Autor Subiect: Insulele Istanbulului - o destinatie inedita  (Citit de 5155 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Insulele Istanbulului - o destinatie inedita
« : Duminică, 04 Februarie 2018, 05:20 »
Ajunsi in Istanbul, oras aflat pe doua continente, turistii sunt un pic nedumeriti: ce parte este mai interesanta, mai bogata in frumusete? Cele doua bucati de uscat sunt legate printr-o “sosea” de apa, strabatuta de zeci de vapoare care duc vizitatorii  de pe un mal pe celalat. Putini insa stiu si “se avanta” spre destinatia preferata  de week-end a locuitorilor Istanbulului – insulele, numite in turca Adalar si care pot oferi  ele insele o vacanta in vacanta.

Noua sunt la numar insulele Istanbulului si se afla in Marea Marmara, la vreo 20 km distanta de marea metropola. Cea mai mare este Buyukada (Insula Mare), apoi Heybeliada, Burgazada, Kinaliada, Sedefada, Yassiada, Sivriada, Kasikada si Tavsanadasi. Se mai numesc si Insulele Printeselor sau Insulele Printilor, deoarece initial, dupa caderea Cosntantinopolului, cazute in mana otomanilor, erau destinate drept surghiun pentru printii razvratiti, pentry printesele si cadanele cazute in dizgratia sultanului si a Sultanei mama (Valide Sultan). Buyukada, una dintre insule a servit ca adapost al rebelilor si disidentilor, printre care si Leon Trotsky, dupa ce acesta a fost invins de Stalin, in lupta lor pentru putere.
 
Am sa va prezint doar trei dintre ele. Cea mai des vizitata este de departe Buyukada, New Orleans-ul mediteranean, Insula Printesei cum mai este numita.



 Adaposteste vile si palate construite magnific, cu gradini superbe, ridicate de catre bogatii vremii, dupa moda Occidentului. Asta se intampla in sec al XIX-lea, atunci cand cladirile in stil Victorian erau la mare voga. Erau construite lemn, acoperite cu sindrila si minutios decorate cu sculptura - adevarata broderie vopsita in alb si maro, dar si alte culori mai vii.







Gradinile lor erau pregatite si ingrijite de firme specializate in design peisagistic, asa ca o plimbare prin acestea ofera o mare incantare. Insula este deluroasa si pentru a o strabate depui ceva efort. E drept ca se pot inchiria biciclete, dar asta reduce un pic din farmecul unei plimbari pietonale. Pe insula nu este absolut nici o masina sau altceva decat  faetoane (calesti cu un cal). Aici este o adevarata industrie a turismului, zeci de faetoane se inghesuie sa plimbe turistii in doua tururi ale insulei, diferite doar prin lungime. Pacat ca vizitii sunt atat de grabiti sa revina la punctul de plecare (Turnul cu ceas din port) pentru a lua alti clienti, incat nu te poti bucura pe deplin de plimbare...

Este recomandat sa fie vizitata in zilele saptamanii, deoarece in week- end mii de turci sar si de turisti asalteaza aceasta insula. Aici se ajunge cu vaporasul din zona Kabatas, aflata pe malul European al Istanbulului.



Plimbarea cu vaporul pana acolo este o incantare, in special datorita brizei si culori marii (Marea Marmara are culoarea verde smarald, fata de Marea Mediterana, numita de localnici Ak Deniz (Marea Alba). Dureaza o ora si jumatate, timp in care se pot admira frumusetile Istanbulului: Turnul Galata, catedrala Sf Sofia, Moscheea Albastra.



Insulei i se face reclama cu o poza ce infatiseaza o caleasca plina de flori care se plimba pe aleile ce strajuiesc marea.



Ajunsi acolo nu veti avea niciodata ocazia sa fotografiati o singura caleasca ci zeci si zeci.. .este o mare aglomeratie pe aceasta insula. Forfota, multe vaporase trase la port, oameni veseli, multe familii, galagie, un curent uman care curge spre statia de trasuri. Insula are aerul unei foste colonii britanice. I se mai spune New Orleans-ul mediteranean. Din port, unde sunt zeci de magazine si terase, cu tarabe intregi de fistic, alune, alune de padure si alte “agiur-bugiur” (am scris cum se citeste), adica “crantanele” de mii de feluri, terase cu bere, cafeluta la nisip, super cautatul “lahmagiun” (iar am scris cum se citeste), adica niste lipii fierbinti unse cu carne tocata cu ardei iute si asezonate cu patrunjel verde infoiat si proaspat si o mare felie de lamaie!!!

Dar cine are timp sa guste? Caci “hoarda” de oameni se repede in sus pe straduta marginita de leandri cu flori cat ceasca, roz sau albe. Leandrul traieste salbatic, este o planta mediteraneana. Legenda o sa v-o povestesc putin mai tarziu.

Tot suvoiul de oameni se indreapta spre turnul cu ceas, o bijuterie a ultimilor sultani otomani care aveau o mare dragoste pentru aceste constructii si masinarii. V-am vazut aratat asta si la Dolmabahcesaray, nu?



Statia este super organizata , calestile stau la rand ca taxi-urile si preiau turistii. Imbarcarea este rapida la fel ca... turul.



Timp de o jumatate de ora, caleasca te poarta pe aleile si stradutele cu case in stil Victorian, trecand prin padurici de pin, cu aroma ametitoare, si tot urcand, poti vedea, asternuta la picioarele tale, marea. Arbusti, flori de toate felurile si grupuri intregi de oameni care “bat la picior” insula, urcand si coborand dealurile.







Intalnesti in drumul spre culme pe unii care si-au supraestimat ...forma fizica. Au inchiriat biciclete dar nu au reusit sa faca fata strazilor in panta, asa ca imping acum si bicicleta in sus, ca si cand n-ar fi fost destul efortul de urcare.

Savuram plimbarea printre case albe si gradini, unde avem ocazia sa vedem “herghelii” de pisici, un numar mare, intrecand orice imaginatie. Desi tabloul caselor in stil boem Victorian se repeta oarecum, aranjamentele florale si curtile, nu te lasa sa te plictisesti. Trecand pe langa paduricile de pin, vezi cateodata localnici, mai mult familii, care fac picnic pe patura, dar fara foc, interesant este ca aduc inclusiv ceainicul cu ceai, bautura mult iubita de acestia . Ceainicul...de fapt 2 ceainice.

Cei tineri mai incing si cate o hora turceasca (halay) si rad voiosi. Aceasta atmosfera ne insufleteste si pe noi si ne da aripi sa cucerim varful insulei. Acolo sus ne asteapta un platou numit Luna park cu zeci de tarabe cu suveniruri si terase unde putem face popas, sa ne tragem sufletul, la o cafeluta sau o bere rece. Apropo berea locala Efes este de neratat. Pentru caldura ce mai indicat este ceaiul turcesc. Dar atentie caci contine cofeina…

Pe acest platou se odihnesc calutii, fiind statia terminus pentru traseul  lung al faetoanelor. Ei, de aici incepe adevarata incercare, pentru ca din acest platou pleaca o poteca in panta destul de inclinata, noroc ca nu este prea lunga. Duce la manastirea ortodoxa greaca Sf Gheorghe.



De abia aici avem parte de o gura de liniste...insotita de o priveliste minunata asupra marii si intregii insule. Dupa caderea Constantinopopului otomanii au ocupat aceste insule, dar au lasat pe locuitorii greci sa-si pastreze bisericile (despre prigonirea grecilor va voi povesti in alt articol legat de “Orasul mut” pe care il vom vizita in excursia Croaziera albastra cu guleta).

In 1923 in urma Tratatului de la Laussane, s-a luat o decizie de schimb fortat de populatie, dar grecii din Istanbul si din zonele apropiate au fost scutiti de deportare fortata in Grecia. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu locuitorii ”Orasului Mut” pe care il vom vedea in zona Fethiye, unde populatia a parasit complet orasul si casele au ramas goale. Acolo vom vedea pe pereti si pozele familiilor si biserici pe jumatate daramate.
Cum necum, in fericire, manastirea Sf Gheorghe din Buyukada a ramas in picioare, astazi este functionala si impune pentru vizitare pantalon lung si umerii acoperiti , la fel si capul femeilor. Manastirea este pozitionata in locul cel mai inalt de pe insula (202 m) iar panorama care se asterne de acolo este indescriptibil de frumoasa.

Coborarea din varful insulei este mult mai placuta decat urcarea...Avem timp alta stare fizica, parca alta disponibilitate de a admira casele vopsite cu alb si maro si un muzeu in aer liber. Totul a ramas in arhitectura si culorile initiale, este interzis de lege sa fie modificat ceva sau sa se construiasca ceva nou in jur.

In drumul nostru vom intalni cladirea abandonata a fostului orfelinat Prinkipo Greek (Palatul Prinkipo), o constructie de lemn cu valoare istorica, fiind cea mai mare cladire de lemn din Europa (20.000 mp) si a doua ca marime in lume. Aici a fost un orfelinat in perioada 1903-1964.



A fost proiectata si construita in 1898 de arhitectul francez Alexander Vallaury care o pregatise sa fie hotel de lux si casino pentru compania europeana de trenuri care a operat Orient Express-ul. Locul este o buna alegere pentru a manca pranzul  “sis” (frigarui) sau “kofte” (mici) la restaurantul Yucetepe Kir Gazinosu, aflat in vecinatate si neaparat ayran rece ( iaurt putin sarat diluat cu apa rece si gheata), locatie de unde putem admira  aproape la 360 grade zona limitrofa a insulei.

Insula are 3 - 4 plaje, coborand spre aceasta zona intalnim casa revolutionarului sovietic Leon Trotsky, cam paraginita acum, dar falnica odata, cu cele 3 etaje ale sale.



Gradina casei, proiectata de insusi Trotsky, are bazine naturale cu homari. Revolutionarul rus a stat aici timp de 4 ani in perioada cand a fost deportat din Uniunea Sovietica in 1929. Acum nu mai este locuita decat de...o multime de pisici care si-au gasit adapost. Atentie la vedetele insulei ,pisicile, nu le mangaiati, pentru ca pot fi purtatoare de boli si nu sunt deloc blande!

Aici pe insula nu este de ratat o limonada de casa, dupa o reteta inedita, facuta din lamai de gradina congelate si blenduite cu menta si ghimbir. Vom cauta si dulceata de smochine care este unica in lume.

Coborand spre port, vom da de chelnerii care imbie cu preparate din peste proaspat si invita in diverse restaurante, dar care atentie! sunt adevarate capcane turistice. Nu au meniul si nici preturile la vedere, care pot fi de trei ori mai mari decat la Istanbul. Adica puteti fi nevoiti sa scoateti din buzunar 100 de euro pentru o masa care costa normal vreo 30 de euro. Apropo de mancare, pe insula nu aceasta este vestita si face deliciul, asa ca ne putem multumi cu doner kebap si inghetata, doneriile avand preturile la vedere.

Daca totusi vreti sa incercati un restaurant, sa va orientati numarul de pisici care il inconjoara! Daca sunt multe inseamna ca este multa mancare si buna pentru ca ele asteapta sa se infrupte din resturile lasate sau oferite de clienti. Din nou sfatul: nu le atingeti! 
Apropo de aceste animalute, in Turcia este o vorba ca “Te uiti ca pisica la ficat” adica cu pofta, deoarece sunt multe pisici in fata macelariilor si lor le place cel mai mult … ficatul.

Pana in port vom mai trece pe langa o casa celebra este a  romancierului Resat Nuri Guntekin, care a scris cartea celebra Calikusu (Pitulicea). Romanul a fost ecranizat si difuzat ca serial in 30 de episoade chiar si in Romania. Actorul principal este Burak Ozcivit si care descrie pe fundalul unei povesti de dragoste, lupta de emancipare a femeii, care doreste access pre cultura. O tanara domnisoara de pension, ramasa orfana, lupta pentru a putea avea drept de munca, a fi profesoara si a aduce lumina culturii in mintea fetelor care erau destinate brodatului, maritatului, servirii barbatului si ingrijirii copiilor.











Acest articol a fost scris si ii apartine Danielei Dimitrescu


Offline adda

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1326
Re: Insulele Istanbulului - o destinatie inedita
« Răspuns #1 : Luni, 05 Februarie 2018, 21:51 »
Wow...Aceste imagini îmi schimba perceptia despre Turcia  :applause: