Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre

Vietnam - Cambodgia 30 ianuarie - 10 februarie 2019

<< < (6/11) > >>

admin:
In prima zi de vizitare din Siem Reap, programul initial ne-ar fi dus prea mult in soare si erau...35 de grade. Asa ca primul lucru pe care l-am discutat cu ghidul, inainte de soirea grupului a fost sa reorganizam cele doua zile de vizitare in Siem Reap. In prima sa facem Angkor-ul, din care sa alegem ce este mai "descoperit" pentru parcurgerea in prima parte a zilei, cand nu era atat de cald, apoi dupa masa de pranz sa vedem Wat Angkor, templul, templelor. Acesta este acoperit, asa ca il puteam vizita si daca temperaturile erau ridicate.

In a doua zi urma sa vizitam un templu si piata de manufacturi din centru. Am schimbat radical, considerand ca o zi de temple este arhisuficient si ca ar fi foarte interesant ca grupul sa vada un sat plutitor si cum se manufactureaza anumite produse traditionale. Din nou trebuie sa multumesc agentiei colaboratoare pentru intelegere si organizare, a facut ca totul sa iasa perfect, cu un cost suplimentar de doar...3 USD. Am avut ocazia sa ajungem in cel mai mare lac cu apa dulce, Tonle Sap ( in traducere lacul cu apa proaspata") si sa vedem unul dintre multele sate plutitoare de pe acesta.
În timpul sezonului uscat, Lacul Tonle Sap se varsă în râul Mekong, în vreme ce, în sezonul ploios, în timpul musonului, își schimbă direcția și se formează un lac imens, care inundă tot ce e în jur. De aceea, toate casele sunt cocoțate pe niște piloni înalți de zece metri, adică puțin peste nivelul maxim al apelor, din timpul musonului. În această regiune trăiesc aproximativ un milion de suflete, majoritatea fiind pescari sau agricultori.
Casele, de fapt intreg satul, cu biserica, scoala etc se muta de 6 ori pe an, functie de sezonalitate. Foarte adaptati sunt oamenii aceia. Cel mai mult m-a impresionat ospitalitatea lor, felul in care stiu sa interactioneze cu vizitatorii. Am ajuns si noi la o casa, in care am putut vedea cum este organizata viata lor. Aveau o punte larga pe care functiona si un mic local in care se serveau preparate din carne de sarpe si crocodil. Daca am incercat si noi? Bineinteles ca am gustat, majoritatea doreau sa experimenteze aceste delicatase. Sub casa era ferma de pesti, iar alaturat una de crocodili.

Autocarul ne-a transferat la cca 20 km de oras, intr-un port, de unde urma sa luam o ambarcatiune. Care s-a dovedit foarte comoda si panoramica. Barca ne-a fost rezervata doar noua, locuri erau cu mult mai multe decat eram noi.













A urmat apoi un parcurs pe apa, care ne-a dat ocazia sa vedem case, piete de peste, cherhanale.























Asa am ajuns la casa de care va vorbeam inainte:





























Ferma de pesti:



Ferma de crocodili:



Carne de crocodil si sarpe, uscate:







Aici, carne de sarpe la gratar...Hmmm, delicioasa!



Un copilas se juca cu un sarpe, l-am luat si noi si l-m transformat in vedeta...



O fetita din vecini a auzit zarva si a venit si ea intr-o jumatate de butoi, cu sarpele agatat de gat, doar doar va castiga si ea un banut...Pe punte nu avea voie sa urce, asa ca unii dintre noi i-au dat cate ceva...Tare mi-a fost mila de ea. Am avut sentimentul ca sunt neputincios in a ajuta oamenii...Tare rau m-am simtit, iar imaginea ei mi-a ramas foarte adanc intiparita in minte...


admin:
Promisesem ca primul lucru cand ajung acasa, sa transmit, la fel cum fac de fiecare data, fotografiile catre toti cei care ati participat. Am vrut insa sa adaug, asa cum ma intelesesem cu Nicoleta pe drum si fotografiile ei, pentru ca stiu ca ia imagini foarte frumoase. Din pacate insa, nu am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit. De cand am ajuns acasa, un blocaj de spate foarte sever m-a tinut la pat...Acum sunt mai bine, m-am recuperat 70%, am inceput sa merg prin casa, cred ca as putea sa si ies dar nu vreau sa risc, sa recidiveze. Mai am doar 10 zile si plec spre Cuba...Si trebuie sa fiu 100% apt.

Am pregatit fotografiile, urmeaza ca in seara aceasta sau maine dimineata sa le transmit. Imi doresc mult sa ramaneti cu cat mai multe amintiri din aceasta excursie...

