Scrise de noi > Poeziile noastre
Ziua mea
cartex:
:oops: :offtopic:
elenuca:
inscriptie
ana blandiana
tot ce se poate-nţelege
e fără speranţă şi lege
şi creşte dospind în eres
tot ce e fără-nţeles.
silviu:
iata ce inseamna sa fii atins de aripa geniului
Serghei Esenin - Nu Regret, Nu Ma Jelesc, Nu Strig
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.
N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.
Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.
silviu:
Serghei Esenin - Epitaf
Nu cădea tu steaua mea supţire,
Prăpădind mănunchi de raze reci,
Căci acolo'n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.
Luminezi prin stepe şi prin vremuri,
Umplând pacea câmpului, spre zori,
Sufletul de friguri mi-l cutremuri
Ca strigarea duşilor cocori.
Inălţându-şi creştetul de sfântă
Peste culmi şi crânguri şi tăceri,
Aud iar cum nu ştiu cine cântă
Despre toate câte-au fost mai ieri.
Toamna asta 'n aur îmbrăcată,
Din aceşti mesteceni fără chip,
După cei ce am iubit odată
Plânge 'ncet cu frunze pe nisip.
Ştiu, ah ştiu! Curând- curând în seară
Şi din vina nimănui, mereu,
Subt grilaj de schijă funerară
Trebui- va ca să zac şi eu...
Se va stinge flacăra din vatră,
Inima întoarce- se- va' n praf,
Buni prieteni îmi vor pune-o piatră
Şi-or rima un vesel epitaf.
Dar privind tristeţea şi mormântul,
Pentru mine-aş scri, definitiv:
Şi-a iubit el ţara şi pământul,
Cum iubeşte crâşma un beţiv.
cutremurator!... si cand te gandesti ca si-a incheiat socotelile cu viata la 30 de ani...
silviu:
sa trecem la un romantic... Goga si al sau Lac
La geamul meu de lângă lac
Se bate apa-n scânduri,
La geamul meu de lângă lac
Se fac încet şi se desfac
În mine-atâtea gânduri...
Pe rând vin undele de mor
Şi-n murmur se destramă,
Pe rând vin undele de mor
Şi parc-aleg din gura lor
Pe nume cum mă cheamă...
Eu m-am gândit de-atâtea ori
Şi mintea mea se-ntreabă,
Eu m-am gândit de-atâtea ori:
Ce tainici, nepătrunşi fiori
De-ntinsul lac mă leagă?...
Pesemne, tu, care te-ai dus,
I-ai rătăcit pe maluri,
Pesemne, tu, care te-ai dus,
Într-un târziu şi trist apus,
Te-ai oglindit în valuri...
De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi-n noapte plânge lacul,
De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi simte-aceleaşi frământări
Ca dorul meu, săracul...
imi amintesc cum, cu muuulti-muuulti ani in urma, am avut ca tema un comentariu literar despre frumuseta locurilor unde se petrece actiunea...hihi...asta asa... sa vorbesc/scriu ca-n carti :)
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă