Am vrut sa postez la topicul cu petrecerea si parerile impartite. Apoi am zis sa revin aici. Pentru ca ce spun eu n-are legatura cu ce s-a intamplat sau nu la petrecere. E doar o reflectie de old entry
Citesc. va citesc. sunt cu un ochi pe voi. ca si voi, cei care intrati, cititi si nu lasati urme ale trecerii...
Ma intrebam. De ce avem nevoie ca altcineva sa ne puna impreuna? De ce nu stim sa facem noi primul pas spre celalalt?
Cred ca la acest concept, o excursie intalneste o petrecere, se vede cel mai bine diferenta de profil. Cine si de ce vine doar la petrecere. Cine e interesat de efemer, cine tanjeste dupa gasirea sufletului pereche, cine vrea sa fie cunoscut, cine vrea sa cunoasca, cine vrea sa se relaxeze si sa socializeze in grup, cine vrea sa si aduca bucurie in ochii celuilalt nu doar sa obtina maximum de atentie.
In cele din urma nici nu suntem toti la fel. N-avem toti aceleasi modalitati de exprimare de sine sau aceleasi moduri de a ne simti confortabili in mijlocul unor necunoscuti.
Stiu, urmarind forumul sau din actiunile la care am participat: exista o tendinta de a socializa in ...nucleu. De a ne pastra locul la masa. Sau pe cel din autobuz. De a ne multumi sa comunicam cu cei pe care i-am cunoscut in alte actiuni, cu colega / colegul de camera...
Cati dintre voi faceti exercitiu de a incerca sa cunoasteti, macar sa aflati numele, sa schimbati doua vorbe cu fiecare din grup? Cand mergeti si stati mai multe zile cati dintre voi se aseaza in fiecare zi la alta masa?
Cati dintre voi, stand la masa, incercati sa discutati si cu cel din diagonala cu voi. Nu doar cu cel de alaturi, eventual doar din stanga sau din dreapta, sau doar cu cel din fata. (un sfat vechi, pe care Gigi il dadea mereu la inceputuri)
Cati incercati sa conectati numele la nickname, ramanand in minte cu imaginea unei persoane?
Sau cati dintre voi va bucurati pur si simplu, in mijlocul oamenilor, de intreaga experienta, poate fara sa simtiti nevoia nici sa va dezvaluiti, nici sa fiti remarcat, nici sa ramaneti in memoria cuiva sau a tuturor?
Nu cred ca SCT-ul e despre cum sa aduni la un loc cei mai buni dansatori, cei mai rapizi cataratori, cei mai pasionati de istorie, cultura, calatorii.
Cred ca e un context in care ne descoperim pe noi insine si descoperim colturi de lume si pe cei care ne sunt parteneri in calatorie.
Cred ca e despre cum stim sa intram intr-o experienta fara asteptari. si fara dorinta de a impune celorlalti un anumit stil. despre cum stim sa ne bucuram de ceea ce ne ofera fiecare clipa petrecuta impreuna.
In care ne oferim timp pentru a face ceva ce ne place, pentru a ne imbogati senzatiile, amintirile, trairile, si un mod de a ne alimenta cu doze de energie si relaxare de cotidian.
E despre cum putem sa devenim mai toleranti, mai pozitivi, mai capabili sa interactionam cu oameni diferiti. Dar fiecare interesanti.
Se stie deja: dupa prima actiune, cea mai mare uimire ne-o trezeste faptul ca, desi nu ne cunoastem, radem mult...Mereu se rade mult in SCT. Cu pofta, cu sinceritate, fara rautati. Si despre cum reusesti sa ignori sau sa nu lasi sa te afecteze eventuale manifestari egoiste, negativiste sau mai stiu eu cum.
Si, cred ca e si despre cum gasesti tu, cel mai timid, mai neincrezator, mai retinut, curajul de a te deschide spre ceilalti.
Sau despre cum tu, cel mai dezinvolt, mai comunicativ nu ocupi tot spatiul si timpul ci lasi fiecaruia ragaz sa se manifeste...
Ete ne, m-a apucat filosofia. Asta asa, ca tocmai am iesit dintr-o perioada cu 39 febra, frisoane si letargie.
Credeti si intelegeti ce vreti. Dar nu uitati sa spuneti ce credeti, ce simtiti...