Psihoterapeuţii recomandă oamenilor singuri şi în vîrstă să-şi procure un „animăluţ“ (cîine, pisică, etc.). Şi pe bună dreptate.
Psihologul K. Lorentz afirma acum un secol: „Omul are mai multă nevoie de afecţiunea, apropierea şi prietenia unui animal pe care îl vede pur şi nevinovat, decît alte necesităţi aparent primare, ca hrana şi sexul“. B. Franklin afirma chiar: „Cu cît cunosc mai bine oamenii, îmi iubesc mai mult cîinele“, referindu-se la puritatea şi fidelitatea acestui animal.
Cercetătorii englezi au descoperit că, în mai multe oraşe din Marea Britanie 78,25% dintre longevivii care au depăşit 90 de ani au fost şi au rămas iubitori de animale. Investigaţiile ştiinţifice au dovedit că există o corelaţie reală între capacitatea de comunicare afectivă cu animalele şi reducerea efectivă a stărilor de stres, generatoare ale dezechilibrelor metabolice. „Omul iubitor de animale, care are un astfel de prieten, se simte mai eliberat de stresul singurătăţii, de suspiciuni, de starea geloziei sau a invidiei“, spune W.Bergstein, cercetător la Universitatea din Zurich.
Prezenţa comunicării afective cu animalele de casă stimulează secreţia şi descărcările de beta-endorfine, care scad riscul de infarct şi alte îmbolnăviri. Plăcerea de a oferi şi a primi afecţiune de la un animal de casă echivalează cu cea a unui regim alimentar calculat şi respectat de un individ. Mai mult, cercetătorii britanici consideră că afecţiunea dăruită unui animal iubit, poate fi echivalată cantitativ cu eliberarea de hormoni ai plăcerii sexuale în urma orgasmului! Iată deci cum prietenia om-animal face minuni, prelungindu-ne viaţa.
Rodica Băciulescu, psiholog
