www-ul asta iti ofera un milion de surprize, acolo unde te astepti mai putin...
ARE VOIE IARNA BERZE" - Profesiune de credinta
Acum câţiva ani, acolo unde Grindul Lupilor se apropie de mare, la Gura Portiţei, am încheiat vara cu peşte, bere şi povestiri lipoveneşti, cu şpriţ demisec şi peisaje răscoapte, pe o plajă pustie şi udată, mai des decât în alte părţi, de valuri. Acolo am auzit pentru prima oară un anume tip de revoltă împotriva neputinţei, concretizată într-o semi-întrebare pusă de un pescar neresemnat şi aflat la graniţa bahică dintre inhibiţiile dobândite şi afişarea involuntară a eului. Întrebarea, pusă cu obidă, se adresa probabil mării şi cerului senin de vară, aflate într-o nedrept revelată opoziţie cu iarna, cu singurătatea şi sărăcia care vor veni implacabil. De ce n-are voie iarna berze!? icnea oful mirat al acelui pescar şi al revoltei sale, enunţate către nimeni.
Atunci am avut intuiţia unei erori incluse în acest şablon care ne face să punem vara împotriva iernii, soarele împotriva nopţii, sănătatea şi binele împotriva bolii şi răului. Gândite binar şi exclusivist, una împotriva celeilalte, le facem să se definească exacerbat într-o complementaritate impusă, le ierarhizăm într-o nevoie reciprocă de extremă şi facem ca binelui să-i fie necesar răul pentru propria existenţă, devenită astfel caducă.
Aflat între cer şi pământ, arc prelungit către mare, mi-am propus atunci, la acea masă pescărească, să nu mai permit nici unui soi de antagonism artificial să-mi întunece marele miracol de a trăi şi de a contempla viaţa mea şi a tuturor, împreună şi / sau separat. Intervenind pentru armonie sau lăsându-mă intervenit cu un anume fel de maturitate ce nu încetează să mă farmece, de atunci şi până la capăt îmi voi folosi energia într-o nouă ştiinţă de a trăi, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Acest fel de a accepta şi de a făptui miracolul nu face în nici un caz viaţa mai uşoară, dar îmi dă şansa de a mă bucura de ea fără a afecta bucuria celorlalţi, sau chiar sprijinind-o. Preluată astfel, revolta resemnată a pescarului de pe Grindul Lupilor s-a transformat pentru mine într-un postulat individual, care-mi dă puterea de a lupta împotriva resemnării şi suficienţei, atât ca primejdie personală, cât şi ca plagă aflată mereu pe organul reproducător al umanităţii.
Afirm aici, încă o dată, un crez care mi-a fost sprijin şi forţă motrice în momentele grele si în cele de construcţie, şi pe care nu încetez să-l ofer ca opţiune formulată într-o cuprindere sprijinită pe o vagă agramare, care umanizează.
Afirm deci că: Are voie iarna berze!
Acest fel de a încerca extinderea limitelor umanului până la graniţa imposibilului, îl înţeleg ca pe o primă determinare şi datorie în tot ceea ce concep sau întreprind, cu întreaga modestie şi cu tot orgoliul asumat de care sunt capabil atât individual, cât şi în relaţia cu Universalul, în măsura în care îmi este accesibil.
Florinel Constantin ANDRIŞAN (Ion Plebeu), 96