Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Circuit Maroc 11 - 20 octombrie 2016
mirela123:
buna tuturor celor treji, precum si celor care au sansa de a mai huzuri in dulcea caldura a patului...
m-am trezit de dimineata asa cum m-am invatat in ultimele zile si surpriza: in locul aerului "condimentat" al orientului m-a "intepat" cu ace de iarna aerul nostru...romanesc...
si am oftat....mi-am amintit ca excursia s-a terminat....unde se vor aseza in sufletul meu toate acele sentimente incercate pe parcursul acestui sejur? unde ? si stiti si voi, vorbesc de surpriza ploii reci din Gibraltar cu care ne-a intampinat Marocul, de albastru cald al stradutelor din medina Chefcaouen, de amarul maroniu al tinuturilor desertice, de caldura zambetului si respectul gazdelor din riad, de euforia Marraches-ului, de intoarcerea in timp la Chez Ali, de maretia moscheei Hassan al II-lea, dulceata tanjin-ului din Mekness, tumultul Atlanticului, orasul extremelor Casablanca, finetea prunelor uscate...si din nou Tangier...
si ... sigur am mai uitat cate ceva...
a fost, a trecut, ne-am intors la viata obisnuita, dar cu mintea si sufletul atat de incarcate de noutati...
da, Gigi, ma inscriu si eu pe lista celor care doresc pozele.
admin:
Sa-mi continui povestea...
Riad, riad, riad...Auzi de atatea ori in Maroc rostindu-se acest cuvant. Dar ce este un riad?
Ca sa raspund trebuie mai intai sa va spun cateva lucruri despre Maroc. O tara intinsa, bogata in zacaminte, cu litoral si la Mediterana si la Atlantic. Care acum 1000 de ani era un leagan de civilizatie. Unde existau universitati cu mult inaintea celor din Europa, unde se studia astronomia, filozofia, matematica. De unde au plecat o multime de mestesuguri...Care din pacate insa a trecut prin perioade istorice care au franat dezvoltarea, iar decalajul fata de Europa s-a inversat in sens negativ. Astazi Marocul este o tara in care traiesc foarte multi oameni saraci, foarte saraci. Unde sistemul social si asistenta medicala sunt aproape inexistente. Unde ca sa ajungi la un cabinet de doctor la Spitalul public astepti 3 zile! Dar unde exista si lux, exista si oameni cu foarte multi bani. Care au case imense, cu gradini paradisiace, care conduc masini de sute de mii de euro. Ce nu gasesti in Maroc este clasa de mijloc. Nu s-a format asa ceva, sunt doar saraci si bogati. Cei saraci locuiesc cum pot, se multumesc la foarte putin si traiesc fara speranta.
Marocanii ca si restul magrabienilor au trait in medine, adica in orase aparate de ziduri inalte, ridicate pe distante de kilometri intregi. Inauntru si in siguranta zidurilor si-au construit case, moschei, au deschis mici magazine. Acolo se desfasura viata, intre acele ziduri. Cei saraci isi duceau zilele in case maghernita, insalubre, fara ferestre, fara nici un confort, in timp ce cei bogati aveau case luxoase, cu decoratii minunate, pe jos marmura, peretii placati cu ceramica, stucaturi fine din ipsos, tavane minutios lucrate in cedru. Interesant era ca toate acestea se invecinau...Acum mare parte din maghernite sunt magazine, in care se vand articole din piele, ceramica, tesaturi, iar casele celor bogati, asa numitele riad-uri s-au transformat in mci pensiuni/hoteluri sau in restaurante. Au fost atent renovate, modificate si acum multe din ele arata ca adevarate palate. Cand pasesti intr-un riad, venit din orbecaiala strazii, esti socat de ce gasesti. Oamenii te trateaza si servesc ca pe un calif, te simti ca in 1001 de nopti. Este o mica insula paradisiaca intr-o mare de saracie....Fascinanta si socanta discrepanta intre afara si inauntru...
Riad este de fapt un plural, singularul este rauda, care inseamna acelasi lucru cu patio in Andaluzia. O curte interioara, superb decorata, inconjurata de camere, la parter si etaje. O fantana, sau un bazin, foarte multe obiecte decorative, sufragerii marocane in care sa te tot lafaiesti...Adevarul ca daca mergi intr-un grup mic sau singur nu simti mare lucru din farmecul unui asemnea loc, esti ca intr-o pensiune in care se aduna oameni diferiti din toate colturile lumii, fiecare cu obiceiul lui, cu programul lui, Si cum totul se desfasoara in zona din jurul raudei, auzi tot, parca esti in curte cu ceilalti. Dar asa cum am fost noi si am ocupat intregul riad, a fost minunat. Am mancat, am sporovait, am ras in curte, ne-am retras apoi in camere...Nu ne-a deranjat nimeni, am fost doar noi si gazdele. Care au facut tot ce le-a stat in putinta sa ne simtim bine. Ne-au primit cu petale de tradafir, cu platouri de prajiturele si ceai de menta. Si apoi cu o cina fastuoasa. Mic dejun in valuri, ah ce mi-a placut si cat am admirat modul asta de a-ti aduce mancarea pe platouri, pe rand...Uitandu-ma la fetele in jilaba care ne serveau am fost sigur ca nu era chestie de tehnica ci de traditie. Una incantatoare...Ne-au urcat bagajele, ni le-au coborat, ne-au stropit mainile cu apa de trandafiri...As repeta experienta asta de zeci de ori, mi-a placut nespus...
Baietii au dormit intr-un riad invecinat, mai mare si parca mai luxos...Oamenii tin mult sa ne fie gazde la anul...De aceea va arat pozele facute acolo:
A doua zi am servit pranzul intr-un riad de lux, o cladire de vreo 300 de ani, renovata pe perioada a doi ani si jumatate de...90 specialisti in stucatura, sculptura in lemn, decorare cu ceramica. Ce a iesit este greu de descris in cuvinte si de aratat in poze. Salate nelimitat, tajine exceptional, fructe...Un adevarat bairam...Am discutat cu patronul localului, descendent dintr-o familie nobila, cu traditii in cultura si religie. M-a impresionat mult ce mi-a povestit si modul in care priveste lucrurile. Si in special atentia pe care o acorda educatiei copiilor.
admin:
O zi am haladuit prin Fes...Treziti de aroma de cafea ce bantuia prin tot riad-ul si de rasetele ce rabateau din rauda, am coborat la micul dejun...Un festin, un adevarat festin...Fel de fel de preparate, aduse in valuri, asa ca nu stiai cand sa te opresti. Cand ziceai gata, mai apareau fetele cu ceva platouri...Asa ca am tot gustat...Pana a aparut Mohammed cu "yala - yala"...La 9.00 am fost gata si am pornit spre poarta de iesire din medina, acolo unde ne astepta Said cu autocarul. Prima oprire a fost la Palatul regal...Nu iti poti da seama de maretia si luxul ce se ascunde in spatele zidurilor, dar il banuiesti...Mohamed al VI-lea este iubit de popor pentru siguranta in care se traieste in Maroc, invidiat si destat insa de o parte din oameni pt extravaganta palatelor sale, masinilor, tinutelor...La Fes ce poti admira la Palatul Regal sunt doar portile din alama minutios lucrate...In rest doar niste ziduri inalte din care rasar moturile unor palmieri...
admin:
Am intrat in Medina printr-o poarta superba, Bab Boujloud, "Poarta albastra".
Odata ce ai pasit in medina, intri in vartejul si furnicarul format din comercianti, cumparatori, magari si cai....Pentru ca nici macar scuterele nu au cum sa intre in medina, localnicii folosesc magari si asini pentru caratul diferitelor marfuri, de la butelii de gaz, pana la bax-uri de apa minerala...
admin:
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă