Vinul Sciacchetra, elixirul zeilor Cu ani în urmă, am primit în dar un album cu cele mai frumoase locuri din Europa — o ediție deosebită, care părea, pe atunci, mai degrabă o fereastră spre o lume inaccesibilă decât un simplu obiect. Îmi amintesc și acum cum îi răsfoiam paginile cu o emoție aproape copilărească: oftam în fața imaginilor, sorbeam fiecare cuvânt, zăboveam îndelung asupra fiecărui colț de paradis. Locurile acelea mi se păreau atât de departe, atât de imposibil de atins, încât credeam cu tărie că doar visul le-ar putea aduce, vreodată, mai aproape de mine.
Anii au trecut, iar lumea s-a schimbat — încet, dar ireversibil — și pentru noi, românii. Porțile au început să se deschidă, una câte una. Mai întâi timid, către piețele de mărunțișuri din fosta Iugoslavie, Turcia sau Ungaria; apoi spre câmpurile de căpșuni și castraveți din Spania și Italia, către livezile de portocali din Grecia ori șantierele Europei. În timp, drumurile s-au lărgit: pentru tineri — spre universități, pentru specialiști — spre institute, pentru medici — către spitale din afară. Iar pentru cei care visau — către locurile de poveste.
Cu fiecare an, imaginile din album au devenit mai familiare. Din lista dorințelor mai dispărea câte un loc, bifat cu bucurie și, uneori, cu neîncredere. Până când a venit, în sfârșit, rândul să ajung și în Cinque Terre — cele cinci sate risipite pe stâncile abrupte ale Rivierei Levante, un adevărat șirag de nestemate.
Acolo nu doar casele viu colorate, nu doar marea sidefie sau cerul incredibil de albastru te cuceresc, ci mai ales peisajele care ți se deschid, pas cu pas, pe potecile ce leagă micile așezări. Treci prin pâlcuri de pădure înmiresmate, iar apoi, brusc, totul se deschide în panorame care te țin pe loc, minute în șir, într-o admirație aproape febrilă.
Cea mai mare parte a drumului se desfășoară însă printre vii — culturi care sfidează orice logică. Pante abrupte, locuri unde cu greu îți găsești echilibrul, darămite să lucrezi pământul… Și totuși, în fața ta se întinde o mare de viță-de-vie, disciplinată și tenace. Din loc în loc, mici funiculare ingenioase urcă și coboară, purtând povara muncii oamenilor care au îmblânzit stânca.
Citisem multe despre vinurile din Cinque Terre, dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru experiența care urma.
Era o zi caniculară când am pornit pe drumul dintre Manarola și Corniglia. La scurt timp după ce ne-a lăsat autobuzul, am poposit la o cramă din Groppo — Società Agricola Cooperativa 5 Terre. Cocoțată pe un deal, această cantină socială oferă degustări de vinuri însoțite de povești despre originea și arta vinificării.
Am ales un pachet de degustare: trei vinuri seci și, desigur, celebrul Sciacchetrà. Am început cu un riesling, un pinot gris și un frizzante, însoțite de bruschete pregătite de o gazdă caldă și vorbăreață — adevărate mici opere de artă: cu cremă de busuioc și măsline, cu pate delicat sau pastă fină de brânză. Au dispărut repede din farfurii, semn sigur al desăvârșirii lor.
Apoi a venit momentul așteptat: primul pahar de Sciacchetrà.
Prima înghițitură a fost o revelație. Am avut senzația că gust tot ce poate oferi mai bun pământul și soarele laolaltă. Un vin catifelat, profund, aproape imposibil de descris în cuvinte — un elixir născut din lumină.
Pentru a ajunge la această perfecțiune, natura și omul colaborează cu răbdare: strugurii sunt lăsați la stafidit luni întregi, feriți de soare, până când își concentrează dulceața și aroma. Rezultatul este un vin de culoarea aurului vechi, cu reflexe de ambră, cu un parfum intens și persistent. Gustul? O armonie de miere de salcâm, piersici coapte și fructe confiate — tandru, rotund, seducător.
Te îndrăgostești de la prima înghițitură. La a doua… rămâi pentru totdeauna.
Acolo, o sticlă de Sciacchetrà Reserve de 375 ml costă în jur de 45 de euro — un preț care, după o asemenea experiență, nu mai pare deloc exagerat. Pentru cine nu ajunge până acolo, vinul poate fi găsit și în magazine specializate sau comandat online. Dar adevărul este că nicio sticlă nu va purta cu ea, în întregime, magia acelui loc.
