Urania vă prezintă horoscopul săptămânii 26 iunie - 2 iulie 2011
Săptămâna cuprinsă între 26 iunie şi 2 iulie are ca punct central momentul de Lună nouă, care se construieşte în ziua de 1 iulie prin conjuncţia dintre Soare şi Lună, care operează la 9 grade şi 12 minute în zodia Racului.
Berbec
Pentru cei născuţi în zodia Berbecului săptămâna viitoare este importantă, pentru că le pune existenţa între nişte parametrii rigizi, cei ai crucii cardinale. Ideea unei Luni noi, ca şi a unei eclipse, ca punct central al acestei cruci cardinale, reprezintă pentru nativii din Berbec un motiv, să-i spunem, de îngrijorare, chiar dacă nu trebuie să facă din asta un caz deosebit. Spun îngrijorare pentru că trebuie să ţină cont de o serie de lucruri. Mai întâi de corpul fizic, de propria lor sănătate, de propria lor stare psihică, de starea sufletească şi de integritatea trupească. Cu cât se apropie mai mult de 1 iulie sunt riscuri să păţească tot felul de accidente mai mari sau mai mici. Principalul loc vulnerabil în această perioadă este, evident, capul, cu toate problemele.
Mai sunt şi tăieturi, traumatisme rezultate din cădere, zgârieturi, infecţii, operaţii, intervenţii chirurgicale şi aşa mai departe. Săptămâna aduce probleme deosebite legate de familie, casă, locuinţă şi patrimoniu, probleme sufleteşti în care sunt implicate o serie de persoane legate de aceşti nativi printr-un grad de rudenie foarte strâns. Problemele parteneriale sunt importante la toate capitolele, că este vorba de soţ-soţie, că este vorba de contracte cu străinii, că este vorba de colaborări, că este vorba de duşmani, de procese sau de afaceri. Sunt Berbeci care vor suferi mai puţin de pe urma acestui moment, sunt Berbeci care vor trăi mai greu această perioadă.
Pentru unii s-ar putea să nu se petreacă nimic concret, dar să nu se simtă bină, să fie supăraţi, apăsaţi, să fie trişti, să fie îngrijoraţi, să fie irascibili, să aibă o stare de nelinişte permanentă, deşi nu se petrece nimic concret. Este un stres astral de care trebuie să ţină cont. Sunt şi tot felul de probleme care încep să îi enerveze, să-i deranjeze foarte tare, să le complice viaţa. Pe unele nu le-au putut rezolva, altele sunt prea complicate ca să se rezolve în câteva zile şi tot aşa. Cu duşmanii lucrurile sunt mai complicate, pentru că unii dintre Berbeci au talentul să-şi facă duşmani foarte repede şi nu neapărat plecând de la fapte, ci mai ales plecând de la cuvinte.
Începând cu ziua de 2 iulie şi continuând cu următoarele săptămâni este bine ca aceşti nativi să se păzească foarte tare, să nu vorbească, să nu se certe, să nu încerce să pună ordine în conflicte de familie, mai ales în cele foarte vechi. Pentru că, dacă sunt vechi de câţiva ani sau de câteva decenii, cu siguranţă fix în ziua de 2 iulie nu or să îndrepte ei ce nu au putut să facă întreaga viaţă. Este momentul când acest Mercur nu e partenerul lor şi îi împinge spre anume formulări jignitoare, spre atitudini dure, spre cuvinte care ustură şi care sunt folosite de-a dreptul ca o armă.
Cuvântul care trebuie să lovească, abţinându-se să facă acest lucru, zice-se din decenţă cu pumnul sau cu palma. O anume agresivitate îşi va pune amprenta pe comportamentul unor Berbeci după 2 iulie. Pentru alte persoane, însă, să ştiţi că se va petrece un lucru de-a dreptul paradoxal. Aceste fiinţe energice, masculine, hotărâte, care nu ştiu ce înseamnă frica, care nu ştiu decât ce înseamnă curajul, care nu au niciun fel de reticienţă, pentru ei nu există interdicţie şi barieră, vor cunoaşte nişte zile de timorare, de inhibiţie, de trac. Se vor trezi în faţa unor stări interioare care de-a dreptul o să-i sperie.
Nu se vor recunoaşte pe ei, vor avea senzaţia că toate aceste bariere şi inhibiţii interioare provin de la o stare proastă şi că ar fi, interpretează ei greşit, nişte simptome discrete ale unei boli care se poate declanşa. „Am eu ceva. Din senin nu avea cum să mi se întâmple ceea ce mi s-a întâmplat”, spun ei. Autoanalizându-se şi negâsind nicio explicaţie pentru felul în care au rămas fără replică, nu au ştiut cum să reacţioneze şi, una peste alta, au rămas blocaţi, împietriţi în faţa unei atitudini a cuiva de orice fel. Această lipsă de reacţie se poate traduce prin hipertrofierea tranzitelor de pe semnul Racului şi acestei obturări pe care o aduce eclipsa din ziua de 1 iulie. Spun toate acestea ca să înţeleagă un lucru. Nu este vorba de boală. 2: e un fenomen trdcător. Se petrece, îi uimeşte, lasă nişte urme în amintirea lor, dar până la urmă se va risipi.
Principalul este să ştie cu ce se confruntă, să ştie că, într-adevăr, este o perioadă de stres, de încărcare, că organismul lor este suprasolicitat şi că este bine să se poarte cu blândeţe cu propria lor fiinţă. Pe de altă parte, este bine să se protejeze, să se izolele şi să nu se amestece în niciun fel de conflict. Tot ceea ce fac este în plus, gratuit sau în detrimentul lor. Cel mai bun lucru este tehnica orientală a păcii interioare, a nonacţiunii şi a aşteptării. Fiind singurul semn zodiacal care are atacată pe trei laturi Casa puterii, a randului, a demnităţii, nume, renume, putere şi glorie sau demnitate, trebuie să facem o precizare.
Pentru aceştia ziua de 1 iulie este una semnificativă pentru că ea instaurează un reper de la care trebuie să-şi facă o serie de calcule. Se spune că o eclipsă de soare operează o zi, o lună şi un an. O serie de evenimente trebuie să fie calculate într-un răstimp de aproximativ 28-30 de zile plecând de la 1 iulie. Ar trebui să-şi mai facă şi calcule pe un termen ceva mai lung, adică din iulie 2011 până în iulie 2012. Având în vedere că Uranus, abia intrat în Berbec şi le bulversează existenţa, având în vedere că există Luna neagră şi va sta în Berbec până în ultimele zile ale lunii decembrie 2011, înclin să cred că cel mai intens se va valorifica aspectul pe termen lung, astfel încât, de acum încolo, din iulie până în decembrie întreaga lor existenţă să fie răsturnată. Închipuiţi-vă felul în care se şlefuiesc pietrele.
Se bagă toate într-un sac, sacul este băgat într-o vârtelniţă şi prin frecare toate asperităţile dispar, toate muchiile tăioase se transformă într-o zonă netedă şi lustruită. Speriaţi de perspectiva unei şlefuiri prin zdrobire, unii dintre nativii acestui semn zodiacal pot să se scuture îngroziţi. Totuşi, dacă acesta este planul divin croit pentru ei nu au cum să i se substituie, cel mult să se resemneze şi să aleagă forma finală a şlefuirii.
Taur
Pentru cei născuţi în zodia Taurului zilele de 26 şi 27 iunie sunt asociate cu un tranzit plăcut, agreabil sau profitabil al Lunii prin semnul lor natal. Zilele de 28, 29 şi 30 iunie sunt legate de tranzitul aceleaşi Luni prin Casa banilor, ceea ce înseamnă că vor avea numeroase discuţii pe teme financiare. Nu spun că discuţiile sunt antipatice sau sunt provocate de necazuri. Pot să fie legate de o salarizare, de un câştig sau de orice fel de venit care poate să vină ca o dublare a unei activităţi, un al doilea loc de muncă, o a doua prestaţie sau cine ştie ce elemente care vin în plus să completeze un venit de până acum. Zilele de 1 şi 2 iulie sunt legate de tranzitul Lunii prin Casa a III-a a comunicării, unde instalează Luna nouă şi eclipsa. De aici se pot trage câteva concluzii, şi anume o serie de imposibilităţi sau de interdicţii, sau de spaime legate de un fenomen care se petrece la locul de muncă. Spun spaimă pentru că nu vor fi în deplinătatea informaţiilor.
Vor sesiza că multe lucruri le scapă. Ştiu în mare despre ce e vorba, dar nu ştiu tot, nu ştiu bine, nu ştiu în profunzime, au dubii, verifică şi constată că nici ceea ce ştiu nu este la fel de corect sau de stabil ca prezumcţie. Au o atitudine retractilă, sunt în expectativă şi vor să aibă un plus de date, vor să se informeze, vor să verifice, de aceea nu vorbesc, nu reacţionează şi sunt puşi în situaţia de a trăi ca nişte observatori atenţi, un soi de pândă. Nici ceea ce se întâmplă nu le face foarte multă plăcere, vin ecouri stresante, vin informaţii destabilizatoare, dar cu aceeaşi prudenţă nu se grăbesc să se lanseze în tot felul de speculaţii. Poate că această reticienţă este forma cea mai bună de a se proteja în acest moment. Săptămâna nu este nici mai bună, nici mai rea decât cele care au trecut, dar pune în continuare în prim-plan aceleaşi probleme stringente, legate de loc de muncă.
Din acest punct de vedere, nativii din zodia Taurului, pe de o parte, sunt avantajaţi pentru că încep să afle tot mai multe lucruri sau să afle tot mai multe lucruri sau să afle lucrurile esenţiale pentru a-şi lămuri ceva, un fapt de viaţă care nu era foarte clar, era ambiguu şi de aceea nici nu era estimat cu foarte multă precizie. Vor ştii mai mult şi vor greşi mai puţin, dar nu vor fi mai fericiţi. Săptămâna poate să le aducă unor persoane, depinde acum de vârstă, de logică a locului în care trăiesc, o chemare spre familie, spre părinţi, spre locurile natale. Sunt implicaţi sau vizaţi de acest tranzit cei care trăiesc departe de casă, care se află acum la studii, se află în nişte călătorii lungi, muncesc în afara ţării sau desfăşoară o serie de activităţi care îi obligă să plece foarte mult timp, să fie plecaţi dincolo de graniţe.
O întoarcere acasă, o veste, un eveniment legat de rude este de natură să-i îngrijoreze sau să îi facă să se întoarcă pentru câteva zile, o deturnare a unui traseu care presupune o revenire la surse. Acest demers poate să fie înţeles şi simbolic, să fie o întoarcere afectivă la surse, să fie vorba de dialog, de lectura scrisorilor, de amintiri, de întâlniri cu o serie de persoane cu care se pot rememora o serie de evenimente sau se pot pune în ordine amintiri de familie. Sunt lămuririle necesare, punerile la punct şi chemările familiei într-o logică pe care acest moment îl aduce ca un fel de datorie esenţială.
Pentru alţii se poate pune problema unei întoarceri către familie, mai ales sub forma unui ritual, sub forma unei penitenţe, a unei suferinţe. Să se întoarcă să aranjeze mormântul, să se întoarcă în ţară ca să organizeze o comemorare, să facă un parastas, să facă o pomenire, să se întâlnească cu cei apropiaţi tocmai pentru a se linişti pe ei înşişi şi pentru a se împăca cu cei care s-au dus de pe lumea asta şi pentru a intra într-o ordine creştină firească.
Gemeni
Pentru cei născuţi în zodia Gemenilor săptămâna viitoare ar trebui să fie bună, veselă, senină şi plină de surprize. Deocamdată au micul benefic Venus de partea lor, au şi pe Marte, ceea ce le aduce foarte multă energie, voiviune şi capacitate de a se mişca mult, repede, de-a dreptul să fie ubicuu. Apoi, timp de trei zile şi încă trei zile încheiate, 28, 29 şi 30 iunie, Luna este în traseul ei, în traversare prin Gemeni, aducându-le foarte multă seninătate, voioşie, optimism, încredere, detaşare de lucrurile neplăcute, izolate sau chiar uitare a unor aspecte dure de viaţă, a suferinţei, a bolii, a durerii, a proceselor, a nemulţumirilor şi a tuturor factorilor care le-au înnegurat orizontul.
De data aceasta se detaşează şi trăiesc în prezent sau trăiesc într-un prezent suspendat, izolat cu totul de forfota vieţii şi de nepăcerile cotidiene. Este ca o mică vacanţă, este o rupere de rutină, este o cufundare într-o stare bună, plăcută. Vacanţa este şi a trupului, vacanţa este şi a sufletului, chiar dacă nu este o vacanţă la propriu, în sensul că pleacă de acasă să se ducă la munte sau la mare. Este vorba mai mult de o atitudine care presupune disponibilitatea dedicării unor cauze noi sau unor chemări de sirenă foarte plăcute. îi cheamă cu o voce irezistibilă cineva şi ei se duc la petrecere, la dans, la muzică, într-o excursie şi aşa mai departe.
Cât priveşte eclipsa, ea se aşază pe Casa banilor. Acum, este de văzut ce situaţie financiară are fiecare dintre nativi. Pentru unii s-ar putea să nu se pună mare lucru, să treacă absolut neobservată, pentru alţii s-ar putea să vină cu nişte avertismente sau cu nişte reconfigurări de atitudine. Brusc să abandoneze nişte proiecte şi să se dedice unor chestiuni de maximă urgenţă sau de o altă importanţă în perspectivă legată de familie. Să renunţe să mai facă o serie de cheltuieli, investiţii, cumpărături, reamenajări sau dezvoltări imobiliare pentru a investi acei bani într-o altă direcţie. Ea ţine de familie, de copii sau de necesităţile grosso-modo ale familiei pe care o îngrijesc, de care răspund, dacă sunt adulţi.
Dacă sunt tineri lucrurile sunt mai greu de speculat, pentru că atunci acest aspect de responsabilitate dispare şi trebuie să ne gândim la felul în care acest context astral rezonează cu harta lor, lucru care în această clipă, pentru o previziune cu un grad maxim de generalitate, ne este imposibil să o operăm. Ar mai fi un sector de luat în calcul. Este vorba de latura sentimentală. Pentru unii dintre nativi această săptămână este aducătoare de crize interioare. Ele nu se consumă verbal, aproape nici nu se exteriorizează, sunt mistuite înlăuntrul lor o serie de stări de spirit şi de trăiri.
Pot să fie geloşi, să fie nemulţumiţi, să fie trişti sau să aibă un sentiment de păcăleală. De aceea se ambiţionează să nu reacţioneze acum, îşi propun într-un chip foarte drastic să observe, să aştepte şi să decidă cândva, cumva, când lucrurile vor fi mai prielnice şi mai evidente. Dar, în egală măsură, îşi schimbă şi conduita. Sunt mai distanţi, mai discreţi, mai circumspecţi, mai puţin dispuşi să facă mărturisiri, sunt mai hotărâţi să fie atenţi la detalii, să nu se mai lase păcăliţi şi entuziasmaţi de lacrimi, de râsete ori de cadouri. Sunt întrucâtva îndârjiţi, dar joacă un rol cu o mască ce nu a fost până acum a lor proprie.
Ea aduce un soi de reflectare în oglindă, dar este o oglindă ciudată, este o oglindă convertită, este exact ca în acele jocuri pentru copii în care oglinzile concave şi convexe îl transformă pe cel care se oglindeşte când într-o fiinţă foarte grasă, când într-o fiinţă foarte slabă şi cocoşată. Atenţie, aşadar, nu vă grăbiţi să trageţi concluzii şi, mai ales, nu vă grăbiţi să daţi curs unor gesturi care în replică să fie disproporţionate. Lăsaţi să treacă această săptămână oarbă, lăsaţi să treacă acest moment în care simţurile sunt hipertrofiate şi emoţia este convertită într-un chip care atenuează luciditatea, obiectivitatea şi spiritul de protecţie al dumneavoastră. Riscaţi să ieşiţi destul de sfâşiaţi dacă încercaţi să puneţi în aplicare o anume strategie în funcţie de ce aţi auzit sau ce aţi văzut în aceste zile. Cu siguranţă că realitatea este una care mai suportă destul de multe corijări.
Rac
Pentru cei născuţi în semnul Racului săptămâna viitoare este importantă. Se înţelege că Luna nouă este pentru aceşti nativi o provocare. Mai întâi trupească, fizică, energetică, este un moment de cunoaştere, este un prag de trecere, este un moment de iniţiere prin care trec cu toţii, indiferent de vârstă. Cu ceva bun se vor alege cu totii, cu o experienţă în plus, cu o senzaţie nouă, cu o concluzie de viaţă nouă, cu o deschidere spirituală specială, cu un vis, cuo întâlnire sau chiar cu o impregnare energetică. Nu întotdeauna oamenii sunt conştienţi că trec prin astfel de momente.
Luna în Rac în domiciliu nu este doar puternică, cum e ori de câte ori traversează zodia Racului, ci este foarte puternică prin contextul Lunii noi şi este şi mai puternică prin încărcătura pe care o capătă în acest moment. Este un pilon important al unor echilibre care se stabilesc în cosmos. Ar trebui să fiţi şi mândri. Şi celelalte zodii ar trebui să fie invidioase pe dumneavoastră, pentru că, iată, sunteţi pilonul principal al acestui moment astral. Aţi trecut până acum două eclipse într-o lună de zile, o mai puteţi trece şi pe aceasta. Sunt elemente importante care vin să vă întărească, vin să vă reconstruiască, să vă refacă. Pentru o serie de persoane poate să fie şansa unei vindecări sau unei recuperări, sau unei întremări, pentru că se primeşte foarte multă energie. Pentru alţii, care sunt sănătoşi, se pune problema unei transfigurări interioare. Acum poate că nu toată lumea are chef să se transforme sau nu-şi dă seama. Nu toată lumea se cunoaşte pe sine.
Cei din preajmă, din când în când, dacă au ochi, timp sau oarecare experienţă, îşi dau seama că ceva s-a modificat. Eu vă asigur că această eclipsă este importantă. Ea nu-i de acolo. Îl aveţi pe Pluton în opoziţie cu Soarele şi este elementul cel mai important care contracarează, dar şi provoacă, la mari fapte această eclipsă pentru cei născuţi în semnul Racului. Sunt foarte multe semnificaţiile acestui eveniment. În ansamblu, săptămâna nu va aduce nişte lucruri de care să vă temeţi. Ar trebui să vă bucuraţi că pe 28, 29 şi 30 iunie puteţi să aveţi dialoguri de taină. Sunt avantajaţi cei care au meserii sau tot felul de activităţi bazate pe informaţii. Vor primi informaţii dintre cele mai ciudate toţi cei care lucrează, cum se spune, cu oamenii. Adică sunt medici, psihologi, psihiatrii, preoţi, judecători, avocaţi.
Aceştia vor fi obligaţi să facă faţă unor provocări speciale. Viaţa îi va aduce în situaţia în care ei să se roage să fie puternici, rezistenţi şi inteligenţi ori deştepţi, să răspundă pe măsura încercării la o serie de provocări. Meseria este un lucru important pentru că e o parte intrinsecă di activitatea lor, nu este doar forma unei munci de la care nu te aştepţi decât la salariu. Te mai aştepţi şi la alte lucruri: la preţuire, la evoluţie, la vocaţie, la beneficiul personal şi colectiv. Ei bine, în această perioadă foarte multe persoane născute în zodia Racului pot să beneficieze de informaţii speciale, secrete, de mărturisiri sau să fie puşi în nişte situaţii cu totul şi cu totul deosebite, nişte situaţii complicate.
Pentru unii să se asocieze cu un grad de risc, de pericol, să fie obligaţi să facă nişte jocuri duble sau triple, să facă nişte jocuri complicate, nu de imagine, ci de discreţie, până unde să spună cât să ţină pentru ei, cât să transmită mai departe, cât şi cum să acţioneze în numele unor informaţii de care ţin cont, fără ca ceilalţi să-şi dea seama şi fără ca ei să se demaşte. Este un slalom. Din această provocare ei vor ieşi sigur întăriţi indiferent de natura experienţei, chiar dacă greşesc. Şi greşeala este în final o parte dintr-o experienţă şi încă o parte importantă, permite corijarea. Alţii, însă, vor reuşi să iasă într-un chip strălucit, pentru că, mai ales dacă au oarece vârstă şi experienţă, vor da dovadă de măiestrie. Este un moment de maximă subtilitate.
Pentru o altă parte dintre aceşti nativi se pune problema depăşirii unui pericol sau escamotării unui risc, sau izolării unor factori periculoşi tocmai pe baza acestor informaţii subtile, secrete, discrete primite. Pot să contracareze o măsură nedreaptă împotriva lor, un abuz, o situaţie care scapă de sub control, care degenerează. Uneori puteţi să luaţi în calcul şi evenimentul brusc, neaşteptat, surpriza, ineditul, întâlnirea cu persoane care nici în clin, nici în mânecă nu ar sugera unui nativ din zodia Racului că reprezintă ceva pentru el. aproape că i-ar întoarce spatele, nu i-ar da nici bună ziua, „ce să-mi mai pierd timpul şi cu acesta? Ce să îmi mai spună el mie, ce poate el să-mi spună mie şi să facă pentru mine”? Aceasta este atitudinea orgolioasă şi uşor dispreţuitoare mai ales a celor care au rang, funcţie, au o demnitate.
Ei bine, să nu facă acest lucru. Acei oameni modeşti sau mărunţi pot să vină şi să le dea informaţii necesare, un ajutor nesperat. Nu întotdeauna cei mici sunt şi neputincioşi. Şi reversul este valabil. Nu întotdeauna cei mari şi cu putere sunt chiar atât de în stare să rezolve tot. Şi aici este o lecţie de viaţă, şi aici este un element foarte important care atrage atenţia că de multe ori şurubul e mai important decât roata. Ţineţi minte, vă rog, acest lucru. Această săptămână are vocaţia specială de a vă schimba nişte idei, nişte concepţii, nişte prejudecăţi care funcţionează într-un chip blocant sau într-un chip nefericit pentru dumneavoastră. Este momentul spălării creierului de aceste elemente ale trecutului sau de nişte prejudecăţi care vă transformă în nişte persoane care nu vă puteţi adapta repede şi uşor în faţa unor pericole. Acum exact această transformare vă permite să fiţi de acum încolo ceea ce nu aţi fost până acum sau nu aţi fost întotdeauna.
Leu
Pentru cei care s-au născut în zodia Leului săptămâna viitoare este destul de banală. Ea aduce o serie de situaţii bune, profitabile sau de stabilizare profesională, pe 26 şi 27 iunie. Între 28 şi 30 iunie se pune problema unor întâlniri cu oameni, cu reprezentanţi ai unor instituţii, cu factori de decizie, cu intermediari care pot să preia o cauză a cuiva, un interes şi să-l ducă mai departe, să-l susţină, să-l prezinte sau să-l pună în aplicare până la un punct cât este competenţa lor, o mână de ajutor, o intervenţie, o atitudine care poate să fie încărcată de bunăvoinţă, de onestitate şi de generozitate în marele beneficiu al Leilor. Zilele de 1 şi 2 iulie sunt legate de Casa a XII-a.
Acolo este tranzitul Soarelui şi al Lunii, acolo este faza de Lună nouă şi, implicit, eclipsa parţială de soare. Se pot produce o serie de evenimente, mai mult sau mai puţin discrete, legate de sănătate, mai ales de fiziologia stomacului şi de tot ceea ce ţine de metabolism, digestie sau chiar de funcţionarea pancreasului. Pentru cei care au discrete probleme cu nivelul zahărului în sânge, ar trebui să reţină că această perioadă este una de suprasolicitare pancreatică, prin urmare o brumă de atenţie la alimentaţie, la regim, la dietă ori la medicaţie ar fi un lucru înţelept, necesar chiar.
Este bine să ţină cont de această trăsătură a săptămânii toţi cei care susţin examene orale. Într-o cu totul altă arie de interes şi de reacţie umană, se poate bănui că acest context astral va declanşa o criză de conştiinţă. Este vorba de toţi cei care au activităţi importante, sunt implicaţi în funcţii care presupun decizie, asumare de risc sau capacitate de a opera cu un număr mare de oameni. Pentru aceştia se pune problema unei dezamăgiri sau a unei spaime cu privire la felul în care merg lucrurile la locul de muncă sau în grupul de interese în care s-au integrat. Realitatea se constituie ca un şir întreg de avertismente sau de informaţii care construiesc un peisaj neplăcut pentru ei din multiple puncte de vedere.
Nu le place felul în care evoluează colectivul însuşi, felul în care gândesc liderii, sarcinile pe care le primesc, beneficiile care rezultă, sacrificiile care trebuie făcute, riscurile care trebuie asumate sau direcţia greşită în care se îndreaptă o întreagă activitate. Nu sunt de acord cu stilul, cu metoda, cu scopul şi cu întregul context în care ei s-au integrat la un moment dat cu destul de mult entuziasm şi aş spune cu credulitate.
Acum se produce un fenomen ciudat de trezire la viaţă, la realitate. Încep să vadă realitatea cu alţi ochi şi, evident, nu le place. Nu le place locul în care ei activează şi pe care-l văd din ce în ce mai precar şi mai compromiţător sau tot mai departe de conştiinţa lor, de criteriile lor, de onestitatea lor ori de idealurile pe care le-au investit în acest tip de activitate umană. Au senzaţia că sunt trădaţi, că au fost păcăliţi, că au fost manipulaţi. De aceea, există în mintea multora dintre cei născuţi în zodia Leului o dorinţă de a părăsi acel loc fără să trădeze, fără să complice lucrurile, fără să se răzbune şi, mai ales, fără să se certe. O părăsire tacită, un soi de abandon.
Dar toate acestea pot să fie provocate şi de o serie de informaţii care să vină pe diferite căi, mai ales indirente. Să primească rapoarte, informaţii sau de discuţii colaterale, să citească tot felul de documente care să le permită să facă nişte conexiuni esenţiale, dar pe care nu le puteau realiza până acum în absenţa unor informaţii cheie. Lipsea veriga de legătură. Acum aceste conexiuni se fac şi săptămâna este importantă pentru că permite o coagulare a acestor stpri difuze interioare într-o dominantă clară.
Opţiunea este precisă, decizia este irevocabilă, informaţia este foarte clară şi foarte bine pusă la locul ei, aşaîncât întregul eşafodaj al atitudinii nu mai poate fi modificat. Rămâne, cum spuneam adineauri, să găsească ziua, momentul şi felul cel mai înţelept şi cel mai diplomatic de a prezenta această detaşare de un grup şi de o activitate.
Fecioară
Perioada cuprinsă între 28 şi 30 iunie nu este confortabilă pentru nativii din zodia Fecioarei. Planetele care traveresează zodia Gemenilor se află în acele zile pe Casa a X-a, meserie, nume, afirmare, postură publică. Ele intră în contradicţie cu natura intrinsecă a acestor nativi, cu dorinţele lor, cu putinţele lor, aduc constrângeri, certuri, bârfe, comentarii, acuzaţii, declaraţii, discuţii, contradicţii şi o destul de mare risipire de sine.
Zilele de 1 şi 2 iulie sunt mai profitabile, chiar dacă nu sunt legate de o realizare concretă. Sunt profitabile pentru că pot să aducă întâlniri pentru perioade restrânse de timp cu apropiaţi. O întâlnire de jumătate de oră, de o oră profitabilă, confortabilă, mai mult la nivel sufletesc. Pot să se bucure, să se simtă bine, să se simtă confortabili sau în siguranţă în apropierea, în vecinătatea sau în prezenţa cuiva care le face bine prin blândeţe, prin delicateţe, prin intuiţie, prin tact sau prin căldură sufletească. Acestea sunt sentimente intimiste, sunt sentimente care nu au o forţă uriaşă sau atât de mare încât să schimbe natura întregii săptămâni, care este bulversantă.
Mercur va intra în ziua de 2 iulie în Casa a XII-a în zodia Leului şi le va aduce acestor nativi o importantă cenzură exterioară. Vor fi obligaţi să îşi reprime orice dorinţă şi orice voinţă de a rosti adevărul, de a-şi impune punctul de vedere, de a-şi explica o poziţie, de a-şi argumenta o atitudine, de a-şi apăra un principiu şi, mai ales, de a face foarte mult caz de numele lor, de experienţă, de studii, de diplomă şi aşa mai departe. Este o mică penitenţă, este o încercare neplăcută pentru că îi reduce la tăcere şi pentru că îi obligă să tacă exact în momentul în care ei ar fi dorit să vorbească.
Următoarele săptămâni, mai precis întreaga lună iulie, se asociază cu această predispoziţie spre tăcere şi spre abţinere. Pentru unii s-ar putea să nu fie o problemă majoră această chestiune de limitare a orgoliului şi de inhibare a vanităţii. Pentru alţii, mai ales dacă este vorba de conflicte de imagine, atunci aceste rostiri reprimate se transformă într-o adevărată suferinţă. Tot timpul vor să vorbească şi tot timpul trebuie să îşi limiteze acest elan. Eclipsa s-ar putea să blocheze o relaţie care a început frumos.
S-ar putea să tensioneze un anume parteneriat, o prietenie, o colaborare şi să îi dea o anume turnură nefastă, neplăcută. Eclipsa mai poate să le dea unora dintre nativi o anume stare de inhibiţie sau o predispoziţie către refuz, să încerce să se lepede de o serie de obligaţii amicale ori să vadă în negru tot felul de forme de manifestare ale celor din preajmă, să-i judece destul de aspru, să-i critice, să-i sancţioneze, să le dea note la purtare.
Balanţă
Pentru cei care s-au născut în zodia Balanţei săptămâna viitoare este una interesantă şi putem spune chiar importantă, depinde unde se plasează acum din punct de vedere social. Unii sunt mai tineri, alţii sunt pe culmea gloriei, alţii se îndreaptă spre pensie, spre o altă etapă mai liniştită de viaţă sau spre una mult mai detaşată de ambiţii şi vanităţi profesionale.
Luna nouă şi eclipsa vor locui pe Casa a X-a pentru aceşti nativi. Le aduce tot felul de încercări care presupun limitări şi delimitări, dorinţe care trebuie să fie reconfigurate, reformulate sau reaşezate pe un alt palier, o reordonare a priorităţilor, dar şi a intereselor, o triere a orgolilor şi vanităţilor, mai ales în favoarea unor beneficii domestice, casnice, familiale sau materiale. Saturn, care este acum în Balanţă, intră înr-o destul de puternică contradicţie cu cele două luminarii şi se află în opoziţie cu Luna neagră pe Casa a VII-a a parteneriatului. Vor intra în joc calcule matrimoniale şi sociale.
Asta nu înseamnă că renunţă la ele, nu înseamnă că îşi dau demisia şi că pun accent pe alte valori în viaţă sau că pe fondul unor evenimente personale, a unor avertismente sau a unor concluzii înţelepte îşi dau seama că au exagerat. Unii s-au dedicat muncii trup şi suflet şi au părăsit familia. La un moment dat s-au trezit aproape singuri asu au văzut că trece viaţa pe lângă ei. Scara valorilor şi a beneficiilor, a satisfacţilor personale este trăită foarte intens în această perioadă. Dacă este vorba de o criză, deşi folosim un termen cam dur, atunci această criză este una de cunoaştere şi de recunoaştere a propriei persoane şi a locului lor adecvat în societate. Constată că există o discrepanţă.
S-au aşezat undeva destul de bine şi destul de sus, dar constată că şi destul de inconfortabil pentru ei. Acum încearcă să se simtă bine în pielea lor, în mijlocul familiei, să se bucure de acele lucruri care dau stabilitate, confort şi beneficiu interior şi să nu mai facă atât de mult caz pentru tot ceea ce a însemnat până nu demult un motiv de adevărat război cu întreaga lume. Această întoarcere spre echilibru interior, spre propria persoană, spre legăturile de familie reprezintă de fapt şi o necesară întoarcere undeva într-un punct critic pe care l-au depăşit într-o criză pe care au rezovat-o, făcând atunci opţiuni radicale şi operând sacrificii esenţiale, dar nu neapărat de natură să le aducă lor succesul scontat. Acum cu greu îşi mai pot da seama când, cum şi unde au greşit. Poate că, analizând şi făcând un efort unii dintre ei îşi aduc aminte.
Cert este că şi fără să facă prea multă tevatură şi prea multă memorialistică îşi dau seama că ceva este în neregulă în viaţa lor. Şi această eclipsă este menită să scoată la iveală umbra, penunmbra şi lumina reală din existenţa lor, greşelile şi derapajele, ceea ce, într-adevăr, este un lucru bun. Singura parte vulnerabilă în tot acest context astral este latura matrimonială, unde o serie de nemulţumuri s-ar putea să fie trăite cu mai multă acuitate şi unde discuţiile să fie insistente şi prelungite. Dacă cineva din familie a greşit, dacă are o carenţă de educaţie sau de caracter, odată constată ea cândva.cumva, într-un moment mult mai bun, poate să fie rezolvată cu delicateţe, chiar cu tandreţe.
A face acum aceste corijări înseamnă mai mult a irita, a jigni şi a-l pune pe partener într-o situaţie neplăcută. E, într-adevăr, un moment delicat în care diplomatele Balanţe ar trebui să facă uz de capacitatea lor de a ocoli asperităţile şi momentele drastice inutile. Pentru alte persoane se poate pune problema unor veşti din afara ţări, a unor corespondenţe sau contacte cu instituţii ori a unor drumuri proiectate sau chiar efectuate. Excursiile nu sunt de lungă durată, drumurile legate de afaceri personale sau de chestiuni legate de hârtii, documente, acte sau chiar procese nu durează mult, se soluţionează într-un chip rapid, eficient şi fără încurcături.
Scorpion
Pentru cei născuţi în Scorpion prezenţa celor două luminarii într-un semn de apă, cel al Racului, nu este un lucru rău. Relaţia este armonică şi combinaţia între Soare în Scorpion şi un Soare în Rac sau o Lună în domiciliu poate să fie benefică pentru cei care sunt predispuşi spre visare, spre reverie, spre meditaţie sau spre exerciţii spirituale. Pot să primească informaţii în preajma datei de 1 iulie, pe toate căile, prin vis, prin telepatie, prin avertismente, prin presimţiri, prin premoniţii sau direct, prin lecturi, sfat, dialog.
Momentul pe care îl vor trăi, legat de eclipsă, poate să treacă neobservat pentru unii dintre nativi, pentru că este legat de Casa a IX-a. De la o anume vârstă nu chiar toată lumea învaţă, nu chiar toată lumea se dedică erudiţiei şi studiului sau unei perfecţionări spirituale. Este o Casă slabă în care multe lucruri se risipesc, nu se intuiesc şi nu se văd. De aceea, pentru o serie de persoane tranzitele Soarelui în acest moment şi evenimentele legate de evoluţia planetelor prin zodia Racului s-ar putea să nu aducă niciun beneficiu. S-ar putea să nu realizeze decât un mic moment de aproximativ 48 de ore de bine interior, de linişte, de calm, de împăcare, după cum altora poate să le aducă, în cealaltă extremă, o somnolenţă prelungită, o apatie, o indiferenţă faţă de toate provocările din exterior, o absenţă sau o detaşare din contingent. Parcă ar fi puţin pe altă lume.
Au tot timpul senzaţia că sunt adormiţi, că visează, nu se pot cupla la raelitate şi nu răspund stimulilor cu promptitudine. Dar asta încă nu e nimic rău. Ba poate chiar că e drăguţ să trăieşti aşa vreo două zile ca un poet, ca fiind inaripatus, să pluteşti, călcând din nor în nor şi chiar este o experienţă interesantă. Începând cu ziua de 2 iulie, atenţie-atenţie, intră Mercur în Leu, în Casa a X-a, şi le dă unor Scorpioni o dorinţă uriaşă de a-şi impune punctul de vedere cu orice chip. Plecând de la fleacuri, de la câtă sare se pune în mâncare şi cât piper în salată, până la cele mai importante decizii. Îi priveşte pe cei care au funcţie, rang, demnitate, putere, nume, renume, semnătură, ştampilă. Îi priveşte şi pe cei care nu au nimic din toate acestea şi au numai dorinţe, ambiţii şi vanităţi.
Chiar şi cei care sunt la început de drum, chiar şi cei care într-o logică a unui loc de muncă nu au niciun fel de atribuţie, de coordonare, de supraveghere, tot se trezesc făcând pe şefii, dând ordine, lansând avertismente, lansând provocări şi chiar ameninţări. Este o combinaţie periculoasă, împinge spre abuz, spre exces, spre lipsă de măsură şi mai ales spre lipsă de intuiţie. Împinşi de orgoliul de a-şi impune punctul de vedere, mânaţi de dorinţa de a avea tot timpul dreptate şi chiar dacă nu au dreptate tot trebuie să aibă dreptate - ştiţi, un paradox care lor le place foarte mult – pot greşi.
Pot să facă dovada talentului lor la cote maxime. Pot să aibe prestaţii de excepţie, pot să ajungă la nişte interpretări vecine cu genialitatea. Dacă sunt văzuţi de nişte coordonatori ai unor structuri artistice di străinătate pot să beneficieze de contracte în afară, de audiţii, de concerte, de spectacole, de toate tipurile de promovare dincolo de graniţele ţării. Şi în plan sentimental această perioadă de 1 şi 2 iulie poate să fie cu totul deosebită. Să le aducă unora stări pe care nu le-au mai trăit, de mare bucurie interioară, de mare căldură sufletească, de mare intensitate senzuală şi chiar experienţe sexuale pe care nu le-au mai trăit, care să le deschidă un capitol special de cunoaştere de sine.
