Emi, daca nu era sugestia ta, cred ca titlul cartii pe un raft din Librarie nu m-ar fi atras. Paradoxal (sau poate nu) multe din situatiile si solutiile din lagar se aseamana cu ceea ce traim zilnic (chiar daca problemele difera ca intensitate, perceptia este subiectiva, deci aceeasi). Multumesc!
"Viata nu ste ceva vag, ci ceva foarte real si concret, totasa cum si sarcinile vietii sunt la fel de reale si de concrete. Ele alcatuiesc destinul omului, care este diferit si unic pentru fiecare individ in parte. Niciun om si niciun destin nu pot fi comparate cu un alt om si cu un alt destin. Nicio imprejurare nu se repeta si fiecare situatie cere un alt raspuns. Cateodata, situatiile in care omul se gaseste ii pot cere sa-si modeleze propria soarta prin actiune. Alteori, e mai avantajos pentru el sa faca uz de sansa de a contempla si de a realiza in acest fel valori launtrice. Alteori, omului i se poate cere sa isi accepte pur si simplu soarta si sa-si duca crucea. Fiecare situatie se distinge prin unicitatea ei si intotdeauna exista doar un singur raspuns corect la problema pe care o ridica situatia respectiva.
Pentru noi, detinutii, astfel de ganduri nu erau deloc niste simple speculatii rupte de realitate. Erau singurele ganduri care ne puteau ajuta. Ele ne-au ferit de disperare chiar si atunci cand parea ca nu vom mai scapa cu zile.
De indata ce ni s-a dezvaluit sensul suferintei, am refuzat sa ne indulcim sau sa ne bagatelizam suferintele din lagar, ignorandu-le sau nutrind iluzii false si intretinand un optimism artificial. Suferinta devenise pentru noi o sarcina careia nu voiam sa-i intoarcem spatele. Nu mai era cazul sa te rusinezi de lacrimile tale si sa te simti "vinovat" pentru ca nu esti fericit, asa cum facem in viata obisnuita. Unii au marturisit rusinati ca plangeau, asa cum a facut si camaradul meu pe care l-am intrebat cum a trecut peste edemele de care suferea: Am plans pana mi-au trecut.
Tentativele mele de psihoterapie individuala erau adeseori un soi de masura de prim ajutor. Aceste eforturi vizau mai ales preventia sinuciderilor. Una dintre regulile foarte stricte in lagar interzicea orice stradanie de a salva un om care incerca sa se spanzure. Ca urmare, prevenirea unor astfel de tentative era foarte importanta.
Prilejurile de a face psihoterapie colectiva erau, fireste, limitate in lagar. Sa fii un exemplu de urmat era mai eficient decat ceea ce vorbele ar fi putut transmite vreodata. Dar erau si situatii cand cuvantul era de asemenea eficient, cand receptivitatea sufleteasca era amplificata de anumite imprejurari exterioare."
Viktor Frankl - "Omul in cautarea sensului vietii"
