Arhiva > Arhiva
Gandurile negre: gestionarea si indepartarea lor!
marcutza:
primul gand negru ? a, da stiu cand l-am simtit. dupa nasterea copilului, mi-am simtit sotul(barbatul pe care-l adoram) neputincios, pur si simplu simteam cum il pierd, de ce? il vedeam cum il coplesesc noile responsabilitati, aparitia unui nou membru in familia noastra.
am gandit, Doamne, daca nu voi reusi sa duc si sarcina de femeie, si cea de mama si nevasta, singura, si sa-l trag si pe el din abisul in care vedeam pe zi ce trece ca se afunda...
al doilea gand negru a fost cand am realizat ca sotul meu nu poate face fatza unei vieti pline de griji, probleme si tot mai multe responsabilitati, a fost infernal sentimentul. am simtit neputinta-mi in fata vietii de familie.
al treilea gand negru a fost cand, de comun acord, am decis (era craciunul, urma revelionul) divortul, a fost la 5 ani dupa nasterea baiatului, 5 ani in in care relatia s-a degradat cumplit.
alt gand negru a fost cand de ziua mea am avut prima infatisare la tribunal cu ocazia divortului, divort stabilit pe cai amiabile de ambele parti. alt gand negru a fost cand de Paste mi-am luat copilul si bagajul si m-am mutat la ai mei in urma unei hotarari de divort(casa in care locuiam nu era a noastra ci a socrilor mei), trezindu-ma din confortul pt care amandoi am muncit si tras sa-l avem, in ....
aici a fost culmea, ca sa zic asa, a fost varful graficului de ganduri negre.
cum le-am gestionat ? prin copilul meu, el mi-a dat motivatia, speranta si ajutorul, NIMENI altcineva !!!! el mi-a fost confident, ajutor si copil toate in acelasi timp (si avea doar 5 ani pe atunci).
era uimitor cum un copil de 5 ani ma intelege dar isi poate intelege si tatal. cum poate sa ajute cand isi simtea mama ca plange noaptea si cum putea sa inteleaga cum tatal sau nu ii vrea prezenta decat cu interventia mamei.
un alt gand negru, cand realizam ca nici fara responsabilitatile langa el, barbatul pe care il venerasem, cu care am decis de comun acord sa am un copil, nu isi indeplinea atributiile legale de tata, si spun legale, nu morale...astea erau zero absolut.
si exemplele pot continua, nu m-am jenat sau ferit sa vi le impartasesc. n-am de ce sa ma rusinez, nu sunt singura in aceasta situatie si realizez ca sunt persoane cu mult mai necajite decat am fost sau sunt eu. nu sunt nefericita in singuratatea mea, stiu ca undeva este cineva, daca va fi si Dumnezeu va vrea sa fie, restul e miraj.
carmentoma:
Probabil si de asta ne-am apropiat noi, marcutza: cam aceeasi poveste si mai ales acelasi sprijin moral!
Ce nu te doboara te face mai puternic! E bine ca amandoua am reusit sa ne reconstruim o viata alaturi de puii nostri si suntem potimiste in ceea ce priveste viitorul!
marcutza:
da, sunt optimista dar si constienta ca viata imi poate da aceasta singuratate - a femeii - sau nu . m-am pregatit pt ambele variante si le pot infrunta.
marcutza:
sa nu se creada ca n-am caderi in anumite momente, nu ! am si am reusit sa invat sa le pot depasi cu aceeasi hotarare.
este cumplit de greu momentul acela, cumplit - te simti prizonier, coplesit si vrei ca totul sa dispara , ca totul sa nu mai fie, te izolezi in durerea crunta a momentului.
totul e sa reusesti sa te aduni si sa pornesti din nou la drum :)
carmentoma:
Dorinta mea a fost ca cei singuri, care, cu certitudine au ganduri negre, sa isi deschida sufletul si sa le exprime, sa le constientizeze si sa il ajutam sa le gestioneze si indeparteze! ! Marea problema, in asemenea cazuri e tocmai faptul ca sunt oarecum tabu: nimeni nu vorbeste despre ele, desi ele au existat si mai exista la fiecare dintre noi! I-am trimis marcutzei un text, care era insotit si de imagini, dar era prea vast! Daca l-ai fi citit cu atentie ai fi inteles ceea ce vreau sa spun! Nu intotdeauna avem langa noi acel sprijin moral despre care am scris! Si atunci acesta s-a vrut un colt in care sa o facem , cu ajutorul celorlalti!
Nu toti avem bani si timp pentru a merge la psiholog!
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă