Scrise de noi > Articolele noastre

Cine face primul pas?

(1/13) > >>

admin:
Cine face primul pas?
de wonderland



S-a vorbit și pe aici, am tot avut parte, în ultima vreme și de alte contexte în care s-a pus problema inițiativei femeii în inițierea unei relații.  De la sfaturi gen  Îți place? Nu aștepta, invită-l la o cafea, propune-i să mergeți la teatru, să ieșiți în parc etc. etc. etc.
M-am simțit provocată să mă gândesc de ce, când e vorba de potențiale relații, inițiativa mea intră în latență.

Nu (mai) sunt o timidă.  Dar, în unele privințe sunt mai curând tradiționalistă.

Nu sunt adepta feminismului, nu în ceea ce are exagerat acest curent. Recunosc autoritatea și inteligența, nu neapărat superioară, cât diferită a bărbaților.  Apreciez ceea ce îi face mai buni sau mai competenți în anumite domenii profesionale sau arii ale vieții.  Până la urmă depinde  și  de configurația trăsăturilor care definesc masculinul și femininul în fiecare dintre noi.

Încurajez egalitatea de gen, egalitatea de șanse, dar prefer să fie păstrate comportamentele de grijă și protecție, politicoasă și/sau iubitoare, după caz.

Nu stau în rezervă, nu mă frământ așteptând  ca celălalt  să-mi ghicească gândurile sau dorințele. Le exprim sau le pun în acțiune, după caz.

Nu sufăr, orgoliul meu nu e știrbit, în cazul unui refuz sau a unei respingeri. Înțeleg, acum, că alegerile fiecăruia dintre noi au legătură cu cel care face alegerea nu neapărat cu  valoarea și calitățile celui ales.

Si, atunci, ce mă oprește din inițiativă? Că, se tot spune, nu-i așa, că bărbații au devenit cam timizi și nehotărâți, uneori chiar temători, că își protejează rănile nevindecate și se tem de reintrarea într-un parcurs perceput la pachet cu suferința repetată. Că au nevoie, sau cel puțin așa declară, de timp, răbdare și încurajare.
Îmi rezerv dreptul să nu fiu de acord. Cred că atunci când vor, când simt, în special dacă îi ia amocul îndrăgostirii la prima vedere, chiar pot să-și depășească frânele interioare. Doar absența  interesului real pentru tine sau pentru ceea ce presupune o relație ce implică angajament pe termen lung sunt singurele obstacole reale. Iar inițiativa și încercarea de a trece peste ele mi se par sortite eșecului garantat. 

Ca să o scurtez – consider că dacă el are inițiativa, acest fapt e un indicator mai bun pentru disponibilitatea lui  de a da o șansă unei posibile relații, de a încerca, așa cum se spune fără așteptări. Și, mai ales de a construi relația.

Pentru că eu știu despre mine ca sunt dispusa sa încerc, atunci n-o să am nicio inițiativă, dincolo de zâmbetul încurajator. Pentru că vreau sa văd dacă și cât e atras sau disponibil  el, barbatul, în general. Sau, ca să răspund și mai concret la întrebarea pe care singură mi-am adresat-o ceea ce mă ține departe de a prelua inițiativa primului pas, nu e teama de respingere, ci  faptul că  îmi doresc o relație cu un barbat care stie, vrea si poate   ;)

Aș putea să închei așa reflecția asupra inițiativei sau lipsei de inițiativă în ceea ce mă privește. Doar că aș vrea să aflu cum e în cazul vostru. Ce vă împiedică să luați inițiativa? Sau poate că nu vă împiedică nimic și atunci poate ne povestiți când luați inițiativa și când alegeți expectativa?

E o provocare...unisex: Să vorbim despre cine face primul pas !

CristianT:
Mi se pare foarte corecta abordarea ta. Desi citeodata cind increderea in tine este sub nivelul marii face bine o incurajare ferma din partea cealalta. Dupa cum ai zis suntem foarte diferiti ca mod de a gindi, in primul rind ca indivizi dar si ca sexe. Femeile au de multe ori reactii pe care noi barbatii nu le prevazusem, asa cum avem si gusturi foarte diferite. Si viceversa. De aceea este bine pentru toti sa trecem peste complexe si nehotariri si sa avem initiative si la fel de bine este sa primim o reactie foarte clara din partea cealalta. Pe scurt sa existe comunicare continua si corecta. In principiu nu aflam nimic despre celalalt daca nu exista o comunicare directa, ci una 'politicoasa'. In plus cind nu exista reactie din partea cealalta cel mai usor este sa consideri ca lipsa de reactie == indiferenta. Asa ca doamnelor mai puneti mina pe telefon si sunati-i pe cavalerii vostrii.   

CristianT:
Cind am zis 'politicoasa' nu ma refeream la limbaj ci la disimularea sentimentlor stirnite.

dianna:

--- Citat din: CristianT din Marți, 20 Mai 2014, 12:03 ---Asa ca doamnelor mai puneti mina pe telefon si sunati-i pe cavalerii vostrii.

--- Terminare citat ---
asa ca imi pare rau, dar nu.

Gabi sb:
De ce, nu? Poate, de fapt, aproape sigur, nu suni tu prima,  dar apoi...
Daca intrevad posibilitatea unei eventuale relatii, adica "imi place tipul", dupa cateva apeluri primite, sun si eu. Nu numai ca "incurajare", dar si pentru ca vreau sa-l aud, sa vad ce mai face, mai ales daca e vorba de o anumita distanta fizica intre noi sau de un program, respectiv timp liber, diferit fata de al meu. Cu timpul "celalat" devine important si vrei sa inceapa sa faca parte din viata ta.
Dar sa revenim la intrebarea initiala. Sunt de acord cu Wonderland. Astept ca EL sa faca primul pas, sa ia iniativa - pe de o parte, pentru ca asa am "invatat" ca trebuie sa se petreaca lucrurile, apoi si pentru ca asa am o (mica) confirmare ca si el vrea sa ne cunoastem, sa vorbim, sa petrecem timp impreuna, chiar si vorbind la telefon. Din experienta, pot sa afirm ca intotdeauna, cand un barbat isi doreste ceva (legat de o femeie), gaseste si modalitatea si resursele sa obtina.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare