Nici o impresie pe aici?
Cred ca inca suntem cu totii coplesiti de aceasta vacanta pe care Gigi ne-a promis-o a fi o vacanta elvetiana minunata
Eu recunosc sincer ca am fost pregatita pentru aceasta vacanta, doar din punct de vedere al outfit-ului. Pentru ceea ce am vazut si simtit nu am fost pregatita. Doar minunata, nu as spune. Pe mine m-a surprins atat de tare, ca mi-e greu sa o descriu in cuvinte.
Ca sa rezum, a fost ca o baie intr-o mare cu valuri puternice.
Intri in apa calduta, soarele te mangaie usor pe obraz, totul este intr-o nota familiara, Berna, Loussane, lebede care se plimba pe lacul ireal de frumos.
Usor, usor, simturile incap sa se trezeasca si sa tanjeasca dupa mai mult.. Vevey, Montreux
Am simtit ca am atins maximul de satisfactie pentru ca totul parea o poveste minunata.
Abia cand am inceput sa ma obisnuiesc, a venit primul val, usor la incaput, doar cat sa ma scoata din starea aparenta de maxima satisfactie: Chamonix- la poalele majestuosului Mont Blanc.
Vremea incepuse sa se schimbe, insa seara a fost placuta, ne-am plimbat pe stradute, am mancat la o terasa. Eu am avut un fel de emotie pe care nu o mai incercasem pana atunci, poate pentru ca telegondola care urma sa ne duca a doua zi pe Aquille de Midi, parea o perla care urca spre cer suspendata de pamant doar printr-un fir aproape invizibil. A doua zi m-am trezit devreme, usor nelinistita. Ploase mult, insa iesise si soarele. Pana si camera de hotel, cu un aer usor cazon, incerca sa-mi spuna ca urmeaza o experienta pentru oameni puternici. Intr-un final vremea s-a dovedit a nu fi prielnica pentru urcare, insa nu am fost dezamagita. Mi-au placut foarte mult momentele de tacere a mintii si deconectare totala din Loussane, Vevey, Montreux
.
Pentru mine Aquille de Midi ar fi fost o adevarata explozie nucleara in termeni de senzatii, asa ca, poate spre surprinderea tuturor, am facut afirmatia ca: a fost mai bine ca nu am urcat, insa doresc sa revin si sa incerc si aceasta experienta. Asa am scapat cu bine dupa primul val. A urmat drumul si o plimbare prin ploaie in micuta asezare Taesch- un loc fascinant.
Cand parea ca marea se mai linistise, ca totul intra in familiar, a venit urmatorul val: Matterhorn-ul.
Bineinteles ca eu tot nu eram pregatita, asa ca valul asta m-a dat pe spate, sau ca sa folosesc o alta expresie, valul asta mi-a taiat respiratia. Un peisaj in alb la 3.100 m. In acel moment, parea o prostie sa intru in magazinul de suveniruri in Gornergrat, insa acum gandindu-ma in urma, faptul ca am cumparat pentru cei apropiati busole, avea legatura cu faptul ca eu o pierdusem pe a mea
Matterhorn-ul era jumatate acoperit de nori, eu eram cu totul in nori si cu toate cele 5 busole- souvenir, tot nu reuseam sa ma regasesc. Am coborat in Zermatt, un alt val, o alta surpriza
A urmat in aceiasi zi Stresa, pe malul lacului Maggiore. De succesiunea locurilor mi-am dat seama doar din fotografii, caci a urmat un alt val, o plimbare desculta pe malul lacului urmata de o plimbare pe langa cele mai luxoase vile si hoteluri. Am fost un grup mai mic si reusisem sa vedem o parte din statiune, insa cealalta parte nu am mai fi acoperit-o la pas, asa ca Gigi ne-a plimbat putin cu masina pe acolo. Am apreciat efortul de a conduce in plus si de a ne astepta cu motorul pornit in strada, pentru ca noi sa putem vedea cat mai multe din aceasta superba statiune. Deja se inserase, ne-am intalnit cu celalalt grup si am pornit spre hotel.
Grand Hotel Palace, o mare surpriza: lux, rafinament, eleganta. Totul parea o prelungire a elegantei hotelurilor de pe malul lacului Maggiore. Am urcat in camera si valul m-a izbit din nou: camera si baia m-au dus cu gandul la un hotel din Roma de pe Via Venetto. Aici, spre deosebire de hotelul din Roma, unde totul era in limitele a ceea ce te astepti, mi-am scos bacancii, singura marturie a faptului ca veneam de la 3.100 m si am pasit cu grija in baia impresionant de mare si frumoasa, unde am lasat cateva fire de nisip, caci doar cu cateva ore in urma ma plimbasem desculta in apa lacului Maggiore. Cu toate ca eram obosita, am facut dus, am imbracat o bluza de matase, mi-am pus pantofii eleganti si am coborat. Efortul mi-a fost rasplatit cu un vin de calitate savurat in sunetele muzicii unui pian. Era un adolescent care canta atat de frumos Sonata Lunii... Ce as fi putut sa-mi doresc mai mult? Cred ca si celelalte fete au avut un moment de nostalgie, nu umai eu. Seara am incheiat-o intr-o nota vesela pe tarasa hotelului, in compania catorva fete din grup.
A doua zi trairile incepusera sa se mai aseze, sa intre intr-o nota familiara. A urmat un drum cu masina intr-un peisaj montan superb. Dupa St Moritz, si Liechtenstein a urmat un alt val: St. Gallen, orasul ferestrelor oriel si Catedrala: patrimoniu cultural mondial, triumful ultimei perioade de expresie a stilului baroc. Interiorul iti taie respiratia la propriu.
A urmat o plimbare pe malul lacului Konstanz. Norii se mai risipisera, nimic nu parea sa prevesteasca, nici macar intuitiv, ceea ce urma sa vina, un final apoteotic, o explozie de emotie: cascada Rinului, una dintre cele mai spectaculoase frumuseti ale naturii, iar spectacolul grandios al apei care se sparge de stanci si se pulverizeaza in sus se desfasura chiar in fata ochilor mei. Aveam senzatia ca ceea ce vad nu poate fi adevarat. Zbaterea apei, care parea ca incearca sa ma convinga de imensa forta a naturii, a avut asupra mea un efect care transcede realitatii perceptibile si care m-a pus in contact cu cele mai profunde trairi.
A fost o vacanta greu de descries in cuvinte cu un final apoteotic, exponential a tot ceea m-am asteptat.
Multumesc Samiza si Gigi, pentru mine aceasta vacanta a fost un privilegiu!
Multumesc si colegilor, ati fost tovarasi de calatorie de nepretuit!
PS: eu nu prea am fotografii reusite, insa daca sunt colegi care au reusit sa surprinda cateva imagini frumoase, ii rog sa posteze alaturi de cateva impresii. Ceea ce am scris a fost povestea mea, spusa doar prin prisma propriilor emotiilor.