Scriam eu atunci cand am lansat excursia: "Traditii la romani". Da, intradevar, traditia la romani este sa se distreze, sa petreaca, sa se bucure! Daca avem o latura frumoasa, cu siguranta aceea este si aceea de a stii sa ne distram! Ma uitam la oamenii cu care am petrecut zilele astea in Marginime, ce bine si repede au stiut sa lege grupul, sa se bucure de ceea ce locul acela ofera! Imi spunea unul dintre cei noi ca intradevar este asa cum ii recomandase Cristina, un grup fain, vesel, deschis si comunicativ...Ca nu a auzit la nimeni nici macar un cuvant care sa deranjeze pe altcineva, sa creeze o situatie cat de putin neplacuta. Chiar toata lumea a fost super! Mi-e drag, mi-e atat de bine cand sunt undeva cu un astfel de grup!
Le-am fost oaspeti lui Vicentiu si Adi, pe care i-am gasit la casa noua. Dupa atatia ani petrecuti impreuna la Sibiel. iat-i acum aici, la fel de ospitalieri, de placuti, de gata sa ofere orice! Va spun cat se poate de cinstit, ca m-am simtit la fel ca la Sibiel, de cateva ori chiar am avut senzatia ca sunt acolo, inapoi in timp...M-am bucurat acolo la Gura Raului de prezenta altor doi prieteni, care au ajutat mult la atmosfera: Adi DJ si Radu Popescu. Radu, care va povestea ca anul viitor o sa implinim...53 de ani de cand ne cunoastem...53 de ani, in care ne-am jucat la gradinita, am invatat alfabetul la scoala, apoi ne-am bucurat de adolescenta in liceu si facultate, ne-am jucat de-a milataria in armata...Am ascultat de fiecare data cu incantare cum canta, iar acum, de cand se ocupa de copiii din Centrul de Plasament Orlat, mi-e si mai drag...Minunat om, admirabila dedicatia lui fata de acei copii! Un exemplu pentru multa lume!
Anul viitor o sa le mai trecem pragul lui Vicentiu si lui Adi, si asta de cateva ori... O sa avem organizate la Lacul de Argint mai multe tipuri de actiuni, si petreceri, si urcat la munte, si doar intalniri...Astept cu drag sa ma intorc acolo...
Azi cand am mutat aceasta actiune la Feed-back-uri, ma uitam ca din lunga lista de actiuni 2017 a mai ramas doar una: Revelionul. S-au dus una cate una. lasand doar petrecerea de an nou acolo...Ciudat sentiment!
Am facut mai multe fotografii, am sa vi le transmit maine, vreau sa mai selectionez din ele, sunt destul de multe miscate, am incercat sa va surprind la dans...Cateva sunt fara personaje, apare doar Vicentiu...asa ca va arat cate ceva din aceste zile:





















Imagini de la Pastravarie. Mi-a placut mult ce am vazut acolo. Si amenjarea, si randuiala ca in Marginime si omul care se ocupa, iar pastravul afumat, o delicatesa. N-am mai mancat ceva atat de bun!