Va urez un sfarsit de saptamana cat mai frumos!

admin:
Am transmis fotografiile. Cine nu le-a primit sa-mi transmita un Email pe office@singlescamp.ro si le trimit din nou.

Continui cu prezentarea calatoriei noastre. Cu Angkor, giganticul edificiu religios din fosta capitala a Imperiului Kmer. Ridicat undeva între 1113 şi 1150, faimosul templu se întinde pe o suprafaţă de 200 de hectare. Doar complexul de temple de la Angkor Wat acoperă o distanţă de patru kilometri pătraţi, cuprinzând peste 100 de monumente şi temple, sculpturi, statui şi basoreliefuri. Angkor Wat a fost construit de Suryavarman al II-lea, care a dorit si ordonat ridicarea unui lăcaş de cult hindus dedicat zeului Vishnu. In tradiţia tantrică, Vishnu este considerat a fi forţa menţinătoare a vieţii, zeul erotismului, al apei, abundenţei materiale şi împlinirii spirituale.

Regele era un uzurpator, dobândind tronul prin uciderea unchiului său Dharanindravarman I. Setea sa de sânge avea să se manifeste des prin campaniile de cucerire din Vietnam, dar foarte abil diplomatic a redeschis caile de negot cu China. Devotamentul său era total faţă de zeul Vishnu pe care il considera protector si legitimator al puterii sale. Acum templul este budist. Foarte interesanta mi s-a parut remarca ghidului, un tip foarte bun cunoscator al istoriei, culturii si religiei din zona. Orice intrebare i-am pus mi-a raspuns fara sa se gandeasca prea mult. Iata ce zicea el: "Atata timp cat Cambodgia a fost de religie hindusa, granitele sale au fost largi si tara foarte bogata, datorita cuceririlor. Dupa ce am imbratisat religia budista, adica una pacificatoare, am ramas un pic de tara, saraca si fara putere".

Numele de Angkor Wat poate fi tradus drept „Oraşul Sfânt, care este un templu”. Datând de la începutul secolul al XII-lea, grandoarea arhitecturală a complexului de la Angkor Wat corespunde stilului clasic al templelor dinastiei imperiale Khmere, bazat pe arhitectura din sudul Indiei antice. Imperiul Khmer (802-1431) a fost unul dintre cele mai puternice imperii din Asia de Sud. Pornind din zona care corespunde teritoriului actual al Cambodgiei, acesta s-a expansionat treptat, cuprinzând Thailanda, Laos, Vietnam, Malaezia.

Pentru a parcurge intreaga zona a Angkor-ului iti trebuie cel putin 3 zile si nici atunci nu poti spune ca ai vazut tot. Pentru ca inca multe lucruri nu sunt descoperite, iar altele care au fost gasite, nu au fost montate. Panouri imense de piatra continand scene de lupta, de epopee, stau stivuite, asteptand a fi remontate. 

Angkor Wat este construit astfel încât să reprezinte Muntele Meru, axa centrală a lumii sau Casa Zeilor, în tradiţia hindusă. Înaltele turnuri ale edificiului au formă de boboci de lotus, acesta fiind unul dintre simbolurile zeului Vishnu. Angkor Wat este impresionant atât din punctul de vedere al dimensiunilor sale, cât şi din cel al detaliilor. Basoreliefurile ilustrează scene din MAHABHARATA şi RAMAYANA reprezentate fidel, conform scrierilor sanscrite hinduse. Exploratorul francez Henri Moulot este primul european care, în secolul XIX, a familiarizat Occidentul cu existenţa Angkor Wat-ului. El scria: „Această construcţie rivalizează cu  templul lui Solomon, fiind cu siguranţă înălţată de către un Michelangelo al antichităţii. Este mai măreaţă decât orice ne-au lăsat nouă grecii sau romanii.”

Sunt foarte multe de povestit despre acest urias complex, am tinut doar sa punctez ceea ce am considerat mai important. Un material care mi s-a parut bine documentat si prezentat este acesta: https://www.unanhaihui.ro/complexul-de-la-angkor-doua-parte/

Fotografiile contin imagini luate in timpul vizitei noastre atat la templul principal cat si la unele mai mici, adiacente. Foarte interesante si impresionate sunt cele in care templele sunt sugrumate de radacinile uriasilor ficusi crescuti peste ele. Interesant este ca nu se face nimic pentru salvarea templelor. Explicatia: turistilor le place mult sa vada aceste imagini, asa ca pana una alta, copacii nu o sa fie sacrificati...































































admin:






































admin:






































Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă