Scrise de noi > Articolele noastre

Despărțirea nu e sfârșitul lumii...

(1/17) > >>

admin:
Despărțirea nu e sfârșitul lumii...  scris de wonderland

Sunt lucruri pe care le știm, în adâncul nostru, fără să le lăsăm să iasă la suprafața gândului rostit. Știm și continuăm să ne purtăm de parcă n-am ști. Alungăm firul de gând, ignorăm ceea ce simțim, ne aruncăm în  speranță iluzorie că ceva dincolo de noi va produce o schimbare miraculoasă în cursul întâmplării. E un mod de a amâna un deznodământ care se asociază în mintea noastră cu pierderea. Poate pierdem un vis, poate ne simțim în pericolul de a fi expuși unei trăiri pentru care nu ne simțim pregătiți.  Dar e și un mod un mod de a amâna decizia și, implicit acțiunea. Acea acțiune care, în cele din urmă ne ajută să reducem frământarea și să minimalizăm efectele pierderii.

Cam așa se întâmplă și când o relație intră în linia dreaptă spre finiș. Ceea ce ai știut în adâncul sufletului tău iese la iveală, obligându-te la o confruntare cu realitatea.

Intensitatea durerii unei despărțiri sau gradul de dificultate a unei decizii în acest sens sunt  direct proporționale cu visele pe care le-ai țesut dinaintea, la începutul intrării în relație și pe tot parcursul ei. Despărțirea nu e sfârșitul lumii. Doar finalul unei iluzii.

M-am despărțit de tine în fiecare zi, timp de mai bine de un an. Aproape doi. Și de fiecare dată despărțirea rămânea agățată în speranță și iluzie. Și de fiecare dată rămâneam la marginea despărțirii. Dincolo de care mi se părea că se întinde golul unui vis pe care eu îl făceam imposibil.
Totuși, să mă despart de tine a fost ușor.
Să mă despart de toate speranțele, așteptările pe care le-am lăsat să prindă contur în vis, în gând și în carnea mea a fost un travaliu. Un travaliu al acceptării că ceea ce nu se întâmplă în mod firesc nu se va întâmpla cu efort, lacrimi și resentimente.
Cum  se spune? O relație se întreține cu muncă dar nu cu efort. Efortul e semnul intrării în contradicție, a devierii de la o direcție comună si a folosirii energiei pentru a ține la un loc ceea ce se cere eliberat.   

Când ceva se termină, se termină...
Am fost de acord cu acest adevăr, de când l-am descoperit. Dar l-am simțit făcând parte din mine, doar după ce i-am adus o completare: ”Până nu se termină în mintea ta, în sufletul, în simțirea ta, nu s-a încheiat.”
Abia atunci te simți eliberat. Abia atunci poți să ierți, să te ierți și să mergi mai departe. Fără resentimente, fără așteptări.

mihaela1961:
Wonderland,
Acum ceva ani in urma, am fost pusa exact in situatia asta: de a alege sa raman implicata intr-o relatie 'de mare compromis' sau in virtutea inertiei sa continui.Pe chestia inertiei asteia, sau poate a faptului ca 'speranta moare ultima"(ce banal suna), in pofida oricaror evidente, precum ca relatia noastra nu are nici o sansa de viitor, au fost cativa ani buni la mijloc.Cand am citi articolul tau, m-am regasit pe mine cu x ani in urma!! :smitten:
Oricum, de parut rau, nu mi-a parut.Cunosc multe cazuri in care si dupa ceva timp de la despartire cei doi isi poarta resentimente, ranchiuna.Dupa mine nu e deloc OK sa gandesti asa!mai bine ca a fost frumos cat a fost, altfel...daca vezi numai partea neagra, ajungi la concluzia ca ai pierdut ani din viata implicata intr-o relatie dezastruoasa!Eu, dimpotriva: am castigat ani din viata, pentru ca a fost frumos cat a fost frumos!
Felicitari pentru articol!Mi-a mers la suflet!

wonderland:
Multumesc, Mihaela :kissing:

bog68:
Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...

mihaela1961:

--- Citat din: bog68 din Miercuri, 03 Aprilie 2013, 23:30 ---Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...

--- Terminare citat ---
Se pare ca tu ai alta opinie vis-a-vis de o relatie care 'fuse si se duse' !Eu-vezi postarea mea, cea dinainte de a posta tu-cred ca din orice relatie 'pierduta' castigi ceva: experienta si zile frumoase, pentru ca daca n-ar fi fost si zile bune, nu s-ar implica nimeni in ea!De ce sa nu ne gandim la 'timpurile insorite',cele de inceput de exemplu.Intr-o relatie este imposibil sa nu fii fost si vremuri bune! :) :flori:Eu una, ma simt castigata din toate relatiile trecute si pierdute!Le-am multumit in gand mereu barbatilor care m-au facut sa infloresc pentru o perioada, chiar daca ulterior am suferit!

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare