Aici se discuta > Subiecte generale
La multi ani! - Urari pentru toate ocaziile
admin:
Zilele acestea s-au implinit 10 ani de la prima iesire, de la primul eveniment Singles Camp. Locul de desfasurare a fost Sibiel, iar gazda ne-a fost pensiunea cu acelasi nume, de care sunt convins, multi isi amintesc cu drag. De atunci, in club, s-au organizat mai mult de 600 de excursii, petreceri, iesiri, drumetii. Am strabatut tara in lung si in lat, am dat roata globului, vizitand mai bine de 80 de tari, am petrecut impreuna 10 revelioane si multe-multe nopti cu muzica si dans. Clipe minunate, amintiri pentru toata viata. Rasfoiesc intotdeauna cu placere ceea ce am scris la fiecare dintre iesirile noastre, privesc fotografiile si filmuletele ce contin atatea si atatea emotii, atata bucurie. Privesc acum pe fereastra, iar gandul imi zboara la momente petrecute impreuna cu voi. Multe si totusi prea putine.
Mi-as fi dorit sa sarbatorim complet altfel aceasta aniversare, mi-as fi dorit sa ne bucuram de primvara, sa drumetim, sa calatorim, sa ne distram, asa cum am facut in toti acesti minunati ani de cand suntem impreuna. Dar din pacate s-a intamplat ca ceva mic si invizibil sa ravaseasca intreaga lume, sa goleasca strazile, sa inchida muzeele, hotelurile, restaurantele, traseele montane, sa ne depearteze fizic unii de altii.
Am fost mereu un entuziast, am privit intotdeauna totul cu optimism, cu dorinta si cu convingerea reusitei. La fel o fac si acum, sper sa putem reveni cat mai repede la viata normala, sa ne bucuram de tot ceea ce ofera lumea asta fantastic de frumoasa in care am trai. Pentru zilele acestea de sarbatoare va urez sa le petreceti in liniste si lumina, sa va incarcati sufletele de bine. Sa va ganditi doar la lucruri bune, sa va aduceti aminte de locuri si oameni dragi, sa sperati.
In fiecare din acesti ani, cu ocazia fiecarei sarbatori, v-am trimis mesajele mele de fericire, de sanatate, de impliniri de vise. Imi insoteam mesajul cu fotografii pline de culoare, ce exprimau incantarea si bucuria sarbatorii. Acum, de acest Paste, nu am gasit o imagine care sa redea cu adevarat ceea ce simt, ceea ce doresc sa transmit prin imagini. In niciuna dintre cele gasite nu am gasit descrisa vizual emotia pe care o simt acum. Este un soi de amestec de nostalgie, de drag, de dorinta, de nerabdare, de multe, multe sentimente pe care nu le pot descrie...Gesturile mele reflecta intotdeauna si cu adevarat ceea ce simt si ceea ce gandesc. Si cum n-am gasit ceea ce se potrivea cu starea mea de acum, am preferat ca de data asta sa va transmit gandul meu pentru voi, doar printr-o postare facuta ieri, pe facebook. O reproduc si aici, impreuna cu fotografia de aniversare, de 10 ani de Singles Camp si cateva imagini din curtea, casa si sera mea.
"Flori, oua colorate, primavara si ganduri bune pentru toti! Zile linistite, in sarbatoarea Pastelui!"
Nadia:
Adevarat a Inviat !
Multumiri pentru Samiza si Gigi.
In urma cu cateva luni imi faceam planuri si visam frumos, realitatea de acum ma indeamna sa-mi regandesc nu numai planurile ci si viata ce v-a urma.
Ma gandesc cu drag la voi, am visat frumos in excursiile Singles Camp, am ramas cu gandurile frumoase iar pe ce urate le-am uitat.
Ar fi nedrept sa rememorez chipurile si prietenii, locurile si imaginile care au ramas in sufletul meu, pentru ca mi-e frica sa nu uit pe cineva sau ceva. Poate sunt locuri care nu le voi mai putea vedea niciodata, dar ultima excursie Venetia are raspunsunsul in poezia lui St Augustin trimisa de o prietena venetiana.
Daca taci,
sa taci din iubire.
Daca vorbesti.
sa vorbesti din iubire.
Daca corectezi pe cineva,
sa il corectezi din iubire.
Sa ai mereu
in adancul inimii
radacina iubirii.
Multa sanatate va doresc si sa aveti grija de voi.
Ionescu Petruta:
Adevarat a inviat! Si, La Multi Ani, Singles Camp!!!!!!! Dupa cei 10 ani impliniti, sa urmeze alti 10, si inca 10 ... si asa mai departe! Un concept foarte frumos, inovativ, creat pentru oameni singuri, care nu au mai fost singuri, odata intrati in familia Singles Camp. Concept cladit si crescut cu dragoste de catre Gigi si Samiza, dar si de ghizii nostri in excursiile de neuitat, fie in tara, fie afara, cu mult profesionalism si dedicare :smitten: :smitten: :love: :love:
Dincolo de patina de tristete data de conjunctura cu pandemia, eu cred si stiu ca Singles Camp va continua sa existe si sa ne bucure sufletele, atata timp cat exista oameni de calitatea organizatorilor si a noastra, a ''beneficiarilor". Sunt multe gandurile care-mi vin in cap, acum.... si toate sunt incarcate de emotii, traite alaturi de oamenii frumosi de la Singles Camp. Amintiri sfinte, locuri minunate, oameni speciali. Rememorand toate aceste amintiri, nu pot decat sa ma arat recunoscatoare ca am trait aceste fericiri, multumindu-le celor care le-au facut posibile. Si sa sper ca ne vom revedea curand, trecand cu bine de insignifiantul factor destabilizator ce ne desparte, acum. Am trait noi altele, mai rele ...
Si, ca sa inchei intr-o nota optimista si asemanatoare profunzimii poeziei Nadiei, as spune:
''Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta.'' - Euripide (Rhesus)
MAC:
La multi ani, Gigi!Cu sanatate!
Sa ai o zi frumoasa! :flori:
ANCUTA66:
LA MULTI ANI, GIGI!!!!! Iti doresc sanatate, bucurii si sa ti se implineasca toate visele. Petrecere frumoasa in aceasta zi. Cu drag, Delia :flori:
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă