Autor Subiect: O vizita emotionanta de primavara: "Domeniul Martisor"  (Citit de 4225 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
O vizita emotionanta de primavara: "Domeniul Martisor"
« : Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018, 06:41 »
Domeniul “Martisor “este denumirea data casei unde a locuit fauritorul “Cuvintelor potrivite” - Tudor Arghezi. Este un loc idilic, de o eleganta deosebita, purtand parfumul altei epoci si cea mai buna dovada ca frumosul, la fel ca si dragostea, nu vor pieri niciodata.



”Martisorul", casa in care a locuit si si-a desavarsit opera Tudor Arghezi, este astazi muzeu - casa memoriala. Constructia are o istorie care incepe pe la 1919. Arghezi fusese acuzat intr-un proces al ziaristilor de colaborationism si tradare fata de inamic si a fost inchis la inchisoarea Vacaresti, azi demolata. Regele a dat insa un decret si a fost eliberat dupa un an. Privind din celula sa, printre gratii, avea imaginea unui loc frumos, unde erau plantati visini. Si se gandea ca ar fi un loc bun pentru a construi acolo o casa. Visinii plantati pe doua randuri conduc catre intrarea in casa pe care romantic, Arghezi o numeste “cuibul fermecat”.

“Te-am ridicat pe-o coasta cu izvoare
Si-mprejmuindu-ti linistea cu astir,
Te las albind prin pomi, din departare
Cuib fermecat, ca de cocori albastri

Din prispa ta vreau sa-mi aduc aminte
Din geamul tau gandi-voi la trecut
Privind in sus, la pasarile sfinte
Ce-n stresini cuib de-argila si-au facut.”

Casa are ferestre multe si mari ca dimensiune, pentru ca Arghezi si sotia lui, bucovineanca, iubeau lumina si verdeata. Cladirea se afla pe vremea aceea  pe dealul Piscului, cel mai inalt punct din vechiul Bucuresti, in fosta “mahala a Caramidarilor”, vis a vis de manastirea Vacaresti, construita de Mavrocordati, azi distrusa.

Se spunea despre locul unde el isi construise casa ca ar fi un loc blestemat, pentru ca era pozitionat la rascrucea de rau augur Mandravele, acolo unde se intalneau drumurile ce duceau catre Cimitirul Bellu, Abator si Inchisoarea Vacaresti.

Arghezi spunea despre momentul cand s-a hotarat sa cumpere locul: “Toti cei carora le-am spus ce vreau sa fac, m-au compatimit pentru gestul meu indraznet de a-mi aseza salasul  intr-o pustietate unde te puteau manca lupii si unde nu exista nici o inlesnire pentru viata civilizata. Nu tu electricitate, nu tu apa, nu canalizare, nu telefon, nu strada, nu trotuar…”

Pe cand el si-a construit casa, acolo nu era nici strada, nici macar cartier. Arghezi a cerut pe vremea aceea, ca atunci cand se va  trasa o strada in zona in care isi face el casa, autoritatile s-o numeasca strada Martisor. Autoritatile de atunci au aprobat si cand au trasat strada, aceasta a fost botezata dupa numele simbolului romanesc al primaverii. Acesta este unul dintre motivele pentru care casa se numeste “Martisor”.



Casa “Martisor” poarta acest nume si din al doilea motiv, anume faptul ca atunci cand Arghezi a cumparat locul de casa, era acolo un mare teren liber, pustiu, plantat cu visini si unde primavara, oamenii veniti de la tara si mutati in mahalalele periferice ale Bucurestiului, cu dorul de locurile natale, veneau sa puna ata rosu cu alb in crengile pomilor de martisor. La fel cum mai vazuse Arghezi si in satul bunicilor lui in Oltenia.

In curtea casei, rezista de mai bine de 50 de ani doua morminte: Tudor si Paraschiva Arghezi.
In curte este amplasat chiar si un cotet de caine pe care scrie Zdreanta si este si mormantul lui Zdreanta tot cu ei aici.





Se spune ca Arghezi iubea mult animalele si caini si pisici si curtea lor era plina de toate vietuitoarele. Si ca in anul 1933 s-a dus cu sotia lui Paraschiva la familia  Barbilian (poetul Ion Barbu) care se ocupa cu animale. Acolo a aranjat sa cumpere un caine. Cand Ion Barbu a auzit-o pe Paraschiva ca va tine cainele in curte, a zis ca nu-i mai da nici un catel. Cu toate acestea l-au luat pe Zdreanta si asa a ajuns micutul patruped subiect poetic.

Casa s-a construit dupa planurile lui Arghezi. Familia s-a instalat in 1930, cand erau gata doar trei camere. Acum complexul are douazeci de camere. La constructie s-a lucrat in total 12 ani. Arghezi spunea amuzat ca special a cumparat terenul langa inchisoarea Vacaresti, ca daca puterea de atunci o sa vrea sa-l mai inchida, sa-i fie “apropape  Paraschivei sa-mi aduca merinde”.

El si-a construit intr-o anexa si o tipografie utilata cu cateva masini. Aceasta insa impreuna cu cladirile au fost nationalizate in 1948. Arghezi a pus atunci conditia ca lasa domeniul ca dupa moartea lui, domeniul sa se transforme in muzeu, casa memoriala. Si s-a acceptat. Mutat la o casa la sosea ani de zile a dus dorul naturii, verdetei, animalelor si stupilor lui, din Martisor.

Arghezi a proiectat casa in alb si rosu deoarece era indragostit si iubitor de traditii de primavara. Multe dintre obiectele expuse au la colturi atarnate cate un fir de martisor. Cuplul Tudor si Paraschiva Arghezi au fost niste temerari care au construit domeniul deoarece nu aveau banii necesari pentru a construi tot odata. Fiul lui Arghezi, Barutu, spunea ca “Tata mai scotea o carte, mai construia o camera.”



Fiind un domeniu atat de mare, un loc pustiu pe atunci, era greu de ingrijit. In spatele conacului traia o familie modesta care ii ajuta, iubitul Mos Costache. Tudor Arghezi muncea afoarte mult si in casa familiei sale domnea o atmosfera relaxanta in care versurile se impleteau cu munca serioasa.

Avea gradina cu fructe, legume, vita de vie si 43 de stupi. La momentul in care a fost interzis ca poet, vindea ce producea in gospodarie “Se ducea la piata Piscului cu roaba si vindea zarzavaturi si miere”.



In casa sunt expuse multe obiecte personale. Arghezi a avut ca inspiratie elemente rustice, de aceea in casa sunt obiecte cum ar fi farfurii si cani traditionale, icoane. Arghezi iubea mult radioul si acesta este expus in muzeul memorial din Martisor. Biroul cu tabachera sau tocurile poetului au ramas pentru privitori, incremenite, si vizitatorii stau sa isi inchipuie cum mana lui Arghezi scria poezii.



In casa este o scara interioara colorata in rosu si alb, care duce in biroul poetului, loc incarcat de istorie. Aici are o biblioteca cu 7000 de volume.

Se stie despre Arghezi ca lucra mult noaptea. Spunea el ca atunci “tocul aluneca mai usor pe hartie”. In dreapta biroului se afla un mic pat, unde se odihna spre dimineata, cateva ore, poetul. Dimineata chema nerabdator familia si le citea ce scrisese noaptea. In casa poetului, cu holuri lungi ce treceau unele prin dormitoare si sufragerii, dar si prin spatele acestora, facute special pentru musafiri, se afla o vitrina in care sunt expuse premiile obtinute de poet in  timp ce traia.



Dormitorul sotilor Tudor si Paraschiva Arghezi impresioneaza prin autentic. Este un cuier vechi pe care este agatat halatul lui Arghezi, ca si cum el insusi l-ar fi lasat acolo. In fata patului este un cufar care contine doua palarii preferate ale lui Arghezi. Chiar si patul matrimonial, are o tablie pe care sunt gravate fire de martisor. Asa cum se facea pe vremurile acelea, aveau si ei saltea umpluta cu paie.

Cuplul a avut doi copii, un baiat Barutu si o fata Mitzura.

In fata patului se gaseste o oglinda si obiecte personale ale Paraschivei Arghezi. Chiar daca e ruginita, mai dainuie o placa cu care sotia lui Arghezi isi carlionta parul. O placa de par!!

Arghezi iubea tutunul si musafirii, pentru asta a construit si decorat special o sufragerie. Ii placea sa-si pregateasca tigarile si apoi sa le fumeze, numai tutun scotian sau englezesc pe care il invelea intr-o foita subtire de calitate, pe care o comanda din strainatate. Din sufragerie se ajunge in balconul Martisorului. De aici se vede livada pe care o iubea atat de mult si in care cultiva pomi fructiferi. Ultimii pomi pe care i-a cultivat, prunii si nucii, se afla in apropierea mormintelor lor din curte.

Un amanunt interesant despre Arghezi este ca ii placea sa combine esente si sa creeze parfumuri, ca sa miroase frumos in casa lui. Punea esenta de brad in soba iarna, sa miroase a brad. Isi facuse un fel de laborator “Odaia cu arome” unde obtinea esente de brad, iasomie, trandafir. Facea chiar si ape de colonie.



Mai stim despre Arghezi ca era un barbat romantic. Avea o energie incredibila, cu care de multe ori ii coplesea pe cei din jurul sau. Se indragostise de Paraschiva pentru “gleznele ei fine”. Ea lucra pe atunci la un pension. S-a amorezat pe loc, si dupa casatorie, a fost permanent un barbat grijuliu care isi adora sotia si o respecta profund. Si Paraschiva era o femeie puternica, o mana de fier, erau astfel, intr-un fel, pe picior de egalitate.

Arghezi spunea despre sotia sa admirativ, cu dragoste: “Toata literatura mea nu face cat un bors de-al Paraschivei”.
Sotia a murit inaintea poetului.

Se spune ca Arghezi si-ar fi presimtit moartea proprie si de aceea a scris:
“Ma chemi din departare si te ascult
N-am sa te fac, pierdut-o, sa ma astepti prea mult”.

Ca a iubit-o atat de mult pe sotia lui, intelegem si din trista apreciere facuta de fiica lui Arghezi , Mitzura Arghezi, care a trait 90 de ani, despre tatal ei: “tatutu s-a stins de dorul maicutei”. Tudor Arghezi a murit in 1967.

Epilog
In mica lui mansarda din strada Popa Tatu, scriitorul Mihail Sebastian, s-a trezit foarte devreme, inainte sa sune ceasul si privind calendarul, a vazut ca venise ziua aranjata sa ia un interviu lui Arghezi. Stia ca acesta merge la Martisor, pe Dealul Piscului, undeva la marginea Bucurestiului, aproape de o raspantie blestemata.
 “Era nerabdator si emotionat. Numai de n-as scapa vreo intrebare banala: De ce scrieti? De unde va inspirati?- a auzit de la alti gazetari ca maestrul Arghezi e necrutator de sarcastic…”
(Intoarcere in Bucurestiul interbelic- Ioana Parvulescu).

Articolul este scris si ii apartine Danielei Dumitrescu

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: O vizita emotionanta de primavara: "Domeniul Martisor"
« Răspuns #1 : Duminică, 21 Ianuarie 2018, 09:15 »
Daca doar simpla lectura ne umple de emotie, imi imaginez cum e sa pasesti in acel loc... :smitten:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.