Autor Subiect: Felsendorf, satul ascuns intre Colinele Transilvaniei  (Citit de 2416 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Felsendorf, satul ascuns intre Colinele Transilvaniei
« : Marți, 25 August 2020, 19:38 »
De fiecare data cand pasesc intr-un sat, incerc sa-mi inchipui cum arata atunci cand viata sa pulsa, cand exista emulatia aceea de asezare ce da sa infloreasca. Universul acela tainic, pitit dupa dealuri, in mijloc de campuri, in mal de rau,  imi da o emotie pe care e greu s-o explic si care doar cei care iubesc si cunosc viata la tara, ar putea sa o inteleaga.

Nu sunt nascut la sat, dar imi simt radacinile in adancul si linistea rurala, acolo unde s-au faurit povestea si hora. Iubesc satul pentru ca stiu ca acolo este vatra, de acolo suntem si pentru ca acolo mai pot inca gasi urme de noi. Aici unde traiesc nu mai exista demult asa ceva. Orasele au schimbat oamenii, i-au adaptat sa supravietuiasca in spatele unor ziduri. Cetatile, padurile de case si blocuri au creat un al soi de om, unul al pietrei si betonului, care s-a departat incet incet de natural.

Cu acelasi sentiment de sfiala a necunoscutului, dar cu inima plina de bucurie am pasit si in acest catun. Un drum ingust si serpuit, vegheat de coline si paduri de stejari duce intr-o mica asezare, care nu cred sa aiba mai mult de saptezeci de fumuri.

Casele, sasesti sunt intinse pe o parte a unei singure strazi, ce te duce pana in fata bisericii. Acolo m-am oprit. Dinauntru razbateau tonuri grave, de evlavie religioasa, acoperite din cand in cand in cand de un plans de copil.

E acolo in fata bisericii o statie veche, din lemn, pentru autobuzele ce veneau aici. Acum insa nu mai soseste nimic, nimic nu mai leaga satul de restul lumii. Nu mai exista nici macar un magazin in sat. Nici o carciuma in care oamenii sa se mai intalneasca la un taifas. O femeie mai aduce paine si bere si vinde cate ceva.

Ceva mai incolo erau vreo patru tineri, care au salutat atat de politicos incat nu-mi venea sa cred ca asa ceva mai exista. Uitasem insa ca ma aflu intr-un sat, acolo inca mai gasesti buna cuviinta. Am intrebat de un om din sat si imediat s-au strans vreo 3 oameni in jurul nostru. Au venit si tinerii. O ora am povestit cu ei, de toate amestecate. Nu-mi puteam retine uimirea de cat de bine stapaneau limba romana, de cat de corect vorbeau si cat de frumos.

Satul mai are doi baieti de liceu si unul de scoala generala, e acum in a opta. Scoala este la Sighisoara, sunt mai bine de zece kilometri pana acolo. Nu exista nici o cursa, nici macar una scolara care sa-i duca. Parintii ii duc dis de dimineata, cu randul la oras, iar seara pleaca din nou sa-i aduca acasa. Sugubat, i-am intrebat de fete. S-au gandit de parca aveau mult de numarat si dupa o pauza, mi-au raspuns: sunt doua in sat. Pe una dintre ele urma sa o cunosc ceva mai tarziu, era fiica omului cu care urma sa ma intalnesc. O s-o cunoasteti o parte din voi, pentru ca va fi gazda noastra la stana, la actiunea cu Colinele Transilvaniei. Si o sa intelegeti atunci de ce am fost atat de impresionat de o copila care nu are mai mult de 14 ani. Curata, placuta, cu o voce calda, cu o vorba calma si asezata, intr-o romana impecabila, mi-a explicat adunat si clar ceea ce putini adulti ce se cred scoliti, o pot face.

In satul asta, Floresti, au trait doar sasi. Ei l-au numit Felsendorf si cred ca erau tare mandrii de el. Casele ce s-au pastrat arata ca oamenii aia erau harnici, muncitori si mai ales priceputi. Vremea de glorie a satului cred ca a fost prin secolul XV, atunci cand au ridicat cu ajutorul stapanului pamanturilor din zona, contele Bethlen, o biserica. Am aflat ca in 1910  localitatea avea 372 locuitori, din care 193 erau germani, 137 români şi pe langa ei si 42 ţigani; Pe atunci 195 erau evanghelici, iar 177 ortodocşi, acestia din urma rugandu-se in biserica din fata careia mi-am inceput eu povestea si care a fost zamislita in anul 1868.

Peste aproape 100 de ani, in 2002 localitatea mai avea doar 127 locuitori, din care 75 români, 45 ţigani, 5 maghiari şi 2 germani; nu mai existau evanghelici si aparusera din convertire, 2 adventisti.
Mai tarziu, in 2011, nu mai era nici un sas, dar sunt consemnati mai multi locuitori, in jur de 160. Din pacate cred insa ca natalitatea tiganilor este cea care a facut sa creasca populatia, nu altceva. 

Exista acolo in Floresti o familie, careia ii datorez acele ore frumoase pe care am incercat sa vi le povestesc. Sunt cei care au Stana de pe Coline, cea care ne va fi gazda in curand. Pentru ei am ajuns acolo, asa am descoperit inca un loc minunat din Transilvania.

Am avut bucuria sa va povestesc despre el si in curand am sa vi-l arat. Mai jos sunt cateva fotografii pe care le-am facut acolo, pe care le-am completat cu imagini apartinand siebenbürgen.de.














Asta este o vedere de sus a satului, culorile insa nu sunt cele mai grozave. Este insa rexplicativa pentru descrierea mea.


Scoala si Biserica Evanghelica. Chiar si supa atatia zeci de ani de nefolosinta, arata cat de trainic au fost zidite.

Imagini dintr-o perioada in care satul era plin de viata:






Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Felsendorf, satul ascuns intre Colinele Transilvaniei
« Răspuns #1 : Marți, 25 August 2020, 19:54 »
Acolo unde am gasit fotografiile pe care le-am adaugat celor ale mele, era un nume si un comentariu de acum un an: Hermine Gaertner "O parte din copilarie am petrecut-o aici in Floresti". Am vrut sa o caut cu bucuria ca am gasit pe cineva care sa-mi povesteasca mai multe despre comunitatea saseasca. Din pacate am gasit un semn de nefiinta in dreptul ei...Sunt convins ca inainte de a muri s-a mai gandit odata la locul in care s-a nascut...