Fain o'fost! Tare, tare bine! Vreme excelenta, o locatie de sa nu mai pleci de acolo, cu mancare de curgea pe jos, am dat si de festivalul gastii, uuu ce de erau acolo! Dar n-am dat iama decat prin niste carnati si niste jumari si da...si prin palinca...Daca iti prinzi mintea cu bunatatile ungurilor, ajungi repede la alta masura...
In timpul saptamanii (asa cum am ales si pentru anul viitor) la SPA era liber si lejer, m-am putut rasfata prin toate bulboacele...Vineri s-a agglomerat un pic si sambata deja era multa lume...
Ne-am plimbat prin Debrecen, am luat o gura de aer proaspat la Hortobagy in puszta, ne-am bucurat, o parte din grup, de o jumatate de zi minunata acolo...Am avut bucuria sa vad pentru prima oara in viata mea un antrenament de calarie, cu sarituri peste obstacole, doamne ce frumos si elegant era calul acela...
Cei din parc pe care ii sunasem cu o zi inainte au venit dupa noi cu jeep-ul si ne-au condus sa vedem animalele...Nu mai credeam ca o sa putem intra dupa ce mi-au spus ca nu se mai face safari si stia ca nu accepta alte masini in parc...Si totusi, mi-au retinut numele si pentru ca le spusesem ora la care vin, un baiat sa infiintat la muzeul pastoral, ne-a asteptat si ne-a condus inauntru....Mai oameni buni, un exemplu ungurii aceia pentru multi hapaitori de astia de pe la noi. Felul in care-si fac treaba, ordinea in care aseaza lucrurile, respectul fata de ce au de muncit, fac o diferenta mare intre ce e acolo si ce e pe aici...Autostrazi care inainteaza vazand cu ochii, strazi curate ca in palma, parcuri aranjate de toamna pt primavara urmatoare...Ogoarele arate, multe deja verzi, gospodariile ingrijite, totul dichisit...Noi clampa, clampa, doar gura e de noi... Criticam, barfim, comentam, si nu depasit o stare de revolta mai mare decat un bulbuc de mamaliga...
Ne-am distrat cu ei de minune. Fara sa ne intelegem in vreo limba...Am dansat doua seri de ni s-au aprins calcaiele! Au facut fetele hora, s-au invartit...Cine naiba zicea de unguri nu stiu ce si nu stiu cum? Pai in nici un local din Romania n-am fi fost primiti atat de bine intr-un grup!
Orice s-ar zice si s-ar comenta, mie imi place Ungaria. Se tot zice de unguri ca is rai, ca nu te poti intelege cu ei, ca ne dispretuiesc, ca se poarta nu stiu cum...Eu personal am fost in Ungaria de cel putin 100 de ori. Nu exagerez decat in jos, cred ca am fost de mai multe decar de 100...Mi-am facut concedii, am fost cu grupuri, am vizitat, am traversat tara in lung si in lat. NICIODATA NU AM SIMTIT VREUN DISCONFORT pt faptul ca sunt roman. Va dau cuvantul meu, Am fost mereu tratat bine si foarte bine.
Tin minte ca am ramas intr-un an cu masina in pana pe langa Kesckemet. Chiar daca ma pricepeam nu aveam ce-mi trebuie la mine si nici bani sa cumpar piese. Era prin 91, faceam drumuri in Germania si aduceam masini si ce mai gaseam acolo. Aveam atunci masina plina de utilaje de bucatarie, deschideam un fast food, primul din Sibiu...Intrasem in panica, pt ca nu aveam solutii. Si am intrat sa beau, cu ultimii bani o cafea intr-un local din apropiere. Incercam sa-mi reculeg si sa-mi asez mintea astfel incat sa pot gandi cat mai logic si eficient. Inghetasem afara, era o lapovita si un vant rece de-ti intra prin oase...Mi-am sorbit cafeaua si am vazut telefonul pe bar. La tanc! M-am gandit sa-mi sun un prieten din Germania care facea drumuri dese in Romania. Am cerut permisiunea barmanului si am inceput sa-mi turui supararea...Amicul meu venea, dar doar peste vreo trei zile...ori in timpul asta ce naiba sa fac acolo? M-a vazut barmanul suparat si prapusit, si-a dat omu seama ca trebuie ca am o problema care ma depaseste. Pe o germana altoita cu de toate am reusit sa-i explic ce am patit. M-a ascultat si m-a intrebat: "Ce masina ai?" "Un WV Transporter" - i-am raspuns. "Super" a zis omu si a sunat un prieten. Acela era mare amator de motoare boxer si cand a auzit, intr-o jumatate de ora a si aparut cu uriasa trusa de scule dupa el. Era o mataha de ungur, avea cred 1.90 metri si 150 de kg, dar se misca atat de vioi. S-a bagat parca cu totul in motor, desi era acolo doar o mica trapa...Ce-a facut ce nu, dar l-a pornit si mi-a zis ca pana acasa ma tine fara probleme, dar trebuie sa vad de hiba. Imi venea sa-l pup de bucurie, dar pe partea cealalta eram incurcat ca nu stiam ce sa-i dau. Nu aveam bani, nici un obiect mai mic...Doar utilaje. Hop, am vazut berea si flirtul! Luasem din Aldi un carton de bere si unul de Flirt (un fel de Fanta, nu stiu daca acum se mai gaseste asa ceva...) si mi-am zis ca acela e cel mai bun lucru sa-mi arat recunostiinta, desi nu era nici pe departe ceea ce merita...Omul venise pana acolo, s-a tarait prin frigul ala, a inghetat...Asa ca am luat cartoanele in brate si m-am dus sa i le dau! S-a uitat la mine, a luat 3 doze si mi-a spus ca e destul. Ca nu a facut-o pt bani sau pt altceva. Ci ca sa ma ajute. Eu pe ungurul acela nu o sa-l uit toata viata...
M-am simtit intotdeauna confortabil pentru ca acolo e ordine si curatenie. Pentru ca isi fac treaba cu corectitudine. Pentru ca stiu ca munca e munca si distractia e distractie. Adica nu le amesteca. Nu au mistocareala noastra aia tampita, din care nu stii sa alegi ce e de bine si de rau...Sunt roman, unul adevarat, dar din pacate prefer de o suta de ori sa merg sa ma relaxez in Ungaria decat in multe locuri din Romania. Acolo dorm bine, mancarea este excelenta, m-am distrat intotdeuna, SPA-ul arata asa cum trebuie sa fie un astfel de loc...