Autor Subiect: Unde să fugi de tine, fără tine  (Citit de 8801 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Unde să fugi de tine, fără tine
« : Sâmbătă, 14 Septembrie 2013, 12:27 »
Unde să fugi de tine, fără tine - scris de wonderland

Unde să fugi de tine...
Uneori ceea ce simțim ne copleșește atât de intens, încât ajungem să simțim că doar fuga ne poate scăpa de toată povara din sufletul nostru.

Poți să fugi de tine, fără tine?...
Oriunde vei fugi (în muncă, în alt oraș, în altă țară, în pustiu....) ceea ce porți în tine, ca pe o rană deschisă te va însoți. Și, chiar, dacă o vreme ti se va părea că începe să se cicatrizeze, e suficient un cuvânt, un loc, o imagine, să aducă toată în prezent, cu toată forța emoțiile care scot la iveală amintirea, aduc la suprafață durerea. Și rana ta se deschide din nou. Și iar vrei să fugi...

Dar cât poți fugi de tine?
Nu poți spera să faci să dispară ceea ce s-a întâmplat. E nevoie să faci ceva pentru a trăi cu ceea ce s-a întâmplat. Poți să începi prin a te opri din fugă. Și să stai în fața a ceea ce te face să fugi. Orice ar fi: durere, furie, neputință, vinovăție - sau un amestec nedeslușit încă de sentimente, gânduri și amintiri.
Ca într-o confruntare. Nu ca într-o luptă. Sau trântă. Pentru că, atâta vreme cât fugi, oricum e o luptă nedreaptă, în care tu intri considerandu-te înfrânt. Ca într-un început de dialog.

Nu e ușor. Că încep să îți tremure lacrimile în gât, să ți se taie picioarele, să îți stea inima în loc și mintea să se întunece. Pot eu să știu se simte fiecare? Nu e ușor. Poate fi chiar groaznic de greu fie și gândul unei astfel de confruntări.
Orice ai simți, rămâi acolo. Și vezi ce se întâmplă. Atât cât poți. Un pas dacă faci, ea nu va mai fi o fantasmă nedefinită. Incovoiat, îngenuncheat să fii, cât vei putea sta așa? Ai nevoie de aer, de lumină, de mers, de râs, de atingerea celorlalti, de iubire. Te vei îndrepta, te vei ridica, te vei simți în stare să stai față în față cu suferința ta. Și vei învăța cum să pășești mai departe.

Privește-o în ochi și spune-i că ai hotărât să nu mai fugi.  Că vrei să afli cum poți să îți iei rămas bun de la ea, suferința care te face să pribegești sângerând prin pustiu.
Chiar dacă nu va dispărea. Ea va rămâne parte din tine, din trecutul tău. Dar, nu te va hăitui în fugă de tine. Nu te va însângera pe neașteptate. Te va lăsa să te simți și capabil să te bucuri de ceea ce ești, și devii, în fiecare zi.

Iar, dacă te mai întrebi ce puteai face mai mult, mai bine sau altfel...
Îmbrățișează-te pe tine cel de atunci, cu multă dragoste. Și spune-i ce crezi tu cel de acum despre el sau despre ce s-a întâmplat. S-ar putea să descoperi că ai făcut tot ce ce puteai face.
Fii cel mai bun prieten al tău. Privește-te din afară și spune-ți ce i-ai spune celui mai bun prieten al tău.
Si, oricum, e timpul pentru ceea ce poti face acum. Și pentru iertare. Iartă-te și pe tine. Și pentru iubire. Începe prin a te iubi din nou pe tine.

Nu putem trăi încercând să schimbăm trecutul. Putem să acceptăm. Să învățăm. Să mergem mai departe.
Unde să fugi de tine, fără tine....

Offline aprilie

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 304
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #1 : Duminică, 15 Septembrie 2013, 13:37 »
Ne trezim uneori intr-o realitate in care nu ne regasim. Facem eforturi sa ni se limpezeasca perceptia, sa intelegem si sa acceptam asa cum un individ cu probleme de vedere incearca mai multe dioptrii pentru a afla care i se potrivesc.
Da, atunci vrei sa fugi de tine, cel care ai ajuns si cel care crezi ca vei ajunge, atunci vrei sa fugi din viata ta …
Poti spune STOP, nu-mi place viata asta, nu asa vreau sa traiesc in continuare, ce caut eu in viata mea?  … si iti doresti ca macar sa poti  da SALT direct la etapa aceea mai frumoasa din viata … Daca esti om de actiune si faci lucrurile sa se intample, poti sa inveti, uneori intr-un mod dureros, ca singura actiune pe care o poti intreprinde este sa ASTEPTI. Te simti blocat, prins intr-un mecanism de conveniente sociale, obligatii si indatoriri din care nu poti sa iesi …
Dar asta este varianta “cum sa fugi de tine dar cu tine” …  fac ce fac si sunt tot  :offtopic:

On topic … dorinta de “a fugi de tine fara tine” apare atunci cand suntem in dezacord cu propriile noastre actiuni si comportamente, cu rezultatele lor … Atunci tot ce putem face este sa ne oprim un pic, sa privim in urma la oamenii pe care poate i-am ranit si sa incercam sa mai reparam ceva, daca se poate … Daca nu se poate, atunci spre binele nostru, sau altfel spus din spirit de autoconservare, ar trebui sa ne debarasam de sentimentul de vinovatie pentru ca in timp este generator de tulburari psihice ….
Sentimentul de vinovatie si parerile de rau sunt parazitii care perturba si ingreuneaza calea spre linistea sufletului si spre o viata implinita si fericita … TREBUIE sa ne acceptam pe noi insine asa cum suntem si sa mergem mai departe …uneori mai sovaitori, cu pasi incurcati, alteori mai hotarati cu pasi repezi si fermi, dar nu exista decat un singur sens: INAINTE !!!

Si acum din nou  :offtopic:
Eu sunt inginer de meserie, am iubit dintotdeauna stiintele exacte si am urat literatura la scoala. Cand trebuia sa fac o compunere sau un comentariu literar intai plangeam si apoi ma apucam de treaba … Deci nu stiu sa ma exprim poetic si nuantat, ma exprim direct, riguros, inginereste … pot parea dura dar nu sunt asa (sau … avertizarile pot parea amenintari dar nu erau asa) …Stiti bancul acela despre ingineri, nu? Asemanarea dintre un caine si un inginer: ambii au priviri inteligente dar greutati in exprimare …  ;D


Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #2 : Duminică, 15 Septembrie 2013, 16:51 »
aprilie, nu stiu cum se face că te tot simți... :offtopic:
nu întreb. răspunsul e important pentru tine.
dar dacă gândurile mele așternute și re-așternute pe forum ti-au trezit propriile tale reflecții, care apropo sunt scrise poetic si nuanțat, acestea n-au cum să fie decât on topic.

da, putem fugi de noi înșine în multe feluri. chiar si fiind prea grijulii la reacțiile celuilalt, chiar și simțindu-ne vinovați pentru lucruri care nu au o cauză legată direct de noi, ori făcându-ne griji prea mari cu ce ar putea crede/înțelege ceilalți ceilalți...
 
So, eu nu cred că ești dură! Și chiar dacă aș crede asta, ce importanță ar avea? tu ești tu, iar etichetele lipite de alții nu ne transformă. poate cele puse de noi înșine pot induce idei greșite  :kissing:

Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline aprilie

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 304
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #3 : Luni, 16 Septembrie 2013, 12:07 »
draga wonderland, in modul in care imi raspunzi recunosc bunavointa unei profesoare care scoate la lectie elevul care ii este profund antipatic… numai ca eu pana si facultatea (prima) am terminat-o acum 19 ani …

nu de mine insumi fug eu, ci fug de nedreptate, de rautatea, ostilitatea si agresivitatea semenilor …
nu mi se pare important ce gandesc oamenii despre mine insa ma afecteaza atitudinea si comportamentul lor fata de mine …

si un schimb de amabilitati … wonderland, nu stiu cum se face ca te simti mereu datoare cu un raspuns ...

 :flori:

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #4 : Luni, 16 Septembrie 2013, 12:41 »
aprilie, articolul ăsta e scris de mine mai demult, în noiembrie 2012...
rămân deschisă la schimbul de idei pe...subiect.
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

mihaela1961

  • Vizitator
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #5 : Duminică, 29 Septembrie 2013, 17:51 »
Unde să fugi de tine, fără tine - scris de wonderland

Unde să fugi de tine, fără tine....
Frumoasa metafora  :) :) :)
'Sa fugi ranit din dragoste de viata'....
Fugi de ceilalti cand fugi de tine de fapt... se spune ca de multe ori actiunile noastre asupra celorlalti sunt imaginea noastra in oglinda.
Cand nu vom mai fugi de noi, pasii nostri printre ceilalti, cu ceilalti vor fi mult mai siguri. Veti spune..'balivenre insirate de n ori pe site-urile de self-help...doar ca de data asta va spun ca am trait si experienta asta...Stima de sina scazuta ma facea sa fiu foarte atenta la ce zic ceilalti, incercam 'sa ma mulez' pe dorintele lor (ale mele trecusera pe locul 2;in fond important era ce zice lumea, nu ce credeam eu).Fals... poti ajunge la o solutie de compromis intre tine si ceilalti.
Frumos articol Woander  :flori: :flori: :love: :love:

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #6 : Duminică, 29 Septembrie 2013, 18:24 »
Mulțumesc, Mihaela. Și, bine ai revenit :flori:

așa e, pașii noștri sunt mai siguri, nu mai tremurăm la fiecare vorbă și, mai ales, suntem mai putin dispuși să luăm totul personal.

deși, pe vremea când am așternut aceste rânduri, mă gândeam mai mult la situațiile de care ne vine să fugim, să ne depărtăm, să le evităm. Doar că, oricât am fugi, problema, durerea nu dispar. vin după noi.
Dar să lăsăm aceste lucruri triste.
E toamnă, e soare, zilele au gust de nuci si struguri.  :)

Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

mihaela1961

  • Vizitator
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #7 : Duminică, 29 Septembrie 2013, 20:13 »
Poti face un pact si cu durerea si iar nu vorbesc 'de pe net adunate'.Durerea in cazul meu s-a identificat cu suferinta-'the blue mood'  :)
Crede-ma ca ajungi sa te imprietenesti cu ea, sa 'negociezi' un armistitiu...ba chiar sa vezi ca exista si acea parte buna: ajungi sa-ti rafinezi gusturile, sa' filtrezi' mai mult, chiar sa evoluezi in bine.O spun si psihologii :)
Stii vorba aceea 'ce nu te doboara, te intareste' !
Vreau nu vreau, sunt 'camarada de drum' cu tristetea, incercam sa coabitam in conditii civilizate;asta cand se autoinvita pe la mine  >:D


Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #8 : Luni, 05 Mai 2014, 08:07 »
De multe ori fugim in trecut, ca intr-un loc sigur, care ne protejeaza de dezamagirile prezentului, alteori tinem departe orice gand care ne poate intoarce in amintiri pe care nu le vrem reinviate in trairea noastra, pentru ca nu sunt vindecate.
Nicicum nu-i bine. Bine e sa facem, in fiecare zi un pas pentru dobandirea echilibrului. Echilibrul asta la care tot aspiram...e cam greu de obtinut. Dar nu imposibil. De fapt greu de mentinut. Cateodata pare greu si de definit. Se poate intampla sa ia forme amagitoare - rutina, resemnare, auto-limitarea optiunilor. Chiar daca pentru asta, uneori, ajungi sa faci echilibristica printre zile, printre oameni, printre stari si intamplari.

De multe, alte, ori fugim in reverii si vise care proiecteaza un viitor dupa chipul si asemanarea dorintelor neimplinite. Nici asta nu e o solutie. Decat daca e o forma de a-ti fixa o tinta tangibila, pe masura a ceea ce iti doresti si poti sa devii.  Evident  e bun si un plan de actiune care sa te duca intr-acolo. Pregatit sa te adaptezi la necunoscut si incertitudine.

Ziua de azi e o necunoscuta. Chiar daca agenda mea imi da senzatia de previzibil  si echilibru. :)

Postarea mea ar putea parea fara cap si fara coada, poate nitel dezechilbrata :giggle:. Cred ca mi se trage de la o replica dintr-un film oarecare, din care nici n-am retinut altceva: Trecutul e un loc bun de vizitat, nu de locuit in el.
Si de la o afirmatie motivationala - Primul pas sa schimbi ceva, e sa faci primul pas.

Paradoxal sau nu, daca fugi de tine, primul pas ar fi sa stai pe loc. Iar apoi sa gasesti si sa faci pasii care te duc la schimbarea dorita.
O saptamana cu pasi linistiti spre schimbare, va doresc :)


Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Nina Petre

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 177
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #9 : Sâmbătă, 01 Mai 2021, 11:54 »
   Woderland lipsește grav de pe-aici, cred că nostalgia vremurilor cand era prezentă pe forum mi-a dat curajul sa postez textul de mai jos și să i-l dedic.
   Voiam de ceva vreme sa fac un traseu interesant pe jos, că timp în pandemie am avut berechet... dar de ce mi-a venit in minte ăsta nu stiu sa spun...și anume să trec pe la poarta fiecarui loc de munca din trecut, trecutul îndepartat. Firesc, încep cu primul loc de munca, destul de aproape de domiciliul meu de-acum dar dintr-un alt timp, dintr-o altă viață parcă. Am auzit de moartea atâtor oameni pe care i-am găsit acolo când m-am angajat încât senzația era că și fabrica a dispărut de pe fața pământului odată cu ei...Oricum în 25 de ani se poate întâmpla chiar și asta. Deci o emoție și-o curiozitate nebunească pare se că îmi chema pașii într-acolo. Și chiar a fost o călătorie în trecut de mii de pași la propriu și la figurat.Teamă amestecată cu nostalgie și tot felul de senzații nedefinite...În primul rând n-am mai regăsit nimic din vechiul traseu al tramvaiului 8 care ne lăsa la statia de la ’’Blocu ’ roșu ’’. Niste blocuri de cărămidă, un anume model, aproape frumoase, oricum diferite de cele obișnuite, pe care le mai văzusem și în alte locuri, dar nu multe, care cică au fost cadoul comunistilor pentru fruntașii socialismului de la fabricile din zonă, Vulcan, Electromagnetica, Fabrica de Ciocolata, Metalica, sic!!!Faza e că blocurile roșii de-abia se mai recunosc azi, învelite în polistirenul pseudocapitalist... așa că trei stații de tramvai m-am tot uitat după semne de recunoaștere și nu prea le-am găsit. Vizavi de blocul rosu era o bisericută prin a carei curte treceam ca să scurtăm drumul în diminețile în care spectrul cartelei imprimate peste ora 7 ne dădea fiori reci... dar unde-i bisericuta, că nu o descopăr nicicum, așa că o iau pe o străduță în speranța că e cea corectă, care mă va duce la poarta fabricii. Greșit, of course! Merg ce merg pe lângă case arătoase dar cu nărav vechi, mizerie la poartă, zoaie de mașini spălate în stradă, mirosuri grele, pe care nasul meu și le readuce aminte atât de bine. Dar nu, nu e strada chiar și așa...plus că deja intru într-o zonă industrială, mai degrabă gen muzeu părăsit decât capitalism în floare. Electromagnetica scrie pe o poartă întredeschisă suficient cât să văd clădiri vechi și urâte, camioane care zac de ani și nelipsitele, veșnicele pete de ulei de pe jos. Mai merg ce mai merg și tot de ziduri dărăpănate, cu grafitti-uri grotești dau, dar... uraaa, recunosc ceva, Str Veseliei, ahh, ce ironie sublimă!!! Veselia prăfuită și demolată! Practic str Veseliei era sinonimă cu Fabrica de Iută, practic acum praf intens venind de la punerea ei la pământ...dacă treci pe str Veseliei vezi tranzitia de 30 de ani a Romaniei. O bucată de gard lipseste, e înlocuit cu o bucată de plasă, bate vântul, o ridică, vezi dincolo, un teren viran imens(frate, ce spatiu ocupa fabrica asta, îți zici, nu părea), nimic în loc. Totuși energia vieții trăite acolo de vreo câteva generații e suspendată în aer, e palpabilă, o simți în plex, nu știi ce să faci cu ea când te izbește, treci repede mai departe să nu te sufoce, și-ți vezi de drum, că eu de fapt la poarta fabricii mele voiam să ajung, nu la Iuta, unde e-adevărat, mai zăboveai când zăreai împingând la un cărucior cu nețesută vreun tinerel. Clară treaba, nu e o zonă prin care să ma plimb și a doua oară, deși m-a surprins lipsa câinilor liberi care m-au traumatizat multi ani după revolutie și a căror amintire ma bântuie și acum. Ies în intersectia largă, uhh, am scăpat cu bine din labirintul de străzi și tumultul de trăiri...mi-aduc aminte că din Veseliei puteam ajunge ușor în Sadului, dar cine mai are curaj să se întoarcă? Continui drumul, praf, terenuri virane, mașini care trec în viteză nebună, zgomot, spălătorii auto, of, câtă urâțenie poate genera omul pe metru pătrat! Începe să se însereze, grăbesc pasul și încerc o nouă abordare a intrării spre fabrica mea, cea din stația Hepites, pe lunga stradă Echinocțiului.Strada cu nume simbolic dar schimbarea anotimpului a durat vreun deceniu...și cam tot atâtea dimineți parcurgând-o și blestemându-mi soarta, trezită cu noaptea în cap! Când mă mai întâlneam cu vreun veșnic întârziat și neadaptat ca mine era mai plăcut de parcurs dar de cele mai multe ori singură și plină de resentimente...
Și merg și merg tot singură pe Echinocțiului, după 25 de ani, vă vine să credeți, nici măcar un om, mint, unul care se și uită ciudat la mine, că probabil nu mă recunoaște de-a locului și-atunci se întreabă ce caut pe-acolo...Mă tot uit la un geam care se vede în zare, încerc să-mi imaginez biroul meu, pe care atunci se vedeau din stradă ghivece cu flori multe, o motivație mică dar plăcută ca să ajung mai repede în diminețile mele triste. Deci fabrica e încă acolo, n-a dispărut de pe fața pamântului...Ajung în prag de înserare la Metalica, trec linia ferată, parcă, parcă arată un pic mai bine colțul de stradă care duce spre fabrică, îl țineam minte urât mirositor și cu bălți de zoaie de la vecinii noștri fără canalizare.
Acum e mai bine, uite, îmi zic, așa să fi arătat pe vremea mea și ar fi fost mai suportabil. Clădirea pare la locul ei, investiția care nu se mai încheia pare încheiată într-un fel dar n-am mai apucat-o noi cei de-atunci... Și încep și merg pe trotuarul de lângă zidul fabricii și brusc o emoție veche dă năvală, mă surprind că iuțesc pasul ca să nu întârzii, și merg involuntar din ce în ce mai repede până când realizez în ce timp mă aflu și cât de ridicolă e graba mea, deci trotuarul ăla păstrează tiparul emoției mele de 25 de ani...Ajung în fața porții care culmea, e neschimbată și... aș fi vrut tare mult să pot intra. Altfel de emoții mă cheamă de dincolo de poartă, emoții de tot felul, toată tinerețea mea s-a preumblat pe-acolo, urlă, strigă la mine să o revăd, să o procesez mai bine, să o dau la pace cu ea, cu neînțelegerile ei, cu trecerea ei...dar din stradă nu văd decât zidul clădirii și nu pot intra ca să văd cu ochii mei ce-a mai rămas din tot ce-a fost...Am prins acolo cutremure la propriu si la figurat, revăd și acum o imprimantă care se încăpățâna să listeze în timp ce un cutremur la propriu era în plină desfășurare și crăpa pereții iar grija mea cea mai mare era să o opresc...Despre cutremurele la figurat n-am să vorbesc, poate doar dacă vreodată mă voi mai reîntoarce și voi putea intra...
M-am gândit după, că vreo cameră de luat vederi din zonă ar fi putut să surprindă într-un fel ciudata mea prezență în jurul fabricii, apropo,cineva zicea că ''i'll be watching you'', cu police  a fost prima odă închinată camerelor de supraveghere… :)

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Unde să fugi de tine, fără tine
« Răspuns #10 : Duminică, 09 Mai 2021, 07:55 »
Nina, sentimentul de nostalgie, de locuri si oameni care au disparut il am si eu. Foarte profund. Ma leg mult de ce e in jur, asa ca orice schimbare o percep ca pe o agresiune peisagistica si sentimentala. Au fost multe locuri de care eram legat, repere ale vietii mele. Strada pe care m-am nascut si copilarit, scoala generala, gradinile si lacurile din spatele casei, drumul pe care-l faceam zilnic pana la liceu, biroul in care am lucrat. Cum spui ca ti se intampla si tie, aproape ca nu le mai regasesc. Si daca mai sunt lucruri care au ramas la fel, nu mai sunt oamenii pe care-i stiam acolo. Unii s-au imprastiat in lumea larga, altii s-au dus in cea de sus. Iar cei care au ramas, s-au schimbat atat de mult incat imi par necunoscuti.

Zilele trecute eram in gradina parintilor, priveam la copacii infloriti, la legumele abia ivite din pamant, ma bucuram de soare, de locul de care sunt atat de legat, de mama si tata. In curte si gradina putine sunt schimbate, dar acolo unde erau lacurile este acum o padure de blocuri. Acolo unde vedeam oglindindu-se soarele la apus, acolo unde haladuiam cat e ziua de lunga cu cei doi prieteni-vecini, acum e cu totul altceva. Un val de tristete m-a cuprins atunci cand am privit in partea aceea, cu senzatia ca nu apartin acestei lumi. Mintea mea a ramas ancorata in acea vreme in care bucuria de copii nazdravani stapanea acel loc.

In fata casei parintilor mei, acolo unde era un camp liber ce dadea in Cibin, a aparut un bloc. Apoi in spate altul si inca unul si inca unul. Blocuri pe o strada de case! Ceva de neimaginat nici urbanistic, nici arhitectural, dar asta e , avem in Sibiu un simulacru de arhitecta sefa, parese o fina a kaiser-ului. Care nu tine cont de nimic, nu stiu de unde vine, cum o cheama, cum arata, am auzit doar cate prostii face intr-un oras care a fost bine conservat pana la un moment dat. Acum cateva zile aflu ca au aprobat sa taie copacii multiseculari din curtea fostei Case a Pionerilor, pentru a face loc unei constructii noi. Bine asta sub pulpana Mitropoliei, proprietarul acelui loc. 400 de vecini s-au revoltat, au facut petitii, formal au fost bagati in seama, dar in final li s-a raspuns rigros si tabelar, in stil german: "va multumim pentru sesizare, dar ramane cum am stabilit, aprobam constructia." 

Ma simt tot mai strain in orasul meu, ies pe strada si mi-e greu sa mai gasesc printre oameni figuri cunoscute. Era o vreme in care intr-o plimbare pe centru ma opream din 10 in 10 metri sa vorbesc cu cineva cunoscut. Cred ca apucaturile mele romantice sunt un timp apus, in timp ce generatia mea dispare. Locul acesta mi se pare tot mai putin cunoscut...