Am vazut locul acesta de nenumarate ori. Am o multime de amintiri despre Schoenbrunn si despre oamenii cu care am fost acolo. Asa ca mi-e tare drag si l-as revedea oricand cu toata placerea, fara sa ma plictisesc sau sa-mi devina prea cunoscut si monoton. Mereu descopar ceva nou si asta imi produce cate o mica bucurie...
Raman la parerea ca dinastia habsburgilor a fost cea care a influentat decisiv cultura central si vest europeana si ca intr-o anumita masura ei au fost cei care au facut diferenta intre aceasta zona si restul Europei. Educatia, predilectia pentru frumos, dragostea lor pentru arta au fost cele care au determinat construirea, decorarea, ambientarea unor edificii, perle arhitecturale.
Palatul Schoenbrunn este nestematul de pe coroana imperiala. Frumos si Hofburgul, dar nu are armonia palatului de vara. Din pacate acolo echilibrul arhitectural a fost un pic alterat (asta este punctul meu de vedere...nu dati cu pietre!
) de prea multe adaugiri, care au dus la spargerea echilibrului. Daca ar fi fost o cladire moderna ok, chiar se impune un pic de asimetrie, un pic de uscheala..
.dar unei cladiri clasice, parca ii sta mai bine balantata...
Un loc din acesta, amenajat de la interioare pana la gradini intr-un mod mai mult decat aristocratic, iti da parca starea aceea de apartenenta la elita. Intrat in intimitatea imperiala, traversandu-i camerele, strabatandu-i parcul si gradinile ai senzatia ca apartii pentru cateva ore acelei lumi, despre care doar ai citit sau ai vazut filme...
Nu stiu daca exista loc mai potrivit pentru concerte de vara, decat acest minunat palat si gradinile sale. Anul acesta, in 2013, pe 30 mai, in fata a 15.000 de oameni, orchestra filarmonicii din Viena, sub bagheta lui Lorin Mazeel, a tinut un concert fantastic. Vocea solistului tenor Michael Schade, a incantat multimea de oameni stransi sa celebreze bicentenarul a doi giganti ai muzicii clasice:
Giuseppe Verdi and Richard Wagner.
Summer Night Concert 2013