat iti vine sa mananci intruna.

Ma mai incanta excursiile pe mare, cele de observare a balenelor si delfinilor.



Am transformat doua dintre aceste excursii in calatorii pe apa, intre Terceira si Pico. Am strabatut oceanul pe o amabarcatiune usoara, timp de 5 ore pe sens. Pe drum am vazut o multime de delfini, de balene si am avut doua fermecatoare asfintituri de soare. Este o experienta extraordinara, pe care nu am s-o uit niciodata, ramane in galeria celor mai frumoase momente din viata mea.

Iubesc arhitectura din Azore, imi plac atat de mult casele, bisericile si in mod special Imperio, locul in care se tin obiecte de cult si de festivitati religioase parohiale.



Pavajele sunt unice, fiecare strada are modelul ei de pietruire. Batand strazile ai o senzatia ca pasesti pe covoare nesfarsite...



Imi plac peisajele dupa ploaie, lumina este fantastica acolo, se strecoara atat de magic printre nori. Nu ma deranjeaza nici chiar cand ploua, stropii sunt calzi, am impresia ca cineva sus mi-a  pregatit un dus imens...



Sunt multe lucruri minunate de vazut si experimentat in Azore. Nu v-am povestit de oamenii calzi de acolo, nici de surprinzatoarea Algar do Carvão, o pestera vulcanica exceptionala, nici despre cea mai frumoasa panorama pe care am vazut-o vreodata, cea de la Serra do Cume.