Mă gândeam că topicul ăsta e potrivit pentru perioada asta a sărbătorilor de iarnă, în care mai mult ca oricând tradițiile se cer cunoscute, prețuite și mai ales practicate.
Totuși multe dintre obiceiuri s-au pierdut, s-au transformat în acțiuni mercantile. Parcă nu mai regăsești farmecul de altă dată.
Era o adevărată efervescență, se făceau repetiții cu mult timp înainte. Pentru că multă vreme mi-am petrecut vacanța la bunici, cu verișori și vecini care au primit și au transmis diverse obiceiuri din tată în fiu, din frate mai mare în frate mai mic... am asistat la confecționare de costume, de dobe, la machiaj unde era cazul, la repetiții de texte și dans.
Se făcea selecție pe vârste - nu oricine putea participa la trupa Jienilor, nu oricine făcea capra mare, mai ales nu oricine putea să devină moșneag (din cei celebri în mod negativ la Ruginoasa, dar care se mențineau într-o încăierare simbolică în locul de care vorbesc acum). Căluții cereau multă recuzită, ritm și rezistență, la fel și ursul. Erau roluri care puteau fi luate doar de băieții care făcuseră armata, unele de cei care se pregăteau de armată, cei cu tuleile în curs de apariție doar dacă aveau noroc, talent, prindeau și ei un loc prin trupele astea...serioase. Dacă nu se făceau mascați. Evident celor mai mici le rămânea mersul cu uratul și așteptarea vârstei potrivite.
Multe dintre aceste obiceiuri se pierd tocmai pentru că cer efort, talent, costume, instrumentiști. Și, mă tem că se pierd și pentru că sunt...ne-rentabile.
Dar scopul acestor tradiții nu obținerea de câștiguri. Eu veneam de la urat cu traista plină de colaci, nuci, mere și cu o punguță de bănuți mărunți. Adunați, se făcea ceva, dar farmecul și distracția era mersul prin vecini.
În fapt, când am început să scriu voiam să vă invit să împărtășiți o tradiție care v-a rămas în memorie. Poate fi una specifică locului sau una a familiei voastre.
Eu, de exemplu, îmi amintesc cum bunica nu ne lăsa să asistăm la tăierea porcului. Dar umplerea cârnaților era treaba și distracția noastră a copiilor. Ca și dusul tăvilor cu cozonaci la cuptorul de lut, undeva în afara casei, precum și adusul lor, aburinzi. Ne certa când rupeam câte un colț fierbinte, dar ne lăsa.
Împodobitul bradului era o altă poveste...Aveam globuri, beteală, instalație cu steluțe. Dar, ce frumos era timpul petrecut cu confecționarea coșulețelor din carton și hârtie creponată, a ghirlandelor din hârtie glase sau din vată răsucită din loc în loc, să pară zăpadă.
Acum le cumperi pe toate și le pui în brad. Dar câte iubire, tihnă și veselie era în acest timp petrecut împreună...
Eiiii...oare îmbătrânesc?! Nuuuu, e doar puțină nostalgie.
Vă invit să fiți și voi nostalgici! E și ăsta un fel de a ne bucura de trecut, aducându-l în prezent fără a-l afecta pe acesta din urmă.
Nimic nu mai poate fi cum a fost o dată, nici noi nu mai suntem. Dar unele lucruri merită duse mai departe. Tradițiile, cu siguranță!