N-am reusit niciodata (nici pe vremea cand scriam si invatam comentarii literare pentru bacalaureat) sa am sau sa cred in interpretarea unui critic. Asa ca voi continua, cu nerusinare, sa citesc si sa simt cartile in functie de cum imi vorbesc ele mie...
Deci... primit si citit cartile Liei si Ioanei.
Prima carte a fost am vizualizat-o ca pe un vis... ca si cand visul m-ar fi "tradat" si s-ar fi lasat povestit de altcineva, in cuvinte mai apropiate sau mai indepartate, dar aproape cu aceleasi idei. Ceea ce m-a facut sa cred ca ideile care conteaza, acelea care trebuie sa schimbe ceva in sinusoida constiintei colective, nu sunt ale fiecaruia dintre noi, individual.
Citez:
"- Si am ajuns la om. [...] ... Dumnezeu este un cumul de niveluri vibrationale. Este o Forta Infinita, Inteligenta ce cuprinde evolutia universurilor si care, aici, are vibratiile create de
acest plan fizic - Pamantul. Sa nu ti-L imaginezi aici sau acolo, jos sau sus, sub o forma sau alta. [...] El este TOTUL, un infinit de vibratii, o orchestra infinita de sunete, un curcubeu infinit de culori. Dumnezeu este spiritul naturii, apoi cel al delfinului, al vulturului, fluturelui, furnicii... tigrului, maimutei... [...]
- Nu mai vreau sa ascult.
- De ce? Pentru ca ti s-a spus de copila ca Dumnezeu este un batran cu barba lunga si care sta acolo sus, privindu-ne pe fiecare, ca un parinte iubitor?... Si totodata pregatit sa ne bata cu nuiauala fundulete, daca nu ascultam cele zece porunci ale Lui? [...]
- Eu sunt Dumnezeu... [...]
- Cunoasterea nu este interzisa, Anna Maria. Insa a fost interpretata ca fiind. "Bate si ti se va deschide" sau "Cere si ti se va da" mai scrie in biblie. Si cum tot ce este interzis atrage, trezeste curiozitatea... s-a obtinut exact opusul. [...] Ma gandeam la cele zece porunci. Subconstientul uman inregistreaza afirmatia, nu negatia [...]: sa nu ucizi, sa nu fii desfranat, sa nu furi, sa nu minti, sa nu poftesti... sa nu, sa nu, sa nu! Totul este preluat de subconstient in sens pozitiv, excluzandu-se cuvantul NU. Si... priveste in jurul tau, cum arata lumea? Cate crime, furturi, neadevaruri, ipocrizie, invidie si desfranare exista? [...]
"- Eu cum il voi iubi
[pe acel copil al meu]? [...]
- Lasandu-l sa fie liber. Sa creasca neingradit, sa fie el insusi... este cea mai mare iubire pe care i-o poti darui. Aceasta lume este prea plina de reguli, de interdictii... de prea multi "nu-i voie". Noi... tu, eu... ii deschidem calea spre acest spatiu fizic. Dar el nu ne apartine. Se naste liber. Atunci, in acel moment, nicio lege nu il atinge, pentru ca el nu i se poate supune. Este prea mic. [...] Sa incercam sa il tinem cat mai departe de legile aberante ale acestei lumi..."
A doua carte, cea a Ioanei, a fost ca si cum "visul" trait cu prima a primit un raspuns din partea realitatii. O realitate pe care nu vroiam sa o vad. Desi stiam ca e acolo, din toate timpurile. Raspunsul la intrebarile mele de saptamana care tocmai a trecut, era deja acolo, dinainte. Asta daca timpul si spatiu mai au vreo relevanta...
Citez:
"Nu am trait niciodata pe deplin. Mi-am impartit viata in nefericiri marunte, in tot soiul de suferinte inutile pe care, oricum, era mai bine sa mi le asum si, asa fiind puteam pasi cu dreptul. [...]
- Nu intamplator ai avut acest vis, ma dezmetici ingerul. Asculta pasarile, pastreaza senzatia de durere din visul tau, este chiar strigatul lor de tanguire. Trebuie sa mergi mai departe.
- Dar cum? Simt ca nu ma pot misca, de parca trupul imi este amortit de boala. Nu pot sa lupt!
- Nu, nu vrei cu adevarat sa lupti! Priveste cu atentie in jurul tau si uita pentru o clipa de tine. Spune-mi, ce vezi?
Mi-am lasat privirea sa cerceteze totul. Pasarile nu aveau niciunde sa isi faca un cuib. Nu era niciun copac in acea gradina in care imi incepusem dimineata, doar flori uscate, multe flori uscate. Si pe jos, din loc in loc, puieti lasati in nestire. Un pic mai incolo, un izvor parea singurul care traia.
- Intelegi acum? Ai nevoie sa dai o speranta acestor glasuri tanguitoare, aducand viata livezii, ca sa iti prinzi din nou radacinile![...] Si am dat viata, incet, incet, si am simtit ca am din nou un rost. [...] Cutitul din inima disparuse. Oare ma voi vindeca vreodata de tine? [...]
De fiecare dintre noi depinde! ... Nimic mai adevarat... pentru ca tu singur/a ai puterea de a cauta in tine, de a te pasi atent, de a explora pana cand vei simti ca
iti apartii cu adevarat. [...]
In fata nelinistilor de tot soiul care imi dau tarcoale, gasesc mereu de cuviinta ca trebuie sa ma adancesc in munca pentru a uita. Stiu ca, de fapt, nu fac decat sa le ingrop (intr-o superficiala si fragila lucrare!), crezand ca asa voi trece nevatamata mai departe si voi deschide o alta poarta spre a privi o noua dimineata... Simt ca mai tarziu ele vor trece peste mine cu puterea unui tanc... Asa ca invat sa daruiesc oricarui val timpul lui prezent de infruntare..."
Stiu, toata aceasta "interpretare" pare fantezista si fortuita. Imi cer scuze daca citatele scoase din context deranjeaza pe autoare. Nu pretind ca acesta a fost mesajul, doar ca acesta este mesajul pe care l-am perceput eu. Multumesc!
