Numeralul cardinal doisprezece.Am fost surprinsa neplacut sa vad la o emisiune televizata un psiholog renumit spunand: " timp de doisprezece luni...." cand corect ar fi fost "timp de douasprezece luni..."
In acel moment m-am gandit cum se poate ca un om atat de citit sa nu stie sa foloseasca numeralul doisprezece.
Am auzit la TV politicieni, moderatori, vedete de doi bani folosind gresit acest numeral, insa niciodata oameni de cultura, sau cu educatie.
Sunt doisprezece ani, douasprezece luni, douasprezece zile, douasprezece ore, douasprezece minute.
Sunt doisprezece baieti si douasprezece fete.
Sunt doisprezece pomi si douasprezece flori.
De ce este atat de greu sa se foloseasca corect aceest numeral?
Iata un articol care explica mai bine ca mine cum se foloseste numeralul doisprezece:
"Numeralul „douăsprezece” a ajuns să fie ciuntit în exprimare de vorbitorii de limbă română, care uită să facă acordul între substantiv şi acest numeral care, atunci când însoţeşte substantivul, capătă valoare adjectivală.
Potrivit normelor, numeralul cardinal
doisprezece se foloseşte numai atunci când însoţeşte substantive de genul masculin: doisprezece pitici, doisprezece căţei, doisprezece oameni, doisprezece ciobani etc. Când avem de-a face cu substantive de genul feminin sau neutru, regulile limbii române ne obligă să folosim forma de numeral cardinal „douăsprezece”, după cum urmează: douăsprezece domnişoare, douăsprezece fete, douăsprezece vitrine sau douăsprezece cărţi (genul feminin), respectiv douăsprezece minute, douăsprezece scaune, douăsprezece puncte, douăsprezece clasoare (genul neutru). Deşi regulile sunt clare, folosirea incorectă a numeralului douăsprezece a devenit o uzanţă."
”Mulţi vorbitori preferă să taie nodul gordian al acestui numeral şi să apeleze, spre a-şi face vorbirea mai uşoară, la forma „doisprezece” (cu varianta ei colocvială „doişpe") indiferent de genul substantivului însoţit. Iar asta este o greşeală pe care, din păcate, o întâlnim la destui oameni de la care aştepţi corectitudine în exprimare, acurateţe şi rigoare. Mă refer la oamenii din mass-media, care, mai cu seamă în exprimarea orală, calcă foarte des în strachina lui „doisprezece”. Auzim oameni de ştiri care spun, „Doisprezece maşini au rămas blocate sub nămeţi” (variantă greşită), în loc de „Douăsprezece maşini au rămas blocate sub nămeţi” (variantă corectă)”, explică profesorul de limba română Bogdan Cristea.
https://adevarul.ro/locale/vaslui/doisprezece-douasprezecee-folosim-corect-forma-numeral-1_58b004ba5ab6550cb8c467bd/index.html