THE ENDAs vrea totusi sa inchei 'telenovela' mea, cum nu se poate mai serios!Chiar in aceasta dupa amiaza, am gasit un articol interesant al Ilenei Vulpescu, articol pe care il voi insera aici!
'La Rochefoucauld definea moda drept oroarea fata de trecutul apropiat. Celor traiti in comunism, moartea clinica a acestuia ne-a trezit un mare apetit catre dezinhibare. In fine, scapam de chingile moralei proletare, morala respectata doar de ochii lumii si mai ales ai Partidului, altminteri la fel de goala de continut ca si dictatura proletariatului, sintagma in care adevarata era doar dictatura.
Si treci la dezinhibare! O imbracaminte care sa lase mult la vedere, un vocabular cit mai argotic si adesea obscen. Cuvinte neaose denumind parti ale corpului, populind texte ale unor scriitori. Si manifestari amoroase cit mai la vedere, spre bucuria publicului spectator si spre jena unei parti a sa, evident desueta, a expiratilor.
Traiul cu prietenul numit pe vremuri concubinaj devine tot mai frecvent; mare parte, mai ales a tineretului, este reticenta fata de casatorie, gindindu-se din capul locului la eventualul divort, la tribunal, la avocati, la martori, in fine, la toata tevatura unei actiuni in Justitie.
Are dreptate cel/cea care traieste nemarital cu prietenul/prietena sau cel care se casatoreste? Mi se pare mai prudenta si mai cinstita casatoria de proba decit cea cu acte, privita ca un fapt divers.
Nu s-a facut niciodata o statistica a casatoriilor din dragoste si nici a celor din interes. Indraznesc sa spun ca ultimele sunt mult mai numeroase decit primele. Inaintea instaurarii comunismului, fata fara zestre, daca nu era luata din dragoste, ramanea domnisoara batrina. In timpul comunismului, casatoriile se faceau pe clanuri, ca si inainte, numai ca zestrea fusese inlocuita de relatiile de Partid.
S-a-ntimplat ceva cu dragostea, ceva nou in zilele noastre, raportind-o la un trecut mai departat sau mai apropiat? In esenta nu, acolo unde lucrurile sint luate-n serios, responsabil, cind nu te joci cu propria viata si nici cu a partenerului.
Sint oameni care nu suporta stereotipia casniciei, stereotipie care, oricit ne-am stradui, devine ca o a doua piele a oricarei relatii constante. Oameni, care nu concep o casatorie cind s-a sfirsit dragostea, prefera s-o legalizeze pe cea in curs decit sa-si insele partenerul.
Si astazi, ca si ieri, exista oameni care, desi casatoriti din dragoste, cind simt la un moment dat ca inima le bate pentru altcineva decit pentru legitimul/ legitima de acasa, nu abandoneaza casatoria, considerind-o o institutie, ci preferind adulterul, in asteptarea stingerii dragostei noi.
Cu cine votam? Cu divortul sau cu adulterul?
Omul nu apartine unei specii monogame. De aceea barca lui de cuplu este pretentioasa si cere multa indeminare la vislit.
Daca astazi unii considera casatoria, ca si dragostea, marfa de scurta folosinta, sa nu mai credem in casatorie si nici in dragoste? Sa nu le mai dorim? Sa nu le mai cautam? Sa le cautam mi se pare inutil. Daca-ti sint harazite - bine, daca nu -zadarnic faci sapaturi pentru ele.
Sa mai credem in marea dragoste? Si de ce nu? Ce poate sa-ti infrumuseteze mai mult viata decit speranta?
Mitul sufletului-pereche ramine imuabil ca orice mit. Sint convinsa ca undeva, pentru fiecare dintre noi exista un astfel de suflet, numai ca viata e zgircita cu oamenii si ni-l poate ascunde pina ce ne dam obstescul sfirsit.
Oricum, nu ne putem cladi viata numai pe dragoste element aleatoriu. Daca nu ne temem sa investim in ceva care daca nu moare, oricum trece (la ce bun sa ne pacalim?) n-avem decit sa ne ravasim existenta pentru marea dragoste, asumindu-ne riscul de-a ne cai la un momet dat si-asa mai departe.
La-nceput, fiecare dragoste pare marea. Numai timpul ii ia masura.
Dat fiind ca dragostea este o stare de gratie, pacat ar fi s-o respingem; cu un amendament: sa nu-i facem pe altii sa sufere, mai ales pe copii, daca-i avem.
In ciuda zapacelii in care traim, exista si casatorii intre tineri, echilibrate, in care simti casa cladita pe piatra, dorinta de familie, respectul angajamentului fata de tine insuti, fata de partener. Dorinta de familie, de copii, acestia nefiind doar exprimarea perpetuarii speciei, ci al trecerii dragostei a doi oameni in alti oameni.
Neincrezatoare in moda, (fara sa fiu optimista de felul meu), sper ca si moda actuala de-a lua totul in bascalie sa treaca si lumea, incluzind dragostea si casatoria, sa intre pe un fagas normal, cel al responsabilitatii si al respectului fata de partener. Si, de frica, sa nu respinga nici aspiratia catre marea iubire, nici pe a casatoriei durabile, rezistente la tentatii si la-ncercari.'