Offff...
Voi sunteti invatate sa fiti singure, sa faceti ce vreti, cand vreti, sa mergeti unde vreti, cand vreti...
Eu, chiar daca acum nu trebuie sa mai dau nimanui raportul unde merg si de ce merg, sunt fara nici un rost. Nu imi pot reveni. Dupa 14 ani de casnicie, mi-e foarte, foarte greu sa fiu singura. Si aici nu ma refer la faptul ca am 5 copii si chiar nu ar trebui sa ma simt singura, ma refer la faptul ca sufletul meu tanjeste dupa dragoste, dupa alt fel de dragoste. Nici macar copiii nu pot inlocui acea dragoste. Tanjesc sa iubesc, sa fiu iubita, sa am un umar pe care sa-mi sprijin capul, simt nevoia sa daruiesc toata dragostea pe care o am in suflet.
Nu am fost facuta sa fiu singura, am fost facuta sa fiu iubita si sa iubesc. Pentru mine, iubirea e ca aerul si pe zi ce trece simt cum ma sufoc tot mai mult...
Ma trezesc plangand in timp ce spal vase sau in timp ce fac dus, incep sa plang dupa ce ma joc cu copiii, pentru ca e ceva care lipseste... Pentru ei nu e asa, pentru ei e bine, dar eu nu mai pot... Si nu mi-e greu din pricina copiiilor( normal, cu 5 nu e foarte usor), dar pe mine ma distruge incet, incet faptul ca nu iubesc.
Si desi imi doresc sa am pe cineva, mi-e frica totusi sa ma mai implic. Adevarat ca toate propunerile au venit virtual, dar implicarea mea emotionala lipseste. Poate si din cauza ca nu imi doresc o iubire virtuala, ci una reala, ca imi doresc sa se intample ceva aici, langa mine...
Sunt o fire vesela, optimista, mereu le dau din energia mea tuturor celor cu care ma intalnesc si toata lumea se opreste cu mine de vorba, dar cand iubesc, totul radiaza in jurul meu. Cand iubesc sunt ca o raza de soare...
Mi-e frica ca o sa ma schimb, mi-e frica ca o sa ma invat sa traiesc "singura" si nu vreau sa ma schimb pentru ca ma iubesc atat de mult cand sunt fericita! Pe mine ma vede lumea mereu vesela si zambitoare, dar in sufletul meu e un gol imens, pe care doar o singura persoana il poate umple...
Poate credeti ca sunt picata de pe alta planeta, dar intotdeauna m-am visat inconjurata de copii multi si de cineva care sa ma iubeasca si sa primeasca dragostea mea... Nu pot trai fara sa iubesc!
Da, Mihaela, eu chiar mi-am pierdut busola... Va admir ca puteti trai asa, dar eu niciodata nu voi fi EU daca nu iubesc. Niciodata!
Poate comentariul meu nu e la cel mai potrivit topic, dar... aici am simtit nevoia sa ma "descarc". Sper sa nu se supere nimeni.