Dragelor si frumoaselor reprezentante ale sexului frumos si tare (da, da, stiu baieti, orgoliul scurma cu ghiara prin sinapse dar sa ne abtinem de la polemici inutile macar azi! si nu-mi cereti explicatii acum!

)! Azi e 8 martie, o zi in care vreti sa va simtiti speciale, chiar daca voi oricum sunteti speciale in fiecare zi in mii de feluri, unele atit de fine si subtile incit nici macar ochiul barbatului-vinator nu le sesizeaza. Iertati-ne si intelegeti-ne! In mileniile de evolutie ale civilizatiei, spiritul de observatie vinatoresc s-a mai atrofiat chiar daca noua ne place in continuare sa ne numim vinatori. Ziceti ca noi, ca nu doare!
In ziua asta de obicei primiti urari, flori, incurajari, vorbe de dragoste, mingiieri, alinturi. Unii dintre noi ne mai pierdem mintile

si preluam din sarcinile atribuite de societate, dupa minutioase cercetari, exclusiv voua, sarcini care e rusine pentru un barbat sa se stie ca le duce la indeplinire
Nu stiu cit vor fi pentru voi incurajari, mingiieri ori alinturi vorbele mele de aici. Flori nu va ofer, odata pentru ca virtuale nu au nici un farmec. Apoi, pentru mine a fost totdeauna greu sa aleg ce flori sa dau unei femei. Fiindca nu stiam daca ii vor placea. Apoi, ma simteam si un pic stinjenit: sa oferi flori unei... flori. Dar este, probabil, printre putinele pleonasme gestuale care produce placere de ambele parti

Nu va pot oferi tuturor toate cele enumerate mai inainte dar va pot oferi o urare: sa fie aceasta zi prima din multele zile in care veti primi in fiecare zi cite ceva din cele pomenite. Si ramineti in continuare misterioase prin frumuseatea voastra (sub toate aspectele ei) si frumoase prin misterul vostru. Asta ne-a salvat pe toti de milenii.
La multi ani si reverente!