Cetatea Domnului de RouăAvem cuvinte și expresii pline de sensibilitate, încărcate de vibrație… Puse în cântec ori în poveste, ele își amplifică sonoritatea în note și nuanțe calde, creând senzația unor cuvinte zburătoare. Așa sunt și istorisirile despre Domnul de Rouă și Podul de Aramă, care ducea odinioară la curțile lui Ler-Împărat.
În fiecare zi, în ceasul dimineții, atunci când roua săruta iarba, silueta unui personaj misterios străbătea calea Rusidavei. Neștiind cine este, oamenii cetății l-au numit simplu „Domnul”. Iar poteca pe care o urma, în fiecare dimineață, a devenit „Calea Domnului de Rouă”.
„Domnul” era, de fapt, viitorul împărat roman Galerius, care a stat doi ani ascuns în castrul Rusidava – Drăgășaniul de astăzi. Înainte de a fi numit de Diocletian în demnitatea de Caesar, Galerius Valerius Maximianus fusese ținta intrigilor adversarilor săi și, temându-se pentru viața sa, a ales să se retragă în Dacia. Se întorcea, într-un fel, acasă… Mama sa era de origine dacică, născută în Romula.
Această așezare, al cărei nume este un diminutiv al Romei – „Mica Romă” –, a fost un important oraș roman, ridicat pe locul unei vechi localități dacice numite Malva. Arheologii au identificat-o pe teritoriul actual al satului Reșca, din județul Olt.
Influențat profund de mama sa, Galerius a nutrit o iubire puternică pentru Dacia și, în același timp, sentimente anti-romane. După proclamarea sa ca împărat, ar fi dorit chiar să transforme Imperiul Roman într-un Imperiu Dacic.
În lumea romană, Romula ocupa un loc de seamă, fiind capitala provinciei Dacia Malvensis. Orașul se afla pe traseul unui drum strategic: Sucidava (Corabia) – Rusidava (Drăgășani) – Arutela (Călimănești) – Apulum (Alba Iulia), care lega sudul Daciei de Transilvania. O mare parte a acestui drum este cunoscută în folclorul românesc drept „Drumul de Rouă”. Legenda spune că acesta începea de la „Podul de Aramă” – identificat cu podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava – și ducea până la curțile lui Ler-Împărat.
Cuvântul „Ler”, întâlnit în colindele noastre, ar proveni, după una dintre teorii, de la Aurelian, care ar fi avut una dintre curți în Cetatea Antina (Romula Malva).
Nicolae Densușianu amintește, la rândul său, o altă poveste despre acest drum legendar, culeasă în peregrinările sale prin Oltenia. Se spune că un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, trecea Podul de Aramă și, noaptea, călărea spre curțile lui Ler-Împărat, de la cetatea Antina. Drumul său de piatră urca până sub munte, în Țara Loviștei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, surprins de zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-l în pârâul Potopin – astăzi o baltă lângă satul cu același nume din județul Olt.
Acum câțiva ani, am ajuns intr-una dintre excursiile noastre, pe plaiurile Drăgășanilor, acolo unde, odinioară, se afla Cetatea Domnului de Rouă. Iar pentru că și numele orașului Drăgășani poartă o poveste, mai aștern câteva rânduri…
Se spune că denumirea orașului vine de la o unguroaică, cârciumăriță la marginea așezării, pe nume Sani. Cei însetați, opriți la hanul ei, strigau nerăbdători: „Dragă Sani, mai adu o ulcică de vin!” – și astfel ar fi rămas numele locului.
Drăgășani, oraș al viilor, păstrează și astăzi parfumul unui târg oltenesc, al unui ținut al podgorenilor de viță nobilă.
În epoca romană, Drăgășaniul purta numele de Rusidava. Era o cetate importantă, cu peste 5.000 de locuitori, terme, apeducte, un pod peste Olt, drumuri și locuințe. Avea fortificații, comandament militar și o parte din legiune, alături de populația locală.
Rusidava era și port la Olt: aici opreau ambarcațiunile încărcate cu sare sau lemn de tisă, iar buștenii aduși de ape erau opriți și prelucrați. Romanii organizaseră două rute comerciale importante – Rusidava–Buridava și Bălcești–Grădiștea spre Horezu – dovadă a unei intense activități economice în zonă.
După retragerea aureliană și părăsirea orașelor de către daco-romani, Rusidava a dispărut. Poate a fost distrusă de valurile migratoare sau poate a fost înghițită de apele Oltului. Astăzi, cetatea există doar în documente, nu și în realitate. Ruinele sale rămân de negăsit – o mare provocare pentru arheologi.
La mijlocul secolului trecut, s-a crezut că Rusidava fusese descoperită. În timpul unor lucrări de fundație din cartierul Momotești, au ieșit la iveală ruine romane. Părea că, în sfârșit, misterul fusese dezlegat. Deziluzie însă: era doar un castru, un fort roman. Rusidava rămânea, în continuare, o fantomă.
Și totuși, undeva, în zona Drăgășaniului, falnica cetate există… dar nu se lasă descoperită. Poate că unii au dreptate și, în timpul construirii barajului, situl a fost acoperit de ape. O poveste spune că o echipă de muncitori ar fi descoperit, cu excavatorul, o incintă romană cu vase de lut și monede. Lucrările ar fi fost oprite câteva zile, apoi reluate, iar cercetările abandonate.
Dacă este așa, atunci Rusidava se află acum sub apele lacului de acumulare și va rămâne acolo pentru totdeauna.
Sau poate că aceasta este doar o altă poveste… și, într-o zi, printre vii, va apărea o urmă a Cetății Domnului de Rouă.
