Arhiva > Arhiva
Vitrina faptelor bune
anamama13:
Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa ne facem griji,
Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori.
Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita,
Ea nu poate fi subapreciata.
Pentru fiecare act necugetat, destructiv
Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate si compasiune.
Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau
Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a ajuta si a vindeca.
Este o bunatate in viata care nu poate fi negata.
Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la cele mai mici detalii,
Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci
Bunatatea vietii nu are limite.
Creste mai abundent cu fiecare noua incercare.
Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea vietii,
Cu atat este mai mult de trait.
Chiar si cand vantul rece bate
Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa,
Bunatatea vietii exista.
Deschide-ti ochii, deschide-ti inima,
si vei vedea ca bunatatea este peste tot.
Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri,
Ea intotdeauna indura.
Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte clar ca viata este o comoara fara de pret.
Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus. .
Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru totdeauna
Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un moment distanta.
La urmatorul colt
In fiecare moment
Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te incante.
Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti calmeze gandurile.
Si apoi imparte norocul tau cu altii.
Findca bunatatea vietii creste tot mai minunata de fiecare data cand este daruita.
Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa atentie
Si conflictele apar sa urle si mai tare,
Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte.[/b]
anamama13:
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA !!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Sursa: Unelte pentru schimbare
anamama13:
Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
- Si el raspunse: va multumesc din suflet...!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!
Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...
In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...
“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
(Semnat) Dr. Howard Kelly
Poveste primita pe mail
Catherinna:
@anamama13 m-ai lasat fara cuvinte :(
plang , dar , cu o bucurie imensa in suflet, observand ca mai exista si suflete sensibile , inca nu suntem pierduti definitiv !
anamama13:
sigur ca mai exista... eu stiu cu siguranta asta ptr ca am intalnit si inca mai intalnesc multe exemple in acest sens... dar majoritatea celorlalti este covarsitoare... nu tin neaparat sa traiesc intr- lume perfecta in care nu ai mai putea distinge binele de rau, dupa cum spunea marcutza, dar as prefera ca cei buni sa fie majoritari... si uniti... ptr ca acum sunt nu numai destul de putini, dar si dispersati... astfel fiind mult mai usor de pus la coltul otravit al ignorantei si al rautatii inversunate... iar cu un singur ghiocel nu se face primavara... am avut dovada chiar anul acesta cu zgripturoaica iarna care ne-a tot dus cu zaharelu' dar tot nu pleca....
de aceea incerc cu disperare sa trezesc sufletul amortit al omului spre a se bucura de viata sa proprie aducand bucurie altor vieti prin bunatate... gresesc oare ? nu pun aceasta intrebare decat retoric, ptr ca, indiferent de una sau mai multe opinii contra, eu voi ramane asa... suferind cumplit ca nu pot face mai mult, imbatandu-ma poate cu apa rece a unor gesturi marunte, pe care eu le consider normale intr-o lume Umana, considerate inca gesturi de bunatate acum..... si inca mai astept... nu stiu ce timp mai am, care este planul Divinitatii in ceea ce priveste viitorul meu dar, atata timp cat inca respir, astept sa mi se alature si alti fani ai trairii ptr semeni, astfel reusind sa traim si ptr noi, sa traim bine impreuna... astept inca sa se stranga randurile armatei binelui.... numai impreuna vom putea curata tot noroiul...
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă