Mi-ar fi placut sa-mi incep altfel ziua, am lasat in urma si ma astepta atatea lucruri faine. Dupa grupul minunat de la carnaval m-am incarcat si motivat cat pentru un an...Sa fie bucuria mai mare, pe forum ma asteptau doua poezii ale lui echilibru si in "casuta", doua povesti ale Danielei. Si asta nu era tot: am primit o veste buna de colaborare pentru Delta blitz, pe care astazi v-o impartasesc si voua. Doar motive de bucurie!
Dar uite ca sunt lucruri care trebuie sa ma si intristeze un pic. Si trebuie sa explic, trebuie sa intervin si eu. Del, ne cunoastem bine ai fost cu mine in mai multe excursii, esti deci o "veche" aici. Dintre cei de la care astept un ajutor pentru cei noi. Si tu ai fost noua si intelegi bine cat de important este sa-ti explice cineva, sa-ti raspunda la intrebari. Ideal ar fi sa o pot face eu, dar si asta stii bine ca este imposibil. Sa stau conectat online 24/24 cu forumul ar insemna sa nu mai creez programe, sa nu mai am timp sa organizez si sa insotesc grupurile.
Sunt oameni aici care mi-au inteles mesajul si isi sacrifica din timp, acordand atentie forumului, indrumand si raspunzand in lipsa mea. Un lucru extrem de altruist, o calitate pe care o apreciez eu mult. Wonderland este un om caruia acest forum si comunitate ii datoreaza foarte mult, cine stie si intelege, nu poate decat sa-i multumeasca.
Pe Ovidiu nu l-am cunoscut personal, dar il intuiesc foarte bine, sunt cateva elemente care mi l-au conturat si care ma fac nerabdator sa-l cunosc. A venit ca un val de bucurie si deschidere aici, cu poezie, cu dialog, cu lucruri din viata lui. Ceea ce este exceptional! Este clar ca este genul de persoana care intelege multe lucruri, are asa cum simt experienta de viata care il fac sa inteleaga cat de important este ajutorul. Ovidiu ai tot respectul meu si asa cum am spus, astept mult sa te cunosc.
Din pacate, ceea ce li se intamplat lor aici este tipic, exact ceea ce patesc in general, in societate, toti cei care incearca sa fie bine. In loc sa fie apreciati, respectati, devin tinte. Ironiile, insinuarile, nu fac decat sa descurajeze si asa ajungem sa avem si sa intalnim tot mai putini oameni dispusi sa-si foloseasca timpul si mintea pentru a ajuta. Si atunci de ce ne miram oare, ca nu gasim o mana intinsa, un umar pe care sa stam cand avem nevoie?
Sfatul meu de viata este sa incurajam pe cei care fac bine, sa-i sustinem, sa-i motivam. Sa le aratam ca le intelegem efortul si altruismul. Nu-i nici un bai ca noi nu putem face bine, poate nu stim cum, poate nu avem resurse, timp etc, dar macar sa-i lasam pe altii s-o faca!
Ma simteam dator sa intervin aici, ma intorc acum la lucrurile bune...