Săgetător
Cei care s-au născut în zodia Săgetătorului nu au mare lucru de câştigat sau de pierdut de pe urma eclipsei din ziua de 1 iulie. Ultimele două zile ale răstimpului pe care îl analizăm, 1 şi 2 iulie, sunt legate de Casa banilor şi reprezintă un element strict personal acolo unde nişte persoane au datorii, contracte, tranzacţii, moşteniri care trebuie să fie puse la punct. Contextul cel mai important al săptămânii viitoare se alcătuieşte între 28 şi 30 iulie.
Este vorba de relaţiile contractuale, de chestiunile parteneriale, de conflicte, de rivali, de duşmani sau de tot felul de persoane cu care unii nativi ori o nativă din Săgetător se află într-o relaţie incomodă. Poate că este vorba doar de o animozitate, poate că este vorba de o duşmănie, poate că este vorba doar de o poziţie ireconciliabilă care îi împinge pe unii să ajungă în faţa instanţei, fără însă ca o chestiune sufletească şi personală să-i implice şi să-i lege de acea persoană.
Conflictul există prin prezenţa lui Marte, dar există şi Venus, micul benefic, care poate să aducă o notă foarte interesantă de şansă, de îndulcire, de atenuare sau de îmblânzire a duşmanului. Poate să aducă cuvinte spuse cu tact, intervenţii pline de intuiţie, benefice, necesare, care mai sting un pic această flacără, care este destul de intensă. Luna, însă, între 28 şi 30 iunie vine să modifice statutul unei rivalităţi sau unui conflict care s-a conturat în săptămânile trecute. Introduce o nuanţă emoţională puternică, o implicare afectivă, o chestiune sufletească şi poate să dea peste cap tot ceea ce s-a construit până acum într-un chip greu de intuit.
În rare cazuri există posibilitatea unei aplanări sau unei rezolvări bruşte a conflictului prin intervenţia cuiva, intervenţie salutară şi autoritară. Ca şi cum vine un şef şi zice „Măh, ce faceţi voi acolo? Ia, gata! Potoliţi-vă! De acum încolo toată lumea tace şi lucrează”. Nu mai stă să asculte cine ce a zis, că are dreptate cum a făcut, bine, rău, drept sau strâmb. Taie acest conflict de la rădăcină fără să-i mai dea posibilitatea să se mai alimenteze. Mai există o altă variantă, a stingerii la fel de bruşte şi de nesperate a conflictului, prin dispariţia unui termen: cineva îşi retrage plângerea. Circulă în mod public o serie de informaţii care schimbă cu totul datele problemei, de aşa natură încât situaţia nu mai poate sau nu mai are logică să se continue în dimensiunea în care a început.
Fie nu mai este de competenţa instanţei, fie nu se mai pune problema analizării cazului, fie elementele care au apărut, ca o surpriză, ca o noutate, sub forma unei demascări, dezvăluiri, mărturisiri surprinzătoare, capătă valoare de punct final. Cu asta s-a înţeles despre ce este vorba şi nu mai e nevoie să se continue conflictul. Sau nu mai are de ce să fie menţinut, pentru că, de la sine, situaţia se construieşte într-un final neaşteptat.
Ceea ce este important în această dinamică partenerială este dialogul, sunt cuvintele, informaţiile, formularea lor, subtextul, conţinutul şi chiar provenienţa. Unele demascări sau unele informaţii pot să vină de la instituţii, de la foruri sau de la reprezentanţi ai unor instituţii care aduc echilibrul necesar prin greutatea funcţiei sau prin rangul şi demnitatea persoanei care intervine într-un astfel de conflict. Sunt de luat în calcul, cu foarte mult temei, toate formele de manifestare publică sau oficială:
depoziţii, mărturii, interviuri, declaraţii, opinii formulate în public, drept la replică, acuzaţii sau modalităţi de a se face cunoscut un punct de vedere personal.
Totuşi, fiind vorba de o cascadă de multe evenimente, de multă instabilitate, de versatilitate, de evenimente care se petrec în pereche, se poate spune că momentul nu este favorabil semnării unor contracte, mai ales pe termen lung. Pentru că, într-un chip evident, acestea vor fi supuse revizuirii sau unor modificări esenţiale la foarte scurt timp după ce ele au fost ştampilate, parafate şi înregistrate.
Capricorn
Pentru cei născuţi în Capricorn evenimentele care sunt legate de ziua de 1 iulie, Luna nouă şi eclipsa parţială de soare, privesc Casa a VII-a, casă a parteneriatului, aşaîncât această zodie este destul de implicată în evenimentele astrale ale săptămânii viitoare. Împreună cu Saturn, cu Uranus şi Lună neagră, asemeni Berbecilor, Racilor sau Balanţelor, şi cei născuţi în Capricorn au de trecut un prag important. Sunt de luat în calcul toate chestiunile matrimoniale.
Pe de o parte se pune problema unei căsătorii, a angajării unei relaţii pe termen lung, a contractării căsătoriei în bună regulă. Dar se pune problema şi a unei crize, pentru alte cupluri, sau a unor transferuri de relaţie şi de atitudine. Unii, după un moment de criză, hotărăsc să rămână împreună, să nu se despartă, cum se zice pe hârtie, dar să se despartă din punct de vedere sufletesc existenţial.
Pe de o parte, evenimentele bruşte şi neplăcute care vin dinspre perechea Uranus-Lună neagră, accentele dramatice, triste sau profunde ale lui Saturn şi, în fine, conturarea cu lumini şi umbre necesare pentru a se creea rostul astral al evenimentelor care se petrec în ziua de 1 iulie este de natură să pună în criză prezenţa unui Capricorn şi în alte contexte decât cel matrimonial, într-un parteneriat, într-o afacere, într-un proces, într-o dispută sau în orice fel de asociere.
Destul de multe discuţii, unele bune. Evenimente simpatice, plăcute, agreabile, confortabile, decizii în favoarea nativului, dar şi destul de multe controverse, contradicţii, dispute. Unele se pot întreţine într-un chip cvasiconflictual, mai mult la nivelul animozităţilor, antipatiilor sau disputelor pe chestiuni de principiu, cu şefii în principal sau cu superiorii dintr-un sistem ierarhic. Totuşi, perioada este destul de interesantă pentru că ea poate să aducă surprize, unele nebănuite, schimbări favorabile nescontate, neestimate, neintuite, rezolvări mai rapide ale unor oameni care nu au loc de muncă sau care se zbat în tot felul de complicaţii, rezolvarea unor conflicte mai vechi prin atenuare sau eliminarea factorilor de stres, intrarea în normalitate după ce instituţia, întreprinderea, firma însăşi a trecut prin restructurări, anchete, revizuiri, procese sau zdruncinări financiare.
Evoluţia situaţiei de la locul de muncă este de natură să se amelioreze şi din punct de vedere financiar. În sfârşit, mai există un aspect şi nu aş vrea să-l las neanalizat, priveşte regimul patrimonial: bunurile imobiliare, funciare asu micul patrimoniu, gospodăria cum se spune. Acestea pot să fie vizate de un proces, de un partaj, de o răscumpărare, de un sechestru, de o împărţeală, de o pierdere sau de o vânzare în pagubă ori de o ipostază care seamănă a limitare, a interdicţie, a neputinţă. Uneori se poate pune problema despărţirii de nişte bunuri în vederea obţinerii unei sume de bani pentru a se rezolva o altă chestiune mai stringentă: o chestiune de sănătate, o investiţie într-un alt domeniu, cum ar fi, de exemplu, pregătirea profesională a unui copil.
Vărsător
Pentru cei născuţi în Vărsător zilele de 28, 29 şi 30 iunie ar trebui să se asocieze cu veselie. Este o perioadă simpatică, detaşată, plină de entuziasm. Le aduce chef de viaţă, bucurii de toate felurile, satisfacţii artistice sau petreceri. Poate să le aducă şi un câştig financiar, poate să le aducă o speculaţie, dacă îi duce mintea, dacă au resurse şi dacă sunt interesaţi de acest tip de activitate.
Alţii pot să se afirme într-un plan artistic şi profesional, într-un chip original şi creativ. Sunt avantajaţi de acest tranzit astral cu deosebire cei tineri, adolescenţii, cei în prag de afirmare sau cei care nu au căpătat încă un nivel de recunoaştere oficială şi de consacrare. Zilele de 1 şi 2 iulie se leagă de Casa a VI-a. Ne ocupăm mai întâi de sănătate, pentru că aduce probleme importante de metabolism, de alimentaţie, de asimilare, de digestie, de funcţionare a stomacului, a pancreasului, de atitudine faţă de hrană în ansamblu. Pentru unii dintre nativi începe să se pună problema, obligatorie din păcate, a unui regim alimentar destul de drastic.
Pentru alţii se poate pune problema schimbării unui mod de viaţă fundamental, pe fondul diagnosticării unei afecţiuni care nu a fost depistată până acum şi care îi obligă să facă renunţări importante în ceea ce priveşte alimentaţia sau modul de viaţă. Să renunţe la plăceri, dar să renunţe şi la o serie de excese. Să nu mai bea alcool, să nu fumeze, sănu mănânce multe dulciuri, să nu mănânce sărat, ca în celebrele sloganuri.
Îi nemulţumeşte şi îi sprie de-a dreptul perspectiva ca de acum încolo, o viaţă întreagă, să mănânce lucruri fără gust, nesărate şi să se priveze de tot felul de delicii culinare. Pe de altă parte, este vorba de o serie de medicamente care trebuie să intre ca o prioritate în atenţia şi în regimul lor de viaţă, fără de care nu se poate din păcate. Există posibilitatea să-şi rezolve problemele de sănătate schimbând alimentaţia, să încerce să descopere noi experienţe, noi senzaţii şi noi plăceri gustative cu alte alimente, alte combinaţii sau alte tipuri de bucătărie, altfel de a pregăti mâncarea.
Că nu mai pot lucra ca înainte la fel de mult, că nu mai pot lucra în acelaşi domeniu, că nu mai pot lucra deloc pentru că li se pun în vedere, nu neapărat contractual, cât la nivel de discuţie, nişte premize pe care ei nu le acceptă. Chiar dacă nu sunt daţi afară, chiar dacă nu sunt constrânşi să părăsească un loc de muncă, iau în calcul foarte serios să nu mai lucreze în acel tip, în acel context, în acea manieră. Se gândesc să lucreze pe cont propriu, să se autonomizeze, să îşi vadă de viaţa lor într-un fel pe care nu l-au mai abordat până acum.
Peşti
Pentru Peşti cele mai importante lucruri sunt legate de familie, casă, gospodărie, patrimoniu, dualitate, transformare, modificare, înnoire, gânduri, discuţii, dialoguri, proiecte, premize, cercetare, confruntare, comparare. Tot felul de ipostaze în care elementul de idee, ideal, proiecţie, poate chiar visare, ocupă locul întâi. Ceea ce este interesant pentru aceşti nativi ţine de Casa a V-a, pentru unii într-o anume direcţie, cea artistică, este vorba de un început, este vorba de un proiect în care se lansează cu forţă, pentru alţii este vorba de o construcţie interioară care mai are nevoie să se coacă şi să se maturizeze până la afirmare.
Pentru toată lumea, zilele de 1 şi 2 iulie sunt asociate cu foarte multe trăiri intense, cu o baie de spirtualitate, cu o baie de romantism şi de sentimentalism. Emoţiile sunt la cote maxime, trăirile interioare, aş spune că, sunt exacerbate şi aceste naturi poetice, din fire, chiar şi dacă nu scriu poezie, aceste naturi artistice, chiar dacă nu au activitate sau o meserie din domeniul artelor, reuşesc să facă nişte paşi esenţiali într-un univers interior de o mare bogăţie şi de o mare frumuseţe. Fiecare reacţionează după vârstă, după cultură, după educaţie sau după nevoi într-un chip diferit.
Pentru că nu prea se obişnuieşte să se calculeze şi din punct de vedere astrologic, facem cuvenita precizare să îşi facă bagajul necesar mai din timp decât estimau ele. S-ar putea să aducă pe lume un copil frumos, sănătos, în condiţii de mare siguranţă, dar mai repede decât credeau. Eclipsa este legată, într-adevăr, de această Casă a V-a, care pune probleme pe relaţia afectivă şi sentimentală, dar care nu aduce stridenţe. Chiar dacă unele persoane sunt surprinse într-o maximă singurătate de cuplu, totuşi contextul nu este de natură să le destabilizeze.
Cu meseria nu prea merge, bani nu au, viaţa personală scârţâie şi nu ştiu de ce să se apuce. Într-un astfel de moment eclipsa în sine, dar şi relaţia armonică pe semnele de apă le aduce un soi de cufundare într-o realitate care le permite să se debaraseze de greul vieţii, un soi de compensare. Şi atunci o serie de lucruri nu mai par atât de dificile, de imposibile sau de dureroase, ori de neacceptat, iar alte lucruri par mai simplu de abordat şi mai necesare ori chiar mai apropiate de ei decât până acum.