Aici se discuta > Subiecte generale
Ce carti citim?
wonderland:
câteva dintre bibliotecile lumii...
http://hyperliteratura.ro/biblioteci-din-lume/
Mari_a:
"Are senzatia ca, in strafundul lui, i-a fost ranit, molestat un organ vital - poate chiar inima. Pentru prima oara simte practic gustul a ceea ce inseamna sa fii batran, plictisit pana in maduva oaselor, lipsit de speranta, lipsit de dorinte, indiferent la ceea ce i-ar putea oferi viitorul. Prabusit pe un scaun din plastic, in duhoarea de pene de pui si de mere putrede, simte cum i se scurge, picatura cu picatura, interesul fata de lume. S-ar putea sa treaca saptamani, poate chiar luni, pana i se vor cicatriza ranile, insa in acest moment sangereaza. Dupa ce se vor fi sfarsit toate acestea, va fi ca o musca prinsa intr-o panza de painajen, riscand sa se franga la cea mai mica atingere, mai usor decat pleava de orez, expus sa pluteasca in deriva, departe."
J.M.Coetzee - Dezonoare
5 leacuri literare pentru nefericire
http://hyperliteratura.ro/5-leacuri-literare-pentru-nefericire/
Mari_a:
"Inca din prima mea tinerete, consideram ca fiecare om pe lumea asta isi are al sau no man's land, unde isi este propriul lui stapan. Exista o viata ce se vede si o alta, necunoscuta celorlalti, ce ne apartine intru totul. Asta nu inseamna ca una este morala si cealalta nu, sau ca una este permisa si cealalta interzisa. Ci doar ca fiecare om, din cand in cand, scapa oricarui control, traieste in deplina libertate si in mister, singur sau cu altcineva, o ora pe zi, sau o seara pe saptamana, sau o zi pe luna. Si aceasta existenta tainica si libera continua de la o seara la alta sau de la o zi la alta, si orele continua sa curga unele dupa altele.
Asemenea ore adauga ceva la existenta ta vizibila. Cu conditia ca ele sa nu-si aiba propria lor semnificatie. Ele pot fi bucurie, necesitate sau deprindere, in orice caz servesc la pastrarea unei linii generale. Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina imprejurarilor, va descoperi intr-o buna zi, cu surprindere, ca nu s-a intalnit niciodata cu el insusi. Nu ne putem gandi la asta fara un sentiment de melancolie. Mi-e mila de cei care, in afara de momentele cand se afla in baie, nu sunt niciodata singuri.
In treacat fie zis, Inchizitia sau Statul totalitar n-ar admite aceasta a doua existenta care scapa controlului lor. Stiu bine ce fac cei care organizeaza viata oamenilor in asa fel incat sa le interzica orice moment de singuratate, in afara de cele petrecute in baie. Iar in cazarmi si inchisori nu dispui totdeauna nici macar de asemenea momente de singuratate.
In acest no man's land, unde prevaleaza libertatea si misterul, se intampla uneori lucruri uimitoare. Intalnesti aici oameni ce se aseamana, recitesti o carte cu o acuitate cu totul speciala, asculti o muzica cum n-ai mai ascultat-o niciodata. Aici, datorita linistii si singuratatii, esti strabatut uneori de cate un gand ce iti va schimba existenta, te va salva sau te va pierde. Se poate intampla, de asemenea, ca unii sa planga sau sa bea, sa-si aminteasca de ceva de mult uitat, sau - pur si simplu - sa-si cerceteze picioarele goale, sau sa incerce sa-si faca o carare pe capul chel, sau sa rasfoiasca o revista ilustrata, cu fete pe jumatate dezbracate si luptatori musculosi. De fapt, ce stiu eu despre asta? De altfel, nici nu vreau sa stiu nimic. In copilarie si chiar in tinerete (desigur si la batranete), nu simtim intotdeauna nevoia acestei o a doua existente. Dar sa nu credem ca ea este o sarbatoare, si ca tot restul vietii reprezinta cotidianul. Granita este intre viata asa cum e ea si existenta secreta. [...]
Daca ingadui altuia sa-ti organizeze acel no man's land al tau, te vei trezi, la sfarsit, prizonier intr-o camera de lux, intr-un hotel de lux, in timp ce iti sunt arse cartile si esti despartit de cei apropiati. E de ajuns sa cedezi o data si nu mai exista limite; pana la urma, vei fi lipsit de toate ale tale. Unde se opreste asta? Unde mai sunt atunci misterul si libertatea?"
Nina Berberova
"Trestia revoltata"
cartex:
''Apoi, crescind mai mare, le-am dat lor, celor ce ma priveau de dupa gard, sufletul meu. Iar ei il dadeau de-a dura prin colbul vietii si mi-l inapoiau strivit, lovit si fara de viata. Trist, imi luam propriul suflet in brate si-l mingiiam. Apoi, cind se refacea , ma parasea zimbind si se arunca naiv in bratele pofticioase ale celor din jur.. Si din nou zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vietii , se-ntindea obosit la picioarele mele, spunundu-mi ca este pentru ultima oara...'' Dan Puric - Fii demn
Mari_a:
Lecturi la gura sobei:
"De-as pleca odata se intinse cuprins de urat Ganin, dar se opri brusc: si cu Liudmila ce sa faca? Ii venea sa si rada ca era asa un lasa-ma sa te las. Altadata, (cand mergea in maini sau sarea peste cinci scaune), putea nu numai sa-si dirijeze puterea vointei, sa se si joace cu ea. Uneori chiar si-o exersa, isi impunea, de exemplu, sa se scoale din pat in toiul noptii si sa se duca sa arunce un chistoc de tigara in cutia postala de pe strada. Iar acum nu-si putea impune sa spuna unei femei ca nu o mai iubeste. Acum trei zile statuse cinci ore la el; ieri, duminica, isi petrecuse toata ziua cu ea pe lacurile de la marginea Berlinului: nu fusese in stare sa-i refuze aceasta excursie stupida. Totul i se parea acum respingator la Liudmila: laţele galbene tunse modern, cele doua carari de perisori mai inchisi la culoare ramasi netunsi pe ceafa ingusta, negreala galesa a pleoapelor si, mai ales, buzele, atat de fardate incat aveau un luciu violet; ii repugna si il plictisea cand ea, imbracandu-se dupa o inclestare mecanica de amor, isi mijea ochii care se faceau deodata mitosi, antipatici, si spunea: Stii, sunt atat de sensibila, incat o sa-mi dau seama perfect cand o sa ma iubesti mai putin. Ganin nu raspundea nimic, se intorcea spre fereastra unde peretele de fum se inalta alb, si atunci ea pufnea in ras si il chema cu o soapta inabusita: Hai, vino
Atunci ii venea sa-si franga mainile, sa le auda incheieturile trosnind dulce si trist si sa-i spuna calm: Valea, mamicule, cu bine. In loc de asta, zambea si se lasa peste ea. Ea ratacea cu unghiile ei ascutite, ce pareau false, pe pieptul lui, isi tuguia buzele, clipea din genele de carbune facand, asa credea ea, ba pe fetita bosumflata, ba pe contesa mofturoasa. El ii simtea mirosul de parfum in care se amesteca ceva neingrijit, statut, batranicios, desi avea doar douazeci si cinci de ani. Ii atingea usor cu buzele fruntea mica si calda, si atunci ea uita tot propria falsitate pe care o tara pretutindeni dupa ea, asa cum tara si mirosul de parfum, falsitatea dragalaseniilor infantile, a sentimentelor pline de distinctie,a orhideelor care, chipurile ii placeau atat de mult, a unor Poe sau Baudelaire pe care nu-i citise niciodata, uita tot ce socotise ea ca l-ar putea seduce, si galbenul la moda al parului, si pudra ocru, si ciorapii de matase de culoarea purcelului si ridicandu-si capul, se lipea de Ganin cu tot corpul ei slab, jalnic, inutil.
Iar el simtea, plictisit si jenat, cum o duiosie stupida afectiunea trista ramasa in locul iubirii furisate candva pentru o clipa il face sa se lipeasca fara urma de pasiune de cauciucul purpuriu al buzelor ei docile; numai ca duiosia asta nu inabusea vocea calma si batjocoritoare care il sfatuia: Si de ce, ma rog, nu i-ai face vant chiar acum?
Oftand, se uita cu un zambet calm la fata ei ridicata spre el si nu putea sa-i raspunda nimic cand, agatata de umarul lui, se ruga cu glas dus nu cu soapta nazala de dinainte topita toata in cuvinte: Da spune-mi si tu o data, ma iubesti? Dar ceva de pe chipul lui, umbra stiuta, asprimea lui involuntara, ii reamintea ca trebuie sa fie seducatoare delicata, parfumata, sensibila la poezie si incepea iar sa faca ba pe fetita amarata, ba pe curtezana rafinata. Si pe Ganin il apuca iarasi plictisul, umbla prin camera de la fereastra la usa si inapoi, casca pana ii dadeau lacrimile, iar ea, punandu-si palaria, il urmarea cu coada ochiului in oglinda."
Vladimir Nabokov Maşenka
La restaurant, comandasem mancaruri complicate, pentru a avea timp sa ma explic. Vai! La ultima inghititura de banane flambate inca mai cautam o introducere satisfacatoare. Stiam prea bine ca sunt la discretia acelui De ce? care e cuvantul cheie al vocabularului feminin.
De ce o voi parasi pe Irene? Nu pot sa gasesc nici umbra de motiv obiectiv. Eu sunt acelasi. Nici ea nu s-a schimbat. Tot ce ne-a impins unul catre celalalt exista la fel ca in prima zi. Nimeni n-a tradat. Nu se poate spune nici ca unul dintre noi s-ar fi inselat. Ar fi simplu sa crezi intr-un miraj, dar asta ar insemna in acelasi timp sa escamotezi problema. Cand am descoperit trupul Irenei, placerea mea nu era iluzorie. Trupul Irenei! De ce intr-o dimineata, cand umbla goala prin camera, am privit-o pentru prima oara ca pe un obiect strain? Incetineala inaripata, subtirimea siluetei, leganarea ce ma tara in furtuni erau cele pe care le iubisem pentru ele insele. Iata ca le puteam contempla cu nonsalanta si, o data cu acest corp, atatea altele care isi pierdusera magia fara motiv si fara cauza. Imi amintesc ca mi-am spus: Irene a frumoasa, chiar in clipa cand ma indepartam de aceasta frumusete. Nu mai eram decat spectatorul Irenei. Cu cateva minute mai devreme credeam ca suntem de nedespartit!
Nimic nu e mai sinistru decat un pranz copios intre un barbat si o femeie care isi dezleaga parâmele. Am gustat intristati fileuri de peste cu subintelesuri, sturz conservat in stinghereala; vinul de Arbois mirosea a reticenta. Conversatia s-a târât in meandre posomorate. Femeile pe care nu le mai iubim vorbesc fals.
Paul Guimard Strada Le Havre
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă