Nu mai sunt locuri disponibile!Tarif:
950 Euro/ persoana cazare in camera DBL in care nu sunt incluse excursiile optionale. Puteti sa va alegeti unul dintre urmatoarele pachete de excursii pe insula:
Pachet 3 excursii "Discover Madeira"(zilele 3, 4 si 5) = 100 EUR
Pachet 4 excursii: pachet Discover Madeira + excursie Pico Areiro si drumetie la Ribeiro Frio - Balcoes. = 140 EUR/persoana
Inscrierea si plata excursiilor optionale se face cu minim doua luni inainte de plecare. Nota. Excursiile optionale sunt organizate in regim private tour (doar grupul nostru) de o agentie locala, cu care avem o colaborare de cativa ani si care ne pune la dispozitie 2 microbuze 15 + 1, cu soferi - ghid.
Pentru cei fideli grupului, care au participat la cel putin 3 vacante externe sau au activitate pe forum (postare imagini si text) acordam un discount de 40 EUR. Acesta se va scadea la ultima rata, cand insa, inainte de a o plati va fi nevoie sa anuntati Email agentia, ca sunteti un membru gold, specificand 3 excursii externe la care ati participat sau cel putin un link catre o postare pe forum, care sa cuprinda imagini si text aferent unui feed-back la intoarcerea dintr-o actiune sau a unui articol.
Rezervari:
http://www.singlescamp.ro/eveniment/madeira-pe-insula-eternei-primaveri-15-23-iunie-2018/Avans: 450 EUR
Plecare: 15 iunie 2018
Sosire: 23 iunie 2018
Cazare: 7 nopti
Servicii incluse*:
transport avion Bucuresti Lisabona - Funchal si retur toate taxele si un bagaj de cala incluse (cu greutatea standard, 32 kg, acceptata de linia aviatica TAP Portugal:
https://www.flytap.com/en-gb/baggage )
cazare 7 nopti
LTI Pestana Grand Ocean Resort Hotel 5* 7 mic dejunuri
2 insotitori de grup pe toata perioada excursiei
Nu sunt incluse:
asigurarea medicala
taxa de oras la hoteluri
mese (un pranz sau o cina costa pe insula in jur de 10 - 12 EUR)
transfer aeroport - hotel si hotel aeroport (daca se achizitioneaza pachetul Discover Madeira - transferul este gratuit)
excursiile optionale pe insula
excursia pe apa cu cataramanul
intrarile la obiective (Pestera San Vincent)
Grup = 28 persoaneORAR DE ZBOR
15.06.2018
Bucuresti Otopeni 06:35 - Lisabona 09:10 ; Lisabona 13:30 - Funchal 15:15
22.06.2018
Funchal 18:35 - Lisabona 20:10 ; Lisabona 25:50 - Bucuresti Otopeni 05:50 (23.06.2018)Insotitori de grup:
Gigi Cindea 0040 745 106501 si Lidia Mandache 0040743122214 !!!!
Inainte de inscriere si rezervare cititi va rog cu atentie serviciile incluse si cele care nu intra in tarif, programul excursiei, si particularitatile acesteia. Cantariti daca este sau nu potrivita profilului de turist pe care il aveti. Va recomandam sa va
consultati cu atentie perioada de concediu, de zile libere, de disponibilitate, astfel incat sa va asigurati ca acestea coincid cu cea in care se tine excursia. Trebuie sa stiti ca din momentul rezervarii intrati intr-un regim contractual cu agentia tursitica ce ne asigura serviciile turistice. Acest lucru impune intelegerea clauzei pe care ati acceptat-o in momentul inscrierii si achitarii, referitoare la renuntarea unilaterala la o excursie. Cititi aici:
http://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/. Deci
in situatia renuntarii la o actiune, vechi sau noi in acest grup, avem rugamintea sa nu ne sunati, sa nu ne scrieti, solicitandu-ne restituirea sumelor achitate sau sa ne cereti mutarea acestora la alte excursii. Existand o intelegere prealabila, comunicata si cunoscuta, consideram ca nu este necesar sa avem o corespondenta in acest sens. La actiunile noastre se pot inscrie
doar persoane single (fara partener),
care inteleg si respecta conditiile de calatorie si de petrecere a vacantei intr-un grup. Respecta orele de intalnire, pe cei cu care au plecat in excursie, armonizeaza cu cei din jur, sunt toleranti, nu au tabieturi excesive care pot deranja sau care nu pot fi satisfacute in conditiile unui grup. Nu vrem cu noi persoane de genul "eu vreau acolo nu acolo", care au mereu critici, remarci...Dorim sa oferim o atmosfera de vacanta cu prietenii, nu ceva rigid, formal si pur turistic.
Hotelul este deja nominalizat, va puteti informa pe internet despre el, aveti ocazia de a studia feed-back-urile.
La fel ca la toate actiunile noastre,
informatiile si detaliile legate de aceasta excursie, vor fi transmise si vor aparea DOAR pe acest topic. O sa gasiti aici detaliat si din timp tot ce aveti nevoie pt pregatirea excursiei.
Comunicarile nu se fac deci telefonic si nici Email, avand in vedere ca am facut deja aceasta precizare in prezentarea actiunii avem rugamintea sa nu ne solicitati informarea in alt mod.Inscrierile in excursie se fac pe site-ul
www.singlescamp.ro. Imediat dupa inscriere veti primi un Email care contine datele agentiei si care va comunica in ce mod si unde se face plata avansului. Toate actiunile noastre sunt organizate printr-o agentie turistica specializata pe turismul de grup Bon Voyage Sibiu, singura autorizata OSIM in Romania sa organizeze evenimente, vacante si excursii pentru persoane single Singles Camp.
Despre destinatieMedeira este vacanta ideala pt cei carora le place natura exotica, tropicala, oceanul
Nu este o vacanta tipica de mers la mare, acolo turistii nu merg in special pt a sta la soare sau a face baie ci sa se bucure de minunatiile acestei insule, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa destinatie din Europa. Este deci o excursie mai activa, nu una statica de relaxare intr-un sezlong pe malul marii. O sa fie si ceva timp de leneveala pe malul oceanului, de plaja si baie, dar mare parte din program o sa fie unul de plimbari pe insula. O sa iesim cu ambarcatiuni in larg, pentru a vedea delfinii si balenele ce tranziteaza aria, o sa parcurgem itinerarii ce traverseaza cele mai interesante locuri pe uscat. Noi, ca insotitori de grup, facem tot posibilul sa va aratam cat mai multe lucruri, pentru ca este pacat sa veniti pana acolo fara sa explorati toate ungherele
Nu va asteptati sa gasiti plaje nesfarsite cu nisip sau locuri de genul acesta. Lumea alege sa mearga in Madeira pt total altceva. Va prezint mai intai programul de excursii si apoi mai dau cateva explicatii suplimentare:
Program Ziua 1 15 iunie Zborurile cu care vom ajunge pe insula sunt efectuate de TAP Portugal: 15 iunie 2018 TP1325 OTP 06:35 OTP -09:10 LIS. Conexiune la Lisabona (fara a fi nevoie de check in bagaje): 15 iunie TP1681 13:30 LIS - 15:15 FNC.
Intalnire cu insotitorii de grup pe aeroportul Henri Coanda Otopeni, Plecari internationale, Cafeneaua Lavazza, ora 4.15 (dimineata).
Urmariti acest topic de forum, pentru eventualitatea unei modificari de zbor. Singurul loc in care se fac anunturile, se dau informatiile si detaliile este acest topic. Nu dam telefon din agentie, nu transmitem Email-uri si avem rugamintea sa nu sunati in agentie sau insotitorul de grup, pentru probleme pe care le gasiti specificate aici. Avem recomandarea sa va luati masurile de siguranta pentru a ajunge la timp pe aeroport. In situatia in care veniti dupa ora anuntata de intalnire, veti fi nevoiti sa faceti singuri formalitatile de check in, la zona indicata de informatii plecari. Daca intarzierea este mai mare si pierdeti avionul, agentia si insotitorii de grup nu au nici o responsabilitate, astfel incat va trebui sa va descurcati pentru gasirea unui alt zbor, din resurse proprii, urmand sa anuntati unul dintre insotitorii de grup asupra orei si locului in care va veti conecta cu grupul. La servicii incluse, gasiti mentiunea referitoare la bagajele cu care puteti calatori gratuit. Daca depasiti greutatea si dimensiunea, atat la plecare, cat si la sosire veti fi nevoiti sa suportati singuri costurile aferente. Agentia nu ofera serviciul check in sau de ocupare a unui loc preferential. De aceea si pentru siguranta anuntam intalnirea cu cca 2 ore inainte de decolare, pentru a putea solicita la ghiseu, un loc care sa va convina. Incepand de la check in si pana la aterizarea avionului la Funchal insotitorul de grup nu mai are responsabilitati. Fiecare isi foloseste timpul ramas de la trecerea in zona de imbarcare si pana la urcarea in avion cum doreste, urmand sa fie atent sa ajunga la timp la poarta de imbarcare anuntata la plecare de pe Otopeni si cea de conexiune de la Lisabona (care poate fi modificata, de aceea trebuie urmarit afisajul aeroportului) pentru boarding. Reintalnirea grupului se face la aeroportul dinFunchal, linia de recuperare a bagajelor. Dupa preluarea de pe linie a bagajului de cala, ramaneti pe loc, nu iesiti din aeroport, sau la tigara. Se merge pe rand la toaleta, pentru a nu lasa bagajele nesupravegheate, dupa care, in grup compact, cu insotitorul de grup in fata, se iese din aeroport, urmand sa se desfasoare imbarcarea in microbuze.
Ne deplasam cu totii la hotel unde se vor desfasura formalitatile de check in. Ordinea acordarii camerelor va fi cea in care s-a facut inscrierea. Impartirea pe camere se face la solicitarea participantilor, urmand ca cei ramasi, noi sau care nu au o preferinta, sa fie locati pe cat posibil cu persoane compatibile.
Refresh, reintalnire intr-o ora in holul hotelului, iesim intr-o plimbare sa va aratam Funchal-ul si totodata sa facem rezervarea pentru cataramanul care iese in larg pentru a vedea balene si delfini. Costa cca 30 EUR, dureaza de la 10.30 14.00 si are ca traseu Port Funchal Gurajau (stanca pe care se afla statuia monumentala a lui Isus) locul in care se vad balenele locul in care se vad delfinii Cabo Girao Port Funchal.
La plecarea in calatorie nu uitati:- sa introduceti in memoria telefonului numerele de telefon al insotitorilor de grup
- sa verificati ca aveti roaming la telefon
- sa va asigurati ca ajungeti la ora de intalnire la aeroport
- ca aveti atat pasaportul sau cartea de identitate la voi. Valabil bineinteles, cu minim 6 luni pana la expirare.
- ca ati luat banii si cardul si le-ati pus in siguranta
- ca nu aveti in bagajul de mana lichide, pasta, obiecte ascutite. Ca bagajul de mana nu depaseste 10 Kg si dimensiunile 55 cm x 40 cm x 20 cm
- sa verificati daca bagajul respecta greutatea maxim admisa de linia aviatica.
Ziua 2 16 iunie Micul dejun incepe cu ora 7.30. La 10.00 trebuie sa fmi in port pt excursia cu cataramanul, deci la 9.15 intalnirea in holul hotelului. 9.00 13.30 excursie pe Atlantic cu cataramanul. Este o ambarcatiune cu doua aripioare laterale care face ca valurile oceanului sa nu se simta atat de tare. In partea din fata are o plasa mare pe care echipajul o echipeaza cu saltele de plaja si unde puteti ramane in costum de baie pe toata perioada croazierei. In 2014 am avut ocazia sa vedem si balena si o multime de delfini, se spune ca este aproape imposibil sa nu intalnesti cetaceele...Aceasta excursie pe apa ofera si posibilitatea de a vedea insula dinspre mare, iar peisajele sunt intradevar exceptionale. Din port, dupa ce luam masa, plecam spre Doca de Cavacas, la piscinele naturale. Locul este grozav si foarte bine amenajat. Din port sunt in jur de 3 km pana acolo, se merge pe faleza, care este foarte frumoasa. Inapoi la hotel se ajunge usor pe jos, nu este departe. Intrarea la Doca este 2 EUR si scaunul solar la fel 2 EUR. Aceste piscine naturale sunt aproape de hotel, o plimbare pe jos pana acolo dureaza cca 15 minute.
Ziua 3 17 iunie Ora 9.00 se pleaca in prima excursie organizata cu microbuzul. Funchal - Pico dos Barcelos (punct de observatie spre interiorul insulei, plasat la o inaltime de 355 m) - Eira do Serrado (zona de panorama catre satul Curral das Freiras) - satul Curral das Freiras Camara de Lobos - Monte. Vizitam Gradina Tropicala de la Palatul Monte (10 EUR) si coboram in centru cu cabina (10 EUR), cu carreiros (30 EUR/2 persoane) sau cu taxi (4 EUR). Ajunsi in centru dam o raita pe la piata de fructe Mercato de Lavradores. Madeira este cunoscuta pt fructele endemice ce cresc aici. Bananele sunt mici dar foarte aromate, gasim banana-ananas, maracuja in toate formele si aromele, papaia, etc Iesim la o seara de fado. Un local la care mergem de cativa ani, Sabor de Fado. Trebuie doar sa facem rezervare, este foarte solicitat si are doar cateva mese.
Ziua 4 18 iunie Ora 9.00 Excursie cu microbuzul pe coasta de sud - est: satul Gurajau, unde se afla o replica a statuii lui Hristos din Rio - Santa Cruz (cunoscut pentru pitorescul locului) - Machico (locul unde Zarco si Tristao Teixeira au ajuns pentru prima oara la descoperirea insulei; sunt acolo mai multe locuri de panorama catre ocean si munti) - Ponta Sao Lorenco (un loc cu climat usor diferit de restul insulei si unde se poate remarca un alt tip de vegetatie) aici o sa avem o plimbare - Santo da Serra, cu vizitarea pt o jumatate de ora a gradinii botanice din centru. In fata acesteia un Bolo de Caco sa ne astampere foamea
Excursia noastra se finalizeaza in jur de ora 15.00. Program free, la alegere pt fiecare.
Ziua 5 19 iunie Ora 9.00. Excursie cu microbuzul pe coasta de sud vest si apoi traversam insula spre nord: culturile de bananieri - satul pescaresc Camara de Lobos - Cabo Girăo (o stanca abrupta, ce se inalta la 580 de metri deasupra oceanului. Masivul de piatra este una din cele mai inalte faleze, oferind un panorama extraordinara a golfului Funchal) - Ribeira Brava Serra de Agua (unde o sa ne oprim la intoarcere pt un paharel de poncha bautura lor caracteristica) Sao Vicente (de acolo avem panorama coastei nordice a insulei) Grota vulcanica si Expozitia Sao Vicente (biletul de intrare costa 8 EUR) Funchal. Revenim la hotel in jur de ora 15.00. Program free, seara ne reintalnim pentru cina si o plimbare de seara in port, pana la Principatul Pontinha.
Ziua 6 20 iunie Zi complet free. Fiecare isi alege ce doreste. Sugestii: traversare cu ferry pana pe insula Porto Santo, iesirea pe un traseu de drumetie pe insula sau ...plaja si baie!
Pentru cei care iubesc natura, au conditie fizica, vin cu echipament de munte si vor sa "sacrifice" ziua libera de plaja si baie" preferand sa vada ceva spectaculos, am descris un traseu de drumetie, o levada. Cel putin la fel de frumoasa ca "25 Cascade" traseul de anii trecuti. Se numeste
Levada lacurilor Madeira.Nu trebuie sa-mi spuneti acum da sau nu. Va ganditi, priviti fotografiile, filmuletul pe care l-am postat si inainte de a pleca facem o lista preliminara, pe care o confirmam in prima zi, la Funchal. Asta functie de felul in care s-a pregatit cu echipament fiecare dintre doritori. Fara suparare, vreau sa se inteleaga ca in conditiile in care avem responsabilitatea grupurilor, anuntam din vreme ceea ce inseamna echipament obligatoriu, dar nu o sa mai iau nici eu, nici ceilalti insotitori de grup, in ture montane, pe cei care nu sunt echipati corespunzator. Se pot intampla accidente, se incetineste sau chiar opreste grupul, se creaza discutii si situatii.
Gasiti prezentarea aici: http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2683.0.htmlZiua 7 21 iunie Ora 9.00 Excursie cu microbuzul la Pico Areiro si drumetie la Ribeiro Frio - Balcoes. Este excursia suplimentara pe care am facut-o anul trecut si care a placut cel mai mult...Ajungem la cel mai inalt punct accesibil auto, la Pico do Arreiro. Avem de acolo, de la 1800 m inaltime, o priveliste de vis. O sa ne si plimbam un pic spre Pico de Ruivo, avem in jur de 45 de minute de pauza. Mergem apoi la Ribeiro Frio, vedem pastravaria dupa care pornim in drumetia spre Balcoes. Este un traseu foarte usor, dar va recomand ca de fiecare data echipamentul adecvat unei excursii in natura, unul sport-montan. Trecem prin padurile de dafin, apoi dupa 45 de minute ajungem intr-o zona de panorama. Inapoi pana la Ribeiro, deci inca 45 minute. La intoarcere trecem prin Faial, bem o cafea in golf, apoi Santana. Ne intoarcem spre hotel in jur de 16.00. Se poate face baie, plaja, shopping, plimbare, fiecare ce doreste.
Ziua 8 22 iunie Este ziua plecarii. Zboruri: TP1686 FNC 18:35 - LIS 20:10 si conexiune TP1324 LIS 23:50 - OTP 05:50 (23.06.2018)
Continui cu
observatiile: Pt a cunoaste si a intelege Madeira trebuie s-o parcurgi. Nu este suficient sa ajungi la Funchal si sa dai roata prin oras...Sunt o multime de locuri frumoase, de gradini si parcuri cu vegetatie luxurianta, paduri nesfarsite de dafin, vai cu gradini terasate, panorame de vis. Traseele pe care vi le-am propus leaga punctele cele mai frumoase, in scurte excursii de o jumatate de zi. Am numit cele 3 excursii half day, care dureaza cca 4-5 ore fiecare "Discover Madeira". Impreuna cu excursia pe apa cu cataramanul parerea mea este ca e un minim de vizitat acolo...
Celelalte doua excursii sunt cu mult peste cele 3 din pachet. 25 Fontes este cea mai populara drumetie, dar asa cum va spuneam trebuie si un pic de conditie fizica si de echipament. Pico de Areeiro excursia din ziua 7, ne-a fost propusa de Gregory in ultima zi din vacanta 2014. Si a fost cu adevarat extraordinar ce am vazut acolo. Panorama, cu norii pufosi si acopera aproape in permanenta varfurile muntilor din Madeira, a fost de neimaginat. Am filmat, am facut poze, le puteti vedea in postarile mele, dar nimic nu se compara cu ceea ce traiesti acolo in varful muntelui. Pt a ajunge la Pico de Areeiro este simplu, se merge doar cu microbuzul pana in varf. De acolo se pot face plimbari pana la cararea de creasta.
Organizam aceste excursii impreuna cu o agentie locala care ne ofera microbuz cu sofer ghid. Evitam in acest fel situatiile in care se afla multi turisti acolo care aleg sa inchirieze masina: drumurile sunt foarte inguste, se claxoneaza pt a trece in curbe, parcari sunt putine si in situatia asta nu apuci sa vezi mai nimic. Ei stiu unde sa se aseze, sunt de-ai locului, te debarca in zonele cele mai bune de panorama si unde isi pot si ei parca vehiculele. Pt pachet trebuie sa-i anunt din timp, este sa-i spunem un minim de contract cu ei, pt celelalte doua urmeaza sa ne intelegem acolo, pt a fi cat mai flexibili. Poate nu avem nevoie doar de un microbuz de 16 locuri, ci de un bus mai mic sau chiar de o masina de 5 locuri...Functie de ce-si doreste fiecare. Dupa primele 4 zile poate unii aleg sa stea la soare, sa se plimbe sau chiar sa leneveasca. Altii mai activi (asa cum s-a intamplat in 2014) au dorit sa vada cat mai mult si am fost zilnic plecati...
O selectie de fotografii din cele 6 excursii pe care le-am organizat pana acum in Madeira (puteti citi la feed-back-uri despre fiecare dintre ele):
Varfurile din jurul lui Pico Areiro, invelite in ceata
Estrelicia, floarea specifica Madeirei
Diferite tipuri de maracuja.
Bananieri sunt peste tot pe insula. Fructele sunt diferite de cele pe care le gasim la noi si aduse din America de sud. Sunt mai mici, mai consistente si foarte aromate...
Carne de ton, in piata de peste
Imagine de pe Lido, una dintre falezele - promenada ale Funchalului.
Piscinele naturale Doca do Cavacas
Cu cataramanul pe Atlantic. Am avut sansa sa vedem la doar cativa metri de noi o balena, iar mai departe o multime de delfini jucausi. Iar peisajele de tarm...de poveste.
Ce impresioneaza mult in Madeira este clima. Foarte placuta, nici prea cald si niciodata frig. Curios este ca nu este constanta pe tot teritoriul insulei. Daca in zona de est, Sao Laurenco, clima este mai mult desertica, rar vezi cate un smoc de iarba verdem in rest totul este arid, la doar 10 km inspre interior dai de paduri de dafin o zone foarte umeda...In cei 60 km cat are insula in lungime, ai ocazia sa treci prin tot felul de tipuri de flora...Si sa colectionezi o multime de imagini de vis...
Cel mai des intalnite sunt aceste plante, numite agopantos si hortensiile. Acolo sunt un fel de buruieni...invadand toate spatiile neamenajate. Au in general culori de nuante spre albastru si indigo si formeaza niste tufe imense. Sunt o delectare pt ochi...
Unele plante sunt endemice, altele provin din America de sud si Africa. Imi plac florile, le cultiv, am o multime de ghivece acasa cu tot soiul de plante, dar ceea ce am vazut acolo este cu mult peste cunostiintele mele horticole. Asa ca nu pot face altceva decat sa va reproduc in imagini ceea ce am vazut, fara prea multe alte informatii...
O varietate de maracuja (pe insula se cultiva vreo 6 feluri total diferite ca forma, culoare si gust). Cea din imagine este fructul pasiunii, folosit in aromatizarea unuia dintre sortimentele de poncha.
Cele doua de mai sus sunt orhidee. Exista o gradina, se numeste Jardim de Orhideea, acolo se pot vedea o multime de tipuri din acest..."parazit" ce se dezvolta pe tulpinile copacilor...