Arhiva > Arhiva
Religie vs ateism, "crede si nu cerceta" vs stiinta
luciamanta:
Maine va fi o zi deosebita, va avea loc sarbatoarea religioasa a Sfintilor Apostoli Petru Si Pavel! Tuturor sarbatoritilor LA MULTI ANI!
luciamanta:
Am sa postez mai jos, o poezie religioasa scrisa de Zorica Latcu.
Străinul
Străinul, care-aseară a poposit la noi,
L-am ospătat cu pâine, cu vin şi cu măsline.
I-am aşternut in grabă un pat de frunze moi,
N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine.
Făcuse cale lungă, străinul, până-n sat.
Cu poala hainei mele i-am şters de praf piciorul.
Ulei de levănţică pe plete i-am turnat,
Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am urciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun;
Oare vreun zeu să şadă pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, surioară, dar nu ştiu ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul,
Ca murmurul de ape, ca freamătul de sus
Din pomi cu floarea albă, când îi adie vântul.
Vorbea despre iubirea cea fără de păcat,
De-o patimă, curată ca flacăra de soare,
Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Şi mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag,
Şi vraja nesfârşită din vorba lui domoală;
In liniştea de seară torceam fuioru-n prag.
Şi lacrimi mari căzură din ochii mei in poală.
Cu dragoste de frate mi-a mulţumit, in zori,
Când a plecat "străinul" pe drumul ud de rouă.
Şi mi-au rămas in urmă, ca mirul curs din flori,
Cuvintele lui stranii şi blânde: "Pace vouă!".
L-am urmărit in zare, cu gene arse-n plâns,
Privind lumina albă cum Ii juca in plete
Şi aşternutul moale cu dor în pumni l-am strâns,
Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete.
luciamanta:
Mai postez inca o poezie minunata, care m-a impresionat f.f.mult.
Ghetsemani
Picioarele spalate de plansul Magdalenii
Se fransera. Sub raza divinei milostenii
Iisus cazu in ruga cu fata-nsangerata
Si greu in pacea noptii rosti cuvantul: Tata,
Iti simt durerea sfanta si grija parinteasca,
Ma doare mila calda ce vrea sa ma-nveleasca,
Ma tulbura iubirea si jalea de Parinte.
Cand sangele va curge prinos al jertfei sfinte,
Cand urletul multimii va cere de la Tine
Sa osandesti pe Domnul luminilor depline,
Cand voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Cand Fiul Tau cadea-va sub bici fara putere,
Cand sfarticandu-mi trupul in drumul alb de tara
Voi duce spre Golgota cereasca mea povara,
Parinte-al meu, in mila sa nu-ti uiti legamantul,
Ma lasa cu durerea sa mantuiesc pamantul.
Sa nu-ti aduni blestemul si fulgerele toate,
Ca sa opresti mania neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pre dansii cu ploaie de pucioasa,
In marea Ta iubire ma uita si ma lasa,
Ma lasa, Doamne-al milei, sa nu-ti mai simt iubirea,
Sa stiu ca nu-mi ajunge la Tine tanguirea.
Te-mbraca azi in haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfanta a invierii mele.
Ca sa nu stiu cat suferi in lumile-ti senine,
Parinte, fa sa treaca paharul de la mine.
Iisus ridica fruntea si-ncepe sa coboare.
O aripa de inger l-atinse cu racoare.
Zorica Latcu
luciamanta:
Sinaxar 15 Iulie
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.
Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului.
Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, nascut fiind din iubitori de Dumnezeu si binecredinciosi parinti, anume Fotino si Teoctista, si frate al celui între sfinti Teodor marturisitorul si egumenul Studitilor. Pentru viata sa vrednica de lauda, prin obsteasca alegere, a luat ocârmuirea bisericii tesalonicenilor. Si, aflându-se acolo putina vreme, din porunca împarateasca s-a întors la Constantinopol. Si, stând de fata, împreuna cu bunul sau frate, Sfântul Teodor, si netemându-se nici lasându-se înduplecat de cuvintele necredinciosului Teofil, ca sa nu se închine dumnezeiestilor icoane, marturisitorul Teodor a fost izgonit la iezerul Apoloniada, iar fericitul Iosif a fost bagat în multe închisori si chinuit cu patimire rea. Rabdând multe si de neîndurat chinuri si dosadindu-se cu foamea si cu setea si cu multe altele, s-a dus la repausul cel vesnic.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.
luciamanta:
Cred ca ar trebui sa multumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem... Pentru painea cea de toate zilele, pentru casa, pentru masina, pentru serviciu, pentru ca mergem pe picioarele noastre, pentru ca vedem lumina soarelui, pentru ca avem cui sa spunem "buna dimineata", pentru ca ne-a mai daruit inca o zi de viata, pentru ca avem prieteni,, pentru ca avem un sport preferat... Ar trebui sa fim constienti de binefacerile din viata noastra si ar tebui sa multumim, sa emanam o stare de bine... Eu asa cred, voi ce parere aveti?
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă