Multumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje, m-au felicitat si de la care am primit urari! Am recunostinta gandului vostru bun. Azi sunt un om fericit, cum poti altfel sa fii dupa ce ti-ai vazut baiatul mire. Am organizat sute de evenimente si simteam ca parca tocmai la acesta nu am insistat destul pe detalii. Ieri inainte de plecare, uitandu-ma inca o data pe timeing aveam teama ca nu am insistat pe toate aspectele. Dar a iesit perfect, asa cum mi-am dorit, asa cum am visat sa fie nunta. Prietenii pe care i-am invitat au venit TOTI si asta mi-a dat de la inceput un sentiment de incredere ca va iesi bine. Este foarte important sa-ti stii oamenii cei mai apropiati si de care te leaga cele mai frumoase amintiri alaturi, intr-un moment atat de important. Dicutam acum cateva luni cu patronul hotelului unde a avut loc evenimentul, un foarte bun amic, si-mi recomanda sa invit cu 15 - 20% mai multe persoane decat stabilim sa participe la nunta. Dar n-am facut-o. Am invitat 70 prieteni si au venit toti 70. La fel s-a intamplat si la fiul meu, si-a invitat 60 prieteni si au venit 60. Semn ca suntem pretuiti, ca oamenii pe care-i numim apropiati si prieteni au un sentiment reciproc cu al nostru. M-a impresionat enorm ca mi-a venit cel mai bun prieten din copilarie, pana sa-l invit el deja isi si rezervase bilete de avion Florida - Sibiu. Cand l-am sunat in America acum cateva luni sa-i spun de invitatie, aveam o evidenta neincredere ca ar putea face efortul de a trece oceanul si cand l-am auzit ca imi anticipase gandul si isi luase bilete din timp sa fie sigur, mi s-au umezit ochii de emotie si aproape ca nu stiiam ce sa-i mai spun. Au venit prieteni care si-au intrerupt vacanta sa participe la nunta, au sosit de peste tot, drumul si timpul scurt al fiecaruia nefiind argumente si motivatii sa nu ajunga.
Muzica a fost la superlativ, cei care au cantat live au facut fiecare un adevarat show, cu recuzita impartita celor care dansau, cu momente de solo care au incremenit sala, cu punctari. Si ei imi sunt foarte buni prieteni si ma bucur nespus ca mi-a dat Dumnezeu gandul bun de a-i chema pe ei, asta pentru ca la un moment dat am vrut sa aduc pe cineva cunoscut in tara pentru a crea un moment mai aparte. Noroc ca nu s-a potrivit cu ce planuisem initial si am ramas la varianta locala pentru ca toata lumea a fost efectiv incantata de ce show a pregatit fiecare. Si asta doar un prieten poate sa o faca. Si acum ma gandesc cu furnicaturi la tambalul lui Romi Cipariu, la taragotul tatalui acestui tanar extraordinar, Sergiu, de vioara unui virtuos care a facut efectiv minuni cantand Porumbescu si Strauss. Oswald a fost si el senzational a avut o pofta nemaipomenita de a canta si asta s-a vazut de toti. Adi DJ a fost vioara intai, el a fost maestrul de ceremonii, el a punctat momentele, el a fost responsabil cu toate momentele muzicale. Si a venit ca un prieten, din placerea de a participa la nunta lui Remus. Ii multumesc pentru ce facut acolo.
Codruta, o manusa de fata de nici 40 kg a fost neobosita, a creat si decorat un spatiu exterior special pentru cununia religioasa, a imbracat sala, a supervizat timeing-ul, a facut hosting-ul, a adus niste aranjamente cu totul speciale si inedite si ma uitam la ora 2.00 cand toata lumea plecase, ca mai avea energia sa glumeasca in timp ce-si impacheta decorurile.
Nasii minunati. Sean un american casatorit si stabilit in Romania si Ianina, sotia lui o femeie fina, rafinata si foarte atenta la detalii. Au fost nemaipomeniti, am si ramas de placerea lor la un pahar de sampanie pana pe la 3.00.
Remus si Ramona, cu ei inchei au fost ca doi adevarati miri. Atenti la invitati, au dansat, au fost veseli. Ma uitam la fiul meu si nu-mi venea sa cred ca este el in aceasta postura. Mai ieri il tineam de mana sa-l duc la gradinita si acum este barbat in toata firea. Ramona era o copila de liceu cand ne-a calcat prima oara pragul cred ca avea vreo 16 ani. Si acum e o femeie. Cum au trecut anii...Parul grizonat al prietenilor mi-au dat imaginea unei generatii care face loc unei alteia noi, care ne va ocupa locurile in aceasta vremelnica viata....Eram la un moment dat cu tata si cu fiul meu, trei generatii cu asemanari fizice mai mult decat evidente. Dicutam cu tata si ma intreba de prietenii veniti la nunta, cine este acela, cine celalalt. Cand ii spuneam il auzeam: nu se poate, el este Hociota, sau el este Berosul, sau el este Silviulachis? Este clar ca anii ne-au schimbat mult, noi care ne vedem des nu remarcam acest lucru, dar tata, care era obisnuit cu noi in liceu si facultate, nu mai recunostea in spatele actualelor fizionomii, siluetii si "parosii" de odinioara. Acum suntem albi, chei, in cel mai bun caz suri, iar corpurile noastre sportive, acum au multe kilograme in plus. Pana acum vreo 4-5 ani ne mai intalneam la un fotbal sau la un baschet, dar incet - incet tot cate unul s-a lasat pana ce am mai ramas vreo 5 care inca mai bateam mingea. Multi dintre noi au facut performanta in handbal, in fotbal, rugby si credeam ca nimic nu ne va putea impiedica sa ne bucuram de frmusetea jocului cu mingea. Si uite ca a venit un moment in care trebuie sa recunoastem ca ne-a trecut vremea, pe unul il doare un picior, pe altul spatele, unul este bunic si nu mai are timp...
Mi-am amintit de nuntile noastre, aseara cand ma uitam la prietenii lui Remus stransi intr-un cerc si dansand greceste. Am fost si noi la fel de tineri, la fel de exuberanti, la fel de increzatori, mustiind de viata...Acum ne-am dat la o parte, asa cum am facut-o si in viata, facandu-le loc, lansandu-i pe ei sa se invarte nebuneste, cu energia celor 25 de ani...
