Forumul celor nou intrati > Prezentare nou intrati
Noi cei vechi ne-am prezentat aici. Fa-o si tu!
micaela:
ai asteptat programat sau asa s-a intamplat?
da, e wrong sa faci un cuplu doar ca sa nu fii singur. I made this mistake long ago, cand eram de varsta iuliei... nu bun.
IuliaCon:
Mai vreau sa spun si eu ceva ( ridic doua degetele) ;D Atunci cand locuiesti intr-un oras mic , unde mai toata lumea cunoase pe toata lumea , este foarte greu sa nu te conformezi normelor sociale, mai ales cand familia face presiuni asupra ta ... nu de alta , "dar sa fii si tu in rand cu lumea" si ca urmare se formeaza acele cupluri de convenienta ... Simt cateodata ca sunt urmarita de un stigmat provincial.
Caroline:
--- Citat din: IuliaCon din Joi, 26 Iulie 2012, 00:12 ---Simt cateodata ca sunt urmarita de un stigmat provincial.
--- Terminare citat ---
Iulia, eu la varsta ta, eram deja maritata de 2 ani, si cu 3 impreuna inainte, ca si maritata de 5, intr-un oras la fel de mic ca si acela in care locuiesc acum. Stiu foarte bine ce inseamna stigmatul de care zici... pe mine m-a marcat incepand cu parintii in copilarie si pana la sot. Cand am revenit la acelasi statut si acelasi oras acum 3 ani, dupa divort, am constatat ca existau aceleasi presiuni. Numai ca mi-a venit mintea cea de pe urma... In primul rand, am devenit foarte selectiva. Nu mai am langa mine decat oameni care ma accepta si ma plac asa cum sunt. Iar cu aceia pe care trebuie oricum sa-i am langa mine - familie, colegi - am operat un fel de "terapie de soc" pana am ajuns la acelasi rezultat. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost increderea in mine a oamenilor care ma iubesc cu adevarat, aici sau in alta parte, acum sau altadata. Pentru astfel de sentimente autentice, nu merita sa faci niciun compromis cu caren n-ai putea trai o viata. Uite ce-mi spunea un astfel de om: "Tu inca nu te-ai obisnuit cu ideea ca unii nu se vor obisnui niciodata cu tine?!" ;)
IuliaCon:
--- Citat din: Caroline din Joi, 26 Iulie 2012, 14:15 ---Iulia, eu la varsta ta, eram deja maritata de 2 ani, si cu 3 impreuna inainte, ca si maritata de 5, intr-un oras la fel de mic ca si acela in care locuiesc acum. Stiu foarte bine ce inseamna stigmatul de care zici... pe mine m-a marcat incepand cu parintii in copilarie si pana la sot. Cand am revenit la acelasi statut si acelasi oras acum 3 ani, dupa divort, am constatat ca existau aceleasi presiuni. Numai ca mi-a venit mintea cea de pe urma... In primul rand, am devenit foarte selectiva. Nu mai am langa mine decat oameni care ma accepta si ma plac asa cum sunt. Iar cu aceia pe care trebuie oricum sa-i am langa mine - familie, colegi - am operat un fel de "terapie de soc" pana am ajuns la acelasi rezultat. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost increderea in mine a oamenilor care ma iubesc cu adevarat, aici sau in alta parte, acum sau altadata. Pentru astfel de sentimente autentice, nu merita sa faci niciun compromis cu caren n-ai putea trai o viata. Uite ce-mi spunea un astfel de om: "Tu inca nu te-ai obisnuit cu ideea ca unii nu se vor obisnui niciodata cu tine?!" ;)
--- Terminare citat ---
Am avut si eu o relatie stabila in perioada critica a celor 21-23 ani cand intentiile maritale se pot finaliza fara a medita foarte mult asupra faptului in sine si a implicatiilor ulterioare si totul a durat pana in urma cu 2 ani , cand am hotarat ( cred ca a existat si o oarecare inspiratie divina) sa pun punct .. Si mi-am spus atunci si afirm si acum ca daca tot ceea ce a fost inseamna viata de cuplu , imi este mai mult decat suficienta o singura experienta. El a fost o persoana complexa si devotata , dar toate acestea sunt insuficiente , atunci cand caracterul uman scoate tot ceea ce este mai oribil la suprafata.. timp de 2 ani am fost si emitator si receptor , orice fraza de a mea capata o alta acceptiune pentru el . Oricum momentul este depasit .. Cred ca trebuia sa postez intr-un alt topic "de ce suntem single?" , nu?
Guesswho:
--- Citat din: IuliaCon din Joi, 26 Iulie 2012, 18:57 ---Am avut si eu o relatie stabila in perioada critica a celor 21-23 ani cand intentiile maritale se pot finaliza fara a medita foarte mult asupra faptului in sine si a implicatiilor ulterioare si totul a durat pana in urma cu 2 ani , cand am hotarat ( cred ca a existat si o oarecare inspiratie divina) sa pun punct .. Si mi-am spus atunci si afirm si acum ca daca tot ceea ce a fost inseamna viata de cuplu , imi este mai mult decat suficienta o singura experienta. El a fost o persoana complexa si devotata , dar toate acestea sunt insuficiente , atunci cand caracterul uman scoate tot ceea ce este mai oribil la suprafata.. timp de 2 ani am fost si emitator si receptor , orice fraza de a mea capata o alta acceptiune pentru el . Oricum momentul este depasit .. Cred ca trebuia sa postez intr-un alt topic "de ce suntem single?" , nu?
--- Terminare citat ---
io zic sa privesti inainte, ce-a fost a fost, ia-o ca pe o experienta de viata si atat. ai doar 25 de ani, nu generaliza si nu considera ca daca ai trait o experienta, le-ai trait pe toate. viata e frumoasa si te surprinde cand te astepti mai putin, dar tre` sa-i permiti, sa fii deschisa si sa ai incredere in oameni. :)
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă