Arhiva > Arhiva
O poveste de viata cu final la alegere. Fila 5 de jurnal
Caroline:
Punct ochit, punct lovit. Da, dupa 4 ani de la divort, am ajuns la concluzia ca eu am fost cea mai mare (desi nu singura) vinovata, in ce priveste divortul meul. Si nu eram "vinovata" pentru ultimii 2-3 ani de cosmar, ci... inca de-atunci de cand mi-am cerut sotul de barbat. Nu fiindca unul dintre noi ar fi fost mai bun sau mai rau decat altul, ci pentru ca, abia acum, dupa o maturizare tardiva, am ajuns in sfarsit sa accept ca fiecare merita sa fie iubit asa cum este. Si ca nimeni nu are dreptul sa incerce sa schimbe pe nimeni, nu, mai ales in propriul interes. Sau, cum se spune, ca fiecare sac isi are peticul. Eu n-am vrut sa accept ca el nu era "peticul" meu si nici eu al lui... desi stiam asta din ziua in care am spus "da".
Partea buna este ca acesti ultimi ani singura m-au ajutat sa-l iert nu numai pe el, ci si pe mine. Si ma simt chiar ok cu mine insami acum... intr-un final, am decis ca nu-mi mai doresc sa-l schimb, ci sa-i dau sansa sa fie iubit asa cum e el. De alta, daca eu eram incapabila de asta. ;)
Manfred:
Caroline n-am vrut sa ochesc si cu atit mai putin sa lovesc, mi se parea doar ca simpatia ta pentru Stela era totala si neconditionata si saracu' Benone era unicul vinovat de toate. Dar adevarul e ca o povestire e buna doar daca ne regasim macar un pic si noi in ea asa ca inteleg ce voiai sa zici.
Si da, asa este, nimeni nu are dreptul sa schimbe pe nimeni dar asta o inveti cu timpul, atunci cind incepi sa curgi fara zbatere odata cu el.
Caroline:
DACA il gasesti pe acel el, langa care curgerea sa fie fara zbatere de la sine... ;)
Manfred:
Da, asa e. Pe de alta parte dragostea e aproape invariabil legata de suferinta.
De ce o fi asa doar Dumnezeu stie. Dar asa e din antichitate si pina in zilele noastre.
"O zi de fericire, un an de lacrimi cere" spunea Omar Khayyam acu o mie de ani intr-o frumoasa poezie de dragoste.
Iar mai aproape de noi, o vecina o intreba pe ex-nora ei de ce a divortat. Nora, care regreta si ea despartirea, i-a raspuns ca ce sa faca, se indragostise de un altul.
"Off, fir-ar ea de dragoste, ca trecea..." i-a replicat soacra necajita de parca ar fi fost vorba de o gripa picata intr-un moment tare prost.
Oare Benone o mai iubeste pe Stela?
Caroline:
Eu cred ca iubirea e un semn lasat pe cerul vietii definitiv. Sub forma de cumpana, miracol sau o cicatrice, forma conteaza mai putin, fondul e acelasi. E un sentiment prin care "cresti" sau "scazi", diferenta e doar de perceptie si evolutie. Insa de schimbat, te schimba ireversibil. Nu mai poti spune ca acel cineva iti este indiferent. Poti sa-l iubesti in alt fel in timp, poti sa-l urasti (ceea ce e mai aproape de dragoste decat de indiferenta) sau poti sa-l uiti. Dar a nega ca iubirea a existat e ca si cum ti-ai sterge cu buretele o bucata din viata si te-ai nega pe tine insati/insuti.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă