A fost odată ca niciodată. Au fost odată două ingheţate care s-au intilnit intimplător pe stradă. Deşi pînă în acel moment ele se purtaseră in viaţă mereu reci şi distante, aşa cum le şade bine de altfel unor îngheţate, ceva le-a făcut să se apropie una de cealaltă. Că o fi fost vorba de aromele lor diferite, ce se completau una pe cealaltă, că o fi fost vorba despre altceva, nu ştiu. Cert este că incepură să-şi vorbească una alteia cu din ce mai multă căldură, in ciuda inscripţiei ce o purtau amindoua cu mindrie la vedere ”a se păstra la temperaturi sub…” şi asta pină cind una dintre ele băgă de seamă infiorată că începuse să se topească.
“Vai de mine, asta nu se poate, maine am serviciu şi rate de plătit la banca” vru să spună dar in loc de asta mimă un căscat ce se dorea cit de cit politicos si spuse “Vai, ce somn mi s-a făcut deodată, trebuie neapărat să mă culc”. Şi o zbughi repede in congelatorul unde se refăcea noapte de noapte după căldura zilei ce trecuse şi pregătindu-se pentru cea care avea să urmeze.
Şi deşi somnul fusese doar un pretext, adormi incredibil de rapid şi mulţumită, cu aroma celeilate stăruindu-i incă in minte, “Hmm, ce ingheţată plăcută, or mai fi multe la fel?”
